HotNews.ro

Saint Nicolas este astăzi un loc de testare a rachetelor pentru armata americană. Cea mai izolată insulă dintre cele opt care formează arhipelagul californian Channel Islands. Lipsită astăzi complet de vegetație, insula de numai 59 de kilometri pătrați mai găzduiește un mic aeroport și o bază militară. Atât. De insulă se leagă însă o poveste care a aprins imaginația multora și care a dus la o întreagă serie de cercetări, pentru a descifra un mister vechi de aproape 200 de ani. Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob Ilustratie: Adobe Firefly AI (edited)

Povestea cursei spațiale desfășurate între Statele Unite și Uniunea Sovietică, totul amplificat sau chiar generat de Războiul Rece dintre cele două mai puteri, a fost câștigată de americani prin aselenizarea care a avut loc la 20 iulie 1969. Asta după ce rușii reușiseră să depășească mai toate barierele de până atunci și după ce au ratat la mustață să le ia fața americanilor și în acest pas istoric, mic pentru om, dar uriaș pentru omenire.

Nu mulți știu că a existat un plan prin care NASA și Agenția Spațială să își unească forțele pentru a face împreună pasul către Lună. Și nu, nu e doar un frumos și idealizat scenariu de ucronie, plecând de la întrebarea „ce ar fi fost dacă?”. E pura realitate. Dar, da, putem extrapola și să ne imaginăm cum ar fi arătat lumea și proiectele spațiale viitoare, dacă SUA și URSS ar fi bătut palma. Până atunci, să vă explic cum de a fost posibil un asemenea proiect, care azi pare de neconceput. Dar, mai ales, de ce el nu s-a mai materializat.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Ovidiu Popica

Sunet: Epidemic Sound, Nasa SoundCloud

Cum a eșuat planul ca rușii și americanii să pășească împreună pe Lună
Povestea cursei spațiale desfășurate între Statele Unite și Uniunea Sovietică, totul amplificat sau chiar generat de Războiul Rece dintre cele două mai puteri, s-a încheiat, așa cum știm toți, cu victoria americanilor, prin aselenizarea care a avut loc la 20 iulie 1969.

Asta după ce rușii reușiseră să depășească mai toate barierele de până atunci și după ce au ratat la mustață să le ia fața americanilor și în acest pas istoric, mic pentru om, dar uriaș pentru omenire.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob
Muzică: Epidemic Sound | Imagine: ETLEV VAN RAVENSWAAY / Sciencephoto / Profimedia (Edited)

Despre așa zisul ceas al apocalipsei a auzit mai toată lumea. Dacă nu în trecut, măcar în ultimele zile, căci toată presa din afară și, nu se putea fără, cea din țară, a preluat la data fatidică de 23 ianuarie 2024, informația că acul ceasului ajuns la numai 90 de secunde de Apocalipsa Nucleară. Cel mai aproape din toată istoria omenirii. Pardon, a ceasului apocaliptic. Acum, dincolo de denumirea pompoasă, menită să bage groaza în pământeni, propun să vedem care e treaba cu ceasul ăsta.

Cum funcționează ceasul respectiv? Cine se află azi în spatele deciziei de a muta minutarul înainte sau înapoi? De ce avertismentele celor care îl coordonează sunt foarte controversate, vă invităm să urmăriți într-un nou episod din sezonul 2 al podcasturilor Istorii Bizare.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

Anii de început ai secolului al XX-lea au venit la pachet cu o fervoare științifică fără precedent. Ca un exemplu, lumea descoperea, printre altele, genetica. Și poate ați rămâne surprinși, dar cea mai avansată școală de genetică în acei ani de început era cea rusă.

Apoi a venit comunismul. Știința era încurajată și finanțată cum nu fusese niciodată. În toate domeniile. Ba apăreau proiecte mamut. Unele cu adevărat benefice, altele mai puțin. Una peste alta, planurile faraonice erau aprecite.

Pe un astfel de fond au apărut tot felul de idei crețe. Iar despre una dintre ele vom vorbi azi: cum au vrut rușii, dar mai ales de ce, să construiască un baraj gigantic în Oceanul Pacific.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob | Muzică, SFX: Epidemic Sound

Anul 1963 a fost un an plin de evenimente majore pentru umanitate. Dar prin numeroasele evenimente demne de cartea de istorie, cel despre care vom pomeni astăzi, a fost pe nedrept uitat.

Este vorba despre una dintre cele mai bizare și mai stupide misiuni pe care SUA le-au efectuat vreodată în spațiul cosmic.
Mă rog, poate nu a fost cea mai stupidă misiune, având în vedere că și rușii, și americanii tot detonaseră bombe atomice pe orbită înte 1958 și 1962, asta ca să vadă ce se întâmplă și ca să își arate mușchii nucleari unii altora. Dar totuși, nici cea despre care pomenim nu e prea departe.

