Dancing with the fear

Dancing with the fear

By Adelina Maria
Ne e frică că vom pierde tot, ne e frică că vom fi nevoiți să o luăm de la capăt, ne e frică că nu suntem suficient, ne e frică pentru sănătatea noastră și a celor dragi, ne e frică și să vorbim despre frică.

Dar frica este cea mai importantă emoție, le domină pe toate celelalte și e cea datorită căreia suntem astăzi în viață. "Dacă nu verbalizezi ceea ce te macină, acel lucru te va mânca de viu", spunea Brene Brown într-un podcast recent.

Frica nu o să plece, dar putem învăța să dansăm cu ea.
Currently playing episode

#8 Ce faci când totul e de făcut. Interviu cu Edmond Niculușcă, fondatorul ARCEN

Dancing with the fear

Go to next audioGo to next audio
Go to prev audioGo to prev audio
1x
#9 Aleg bucuria. Veronica Soare despre cum a învățat să îl celebreze pe acum.
Veronica Soare este absolventă de Comunicare și Arta Actorului, fundraiser, storyteller, voice-over, antreprenor, speaker și host în evenimente naționale și internaționale. Poartă fiecare dintre aceste pălării cu o bucurie molipsitoare, este pasionată să transforme în poveste orice întâmplare care poate stârni emoție și dornică să răspândească binele în lume, în orice formă. Veronica spune despre ea ca este un antreprenor norocos, care se joacă în preajma obiectului care i-a fermecat copilăria, fiind singurul producator de caleidoscoape personalizabile din Europa și facilitator de ateliere de caleidoscoape în companii, școli, spații publice și online, ateliere care dincolo de bucuria de a crea, explorează metaforele și lecțiile ascunse în acest fenomen optic. Cel mai important proiect de până acum – personal și profesional – este #minunipeCamino. Veronica a strabătut în 2016 și 2017 nordul Spaniei de la est la vest, a spus povești de-a lungul drumului și i-a făcut pe oameni părtași la călătoria ei, îndemnându-i să doneze pentru Inima Copiilor. Proiectul a fost premiat la Gala Oameni pentru Oameni din 2017 drept Cea mai bună campanie de fundraising online pe Galantom. Mulțumiri lui Cristi Cioflan pentru că puteți să ne auziți atât de bine.
49:46
June 18, 2020
#8 Ce faci când totul e de făcut. Interviu cu Edmond Niculușcă, fondatorul ARCEN
Într-o perioadă în care învățăm să ne acceptăm pe noi, crăpăturile perețiilor între care ne-am izolat de pandemie sau să tolerăm neajunsurile orașului din care nu mai putem evada așa de des, am fost curioasă să îl întreb pe Edmond Niculușcă, fondatorul ARCEN, cum îți găsește curajul de a iubi un oraș în care totul este de făcut, cum îți alege luptele pe care să le ducă și mai ales, care e sursa perseverenței de care organizația pe care o conduce a dat dovadă în toți acești ani. La 18 ani, Edmond salvează monumentul istoric „Școala Centrală” din București, clădire proiectată de celebrul arhitect român Ion Mincu și e succesul de care are nevoie pentru a crede despre el că poate salva lumea. Un an mai târziu, ȋnfiinţează ARCEN, umbrela sub care se vor întâmpla tururi pietonale care să ajute participanții să creeze o legătură afectivă cu orașul (Cu bastonul prin București), District 40 prin care se conectează comunitățile culturale din zona cartierului Icoanei și Catalog București, un proiect prin care să inventarieze toate clădirile de patrimoniu din cele 98 de zone istorice protejate ale Capitalei și Antiseismic District, primul proiect din România care își propune să pregătească pentru cutremur comunitatea unui întreg cartier central din București, vulnerabil în cazul unui seism major. Mulțumiri lui Cristi Cioflan pentru că puteți să ne auziți atât de bine.
46:23
June 12, 2020
#7 Stai cu tine - despre emoțiile care ne blochează cu Andreea Ionescu și Carmen Sterian
După primele șase episoade de podcast și 11 invitați care au acceptat invitația de a împărtăși cu noi felul în care dansează cu frica, am zis că e un moment bun să înțelegem de ce ne e atât de greu să vorbim despre emoțiile noastre, de unde vine frica de a vorbi despre frică și cum ne deblocăm. Invitatele mele de astăzi sunt două prietene - Andreea Ionescu și Carmen Sterian. Andreea este coach, trainer, consultant in management și membru în Board of Advisors al Fundației LEADERS. Are cunoștințe vaste în domenii diverse: a coordonat proiecte de uzine de medicamente, a lucrat în presă și apoi a făcut saltul în consultanță. Totodata a studiat cu şamani de pe trei continente, cu  înalţi călugări  tibetani şi prin universităţi de prestigiu din SUA subiectele minţii şi inimii. Practică şi predă activ meditaţia şi călătoreşte anual în jungla amazoniană, unde desfăşoară programe de reconstrucţie personală, şi în Nepal, unde organizează retrageri de meditaţie şi în mănăstirile buddhiste de unde şi-a primit învăţăturile. Carmen Sterian este strateg senior, specialistă în branding și comunicare, cu experiență de peste 15 ani în marketing strategic 360 în agenții precum McCann Erickson, Saatchi & Saatchi și Wunderman. Crede cu tărie în colaborare și că ne trezim abia atunci când vedem lumea prin relații. Practică descoperirea, cum zice ea, curiozitatea, meditația, calea spre din ce in ce mai bine. Mulțumiri lui Cristi Cioflan pentru că puteți să ne auziți atât de bine.
57:50
May 22, 2020
#6 Despre puterea de a iubi cu psihoterapeutul Domnica Petrovai
Invitata mea de astăzi este Domnica Petrovai. Psiholog clinician pr. și psihoterapeut, fondatoarea companiei Mind Education și a Școlii pentru Cuplu, Domnica are o experiență de peste 20 de ani în consilierea și psihoterapia familiei și terapia cuplului. In 2018 a scris cartea Iubește și fii iubit/ă. Aproape totul despre relația de cuplu. Este consultant și trainer pentru companii private și școli care susțin relațiile sănătoase și bunăstarea emoțională a copilului, familiei și cuplului și care promovează relațiile sănătoase la locul de muncă. Am vorbit cu Domnica despre siguranța pe care ne-o oferă iubirea, dar și iubirea ca o călătorie cotidiană ce trebuie mereu alimentată. Am pornit de la felul în care ne alegem partenerii și bagajul pe care îl aducem cu noi de la părinți și din experiențele trecute, am continuat cu așteptările pe care le avem de la persoana iubită și care de cele mai multe ori nu au legătură cu realitate. cum biologia ne influențează felul în care iubim, frica de respingere și frica de abandon, dar și mituri precum perechea perfectă, trebuie să îmi găsesc jumătatea, te iubesc, adică nu pot să trăiesc fără tine. Mulțumiri lui Cristi Cioflan pentru că puteți să ne auziți atât de bine. 
54:14
May 2, 2020
#5 Pas spre autenticitate cu Corneliu Bodea și Radu Nemeș
Invitații mei de astăzi sunt doi antreprenori români pe care îi admir foarte mult atât pentru performanțele lor profesionale, cât mai ales pentru valorile lor. Corneliu Bodea este cofondatorul uneia dintre cele mai valoroase afaceri de familie din România, Adrem - o companie specializată în produse, soluții și servicii dedicate industriei de energie. Corneliu este și Președinte al Centrului Român al Energiei și parte a Board of Advisors al Fundației LEADERS.  Susţine cu pasiune tinerii şi start up-urile româneşti, prin proiecte de leadership şi mentorat. Radu Nemeș este avocat, managing partner al ONV LAW, o firmă de avocați cu peste 20 de ani vechime, o firmă care funcționează după principii, mai puține reguli, și care are ca filozofie ideea centrală că acțiunile noastre, nu numai că trebuie să țintească scopuri pozitive, dar să lase o amprentă pozitivă asupra oamenilor, societății și a mediului în care își desfășoară activitatea.” Veți asculta o conversație sinceră, plină de armonie în idei și valori, despre darurile pe care ni le oferă criza, cât de important este să ne cunoaștem și cum ceea ce trăim astăză, ne va ajuta să devenim oamenii de mâine. Am vorbit și despre prețul plătit pentru aroganță, decizii cu rezultat neașteptat și cum singura certitudine pe care o avem acum este incertitudinea.
1:07:59
April 26, 2020
#4 Reînviere în izolare - Noua Zeelandă, Spania și Elveția