În 1958, într-un laborator al unei baze militare de lângă Boston, a apărut proiectul Needles, botezat ulterior West Ford. Despre ce a însemnat acest proiect, cum a fost dus la îndeplinire și care sunt urmările sale și azi, vă invităm să aflați dintr-un nou apisod dindsezonul 2 al podcasturilor Istorii Bizare.

Story: Adrian Nicolae | Sound Desing: Adi Iacob | Muzică: EpidemiSound

În anul 1976, Agenția Spațială Americană lansa faimosul program Viking, program prin care trimitea două sonde spațiale, Viking 1 și Viking 2, pe suprafața planetei Marte. Iar unul dintre scopurile lor principale era de a identifica posibilele forme de viață microbiene care ar fi existat acolo.

Dacă nu știați, aceasta a fost singura misiune în care s-au căutat forme de viață extraterestre. Celelalte misiuni, care au inclus trimiterea de sonde au rovere marțiene, au avut ca scop identificarea compușilor necesari vieții. Ceea ce e cu totul altceva.

Cele două sonde, comparativ cu roverele de azi, mult mai avansate, nu aveau roți. Asta însemna că vor face cercetare strict în punctul în care au amartizat. Una în zona ecuatorului, iar cealaltă ceva mai la nord.

Pentru a afla mai multe despre acest subiect, ascultă al treilea episod din sezonul 2 al podcasturilor Istorii Bizare.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Ovidiu Popica Muzica: Epidemic Sound

Foto:Elvele Images / Alamy / Alamy / Profimedia (Edited)

#hotnewsro

Atunci când ne gândim la personaje care au influențat major istoria umanității, inevitabil facem trimitere fie la figurile centrale ale marilor religii, fie la cuceritori, fie la marii oameni de știință sau exploratori.

Poate de aceea, personajul despre care urmează să vă vorbesc astăzi a rămas aproape necunoscut pentru cei mai mulți. Și asta în ciuda faptului că regulile create de el sunt urmate astăzi de mai toată lumea de pe planeta asta.

Să ne imaginăm că luați masa. Indiferent din ce țară a lumii veți veni, este normal să începi cu felul 1, supa. Veți continua apoi cu felul al doilea, iar desertul va veni ultimul. Ar fi o ciudățenie, ca un exemplu, să te îndopi cu o gogoașă tăvălită cu generozitate prin zahăr, în timp ce mănânci o ciorbă de pește. Sau să înfuleci o felie de tort înainte de a începe felul al doilea, indiferent care ar fi el. Apoi, chiar și astfel, masa are o anumită etichetă, care devine din ce în ce mai complexă pe măsură ce accezi spre elita aristocrației.

Ei bine, toate aceste reguli legate de modul în care se ia masa au fost create de un singur om. Evident, au mai fost rafinate de-a lungul timpului, dar baza a rămas aceeași. Și este doar unul dintre nenumăratele exemple din ceea ce a creat și a lăsat în urmă personajul nostru.

Nicio altă băutură din istoria omenirii nu a mai fost cântată, nu i s-au ridicat mai multe ode, și nu a rămas sacră vreme de atâtea milenii, precum vinul. Dacă vinul își cunoștea gloria încă din vremea anticilor, ba chiar din preistorie, Evul Mediu a reprezentat cu adevărat perioada sa de aur.
Fie că a fost vorba despre Europa Occidentală, despre Bizanț, Asia, Orientul Mijlociu sau nordul Africii, peste tot pe unde oamenii au preluat și îmbunătățit tehnicile de obținere a vinului de la antici, precum și struguri de o calitate superioară, această licoare bahică a devenit un veritabil fenomen cultural.

Că era vorba de vinul ieftin destinat marilor mase, sau de cel de calitate asociat cu regalitatea, aristocrația ori biserica, vinul era nelipsit în Evul Mediu, mai mult decât în orice altă perioadă din istoria omenirii.
I-au fost atribuiți sfinți, valențe religioase, atribute medicale și, nu în ultimul rând, i-au fost dedicate unele dintre cele mai frumoase și mai faimoase poeme din întreaga istorie a literaturii. Ne gândim aici numai la persanul Omar Khayam, considerat de mulți drept cel mai mare poet al umanității, deși cei care au cântat vinul în versurile lor nu sunt deloc puțini.
În această ordine de idei, încheiem astăzi scurtul nostru periplu prin istoria celor mai faimoase băuturi din istoria omenirii, cu o serie de povestioare și întâmplări mai puțin știute legate de producerea și consumul vinului în Evul Mediu.

Anticii, în înțelepciunea lor, au asociat anumite alimente și băuturi cu practicile religioase. Cum ar veni, alea erau atribute ale zeilor. Fie că vorbim despre anticii orientali, nord africani sau europeni. Dintre toate aceste alimente, trei și-a păstrat valențele sacre până în ziua de azi, deși poate ați omis cumva acest aspect. Este vorba despre pâine, ulei și ... vin. Iată o idee care s-a transmis prin intermediul creștinismului până în zilele noastre, deși originile preced cu mult creștinismul propriu-zis.