Anul ăsta, cei mai mulți dintre noi ne-am petrecut sărbătorile departe de părinți și prieteni. Și chiar dacă poate a mirosit a cozonac în casă, sentimentul a fost diferit. Cu atât mai mult, dacă ești la aproape 20.000 de km de casă. Învitații mei sunt în izolare în Noua Zeelandă, Spania și Eleveția, așa că a fost o conversație cu mult dor despre cum ne adaptăm chiar și modul în care ne petrecem Paștele, cum se simte carantina în țările unde sunt ei și cum gestionează încertitudinea. Episodul acesta a fost înregistrat și în varianta video (îl găsiți pe youtube.) Meda Pop este în Barcelona. A plecat în urmă cu două luni pentru a studia ospitalitate ca apoi să se întoarcă în România să își deschidă propriul business. Carantina a prins-o când abia își găsise un job cu care să își acopere cheltuielile de întreținere. Pentru Paște plănuia să își gătească o ciorbă acră și poate o panna cotta cu miros de cozonac, dacă cuptor nu are. Mădălina Niculescu este în Noua Zeelandă. A fost cadoul ei după ce și-a lua cetățenia franceză. Zice că e norocoasă că a prins pandemia într-o țară cu politicieni care te îndeamnă să ai grijă de ceilalți. Cum e în viitor, 9h plus față de România, sărbătorește mai devreme Paștele și abia așteapta să taie salamul de biscuiți. Cristi Cioflan e la master în Zurich, studiază machine learning, și dacă ziua se ia cu câte un algoritm și nu mai contează dacă e în izolare, seara are o oră să se îngrijoreze de ce se întâmplă în lume. Împreună cu colegii lui de casă, fiecare de prin câte o țară, citesc știrile și apoi le dezbat. De Paște coace Pasca 2.0. Prima variantă a fost săptămâna trecută, de Paștele catolic. Și încă nu a găsit soluție pentru brânza de vaci.
1:03:06
April 21, 2020
#3 În echilibru cu Bogdan Nicolae - barman, antreprenor, soț, tată și un prieten desăvârșit
Bogdan Nicolae, cofondatorul Barmania, Origo, Steam și Trofic Despre barmanie a aflat în primul an de facultate, când s-a angajat într-o discotecă din Regie ca să câștige niște bani de buzunar. Relaționarea cu clienții i-a venit ca o mănușă, și-n plus, i se părea interesant că oamenii sunt altfel decât în timpul zilei, mult mai relaxaţi, de parcă ar avea două personalităţi, una de zi și una de noapte.  I-a fost clar că și-a găsit menirea, așa că a continuat să lucreze ca barman. În 2006, a devenit traineri, iar de acolo a mai fost doar un pas până la propria afacere.  Împreuna cu un fost coleg barman, pasionat mai ales de zona cafelei, au decis să fondeze Barmania , o companie care oferă cursuri de barmani și barista, la care amândoi au început să predea. A urmat dezvoltarea de cursuri de somelieri, de directori de bar, apoi și-au deschis cafeneaua și prăjitoria Origo , apoi, lanţul de coffee shop-uri Steam și mai apoi Trofic.
37:54
April 10, 2020
#2 În fricile goale - dialog cu Victor Țăpeanu, co-fondatorul Cuibul Artiștilor
Victor Tapeanu este actor, regizor si fondatorul Cuibul Artistilor, o platformă artistică tânără, născută în urma cu 5 ani, care a devenit rapid cel mai puternic manifest cultural din Romania. Si-a blocat optiunea de a se plange de sistem si a decis sa creeze el altul, unul in care sa poata juca atat de mult cat isi doreste. Astazi, Cuibul Artistilor este teatrul cu cele mai multe spectacole jucate anual din Romania, au 39 de productii proprii si peste 130.000 de spectatori au participat la reprezentiile lor. L-am cunoscut pe Victor cand visul lui abia prindea forma pe hartie, era unul dintre tinerii de actiune din acceleratorul Leaders, dar inca de atunci abia reuseai sa te strecori in agenda lui. Acum COVID-19 ne-a dat timp, asa ca o sa vorbim despre fricile si anxietatile cu care ne confruntam zilele astea, despre cum recunoastem frica si cum putem sa o imbratisam.
45:41
April 3, 2020
#1 Eroii din linia întâi
O conversație despre frici, decizii, incertitudine și eșecuri pe timpul pandemiei, cu trei medici foarte tineri din comunitatea Leaders, care luptă pe trei fronduri diferite – România, Franța și Germania. Adriana Iliescu este Medic specialist epidemiologic la Penitenciarul Spital Jilava si Vicepresedinte al Caravanei cu medici, o organizație care împreună cu o echipă multi-disciplinară oferă îngrijiri medicale de bază persoanelor din mediul rural. Cristina Corcău este Medic Rezident Anestezie și Terapie Intensivă în Île-de-France. Voluntară de profesie în serviciul de urgență și în proiecte de sănătate publică, Cristina a făcut și ea parte din echipa Caravanei cu medici timp de 3 ani. Codrin Tocuț este Medic rezident Clinica de Anestezie, Terapie Intensiva, Terapia Durerii si Medicina de Urgenta din Essen, Germania. A absolvit facultatea de Medicină din Timișoara, este co-fondator BlogdeMedicinisti.ro, cel mai mare site de profil din România și autorul cărții Drumul spre Medicină.
58:26
March 29, 2020