Probabil că tocmai culoarea sa roșie, asociată cu sângele, ca și în cazul ocrului folosit pe scară largă în paleolitic, a făcut ca vinul să fie asociat cumva cu practicile religioase. Apoi, starea de euforie sau de intoxicare pe care o dădea acesta, asociată adesea cu transa mistică, i-a determinat pe cei din trecut să vadă în vin numeroase valențe metafizice. Sau, hai să le spunem superstiții.

Prin prisma acestor idei, vă invităm la o călătorie prin istoria celor mai importante culturi străvechi, și mai ales, a modului în care acestea au privit și interpretat consumul de vin. De la mesopotamieni la egipteni, de la fenicieni la greci, și apoi la romani, de la barbari la lumea civilizată și de la păgâni la creștini. Toate acestea, doar accesând cu un click materialul audio.

S-a spus adesea că vinul sau, în unele variante, miedul, ar fi fost primele băuturi alcoolice create de om. Fals. Chiar dacă istoria lor începe acum undeva cel puțin nouă milenii, precedând spre exemplu, invenția roții, a domesticirii animalelor, a scrierii sau a altor invenții cruciale din istoria omenirii, niciuna dintre aceste licori bahice nu se apropie măcar de originile străvechi ale... berii.

Berea, în fapt, este prima băutură alcoolică din istoria omenirii, iar evoluția sa de-a lungul timpului este una de-a dreptul spectaculoasă. Fără excepție, în fiecare ev din istoria omenirii, berea, cu procesul ei de fabricație și cu consumul aferent, a constituit nu doar un fenomen aparte ci, zice-se, ar fi reprezentat chiar motorul civilizației umane.

Chiar dacă există diferențe majore între ceea ce era berea la începuturi și ceea ce este azi, în mare, ingredientele au rămas cam aceleași. Iar asta face din această băutură poate ce-a mai îndelungată tradiție a omenirii, una care a rămas în picioare încă din perioada glaciară și până azi. Căci, da, berea a precedat cu milenii apariția agriculturii și a altor invenții majore ale umanității.

Despre istoria tumultoasă a berii vă invităm însă să aflați mai multe urmărind clipul video.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

Aparent, între o practică veche de milenii din lumea antică egipteană și un produs relativ modern, whisky-ul, nu pare a fi nicio legătură. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre două practici diferite. Una, cea veche, a folosirii machiajelor, în timp ce aceea nouă privește distilarea și producerea unei băuturi alcoolice.

Distanța asta, atât temporală cât și practică dintre machiajele antice egiptene și whisky-uk de azi, este, așa cum spuneam, doar una aparentă. În fapt, dacă prima nu ar fi apărut, probabil că a doua nu ar fi existat. Sau, cel mult, ar fi apărut mult mai târziu.

Evident că drumul nu a fost unul simplu. În realitate, este mult mai sinuos decât vă imaginați. Și astea ne-am și propus, să vă purtăm prin lumea invențiilor antice, egiptene sau grecești, prin cele medievale, arabe sau europene, apoi către modul în care whisky-ul nu doar că a apărut în Europa, ci și cum și-a căpătat numele. Căci denumirea asta nu este una chiar atât de simplă. Ea are, de fapt, un înțeles mult mai profund decât vă imaginați. Ca de altfel, toată istoria din spatele acestei băuturi.

Dacă v-am trezit interesul pentru subiectul cu care deschidem această nouă serie de podcasturi „Scurtă istorie a alcoolului”, vă invităm atunci să urmăriți materialul audio pe care l-am pregătit pentru voi.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

Undeva în 1915, în tranșeele din nordul Franței și ale Belgiei din Primul Război Mondial, o maladie misterioasă își făcea apariția, lăsându-i perplecși pe medicii vremii. Nimeni nu știa ce anume o provoca, așa cum nici astăzi nu se știe cu exactitate. Era clar că era contagioasă, iar mortalitatea era undeva la 30-40%. În doar un an, din vestul Europei a ajuns și în SUA, inițial în New York, apoi în alte porturi de la Atlantic.

Numărul celor infectați nu s-a aflat niciodată cu exactitate. Posibil să fi fost de cel puțin cinci milioane de persoane. La fel și cu numărul celor care au decedat. Estimările vremii vorbesc despre minim 500.000 de indivizi, posibil chiar un milion sau mai mult. Faptul că la scurtă vreme după această maladie a izbucnit și gripa spaniolă, cea care a ucis în jur de 50 de milioane de persoane de pe tot globul, a făcut ca boala despre care vorbim să treacă pe planul al doilea. Ba chiar să fie considerată, în mod eronat, un efect al acesteia. Se uită adesea că ea a izbucnit înaintea gripei spaniole cu aproape trei ani, prefațând practic dezastrul care avea să urmeze.

Revenind la apariția ei, doi medici din tabere opuse în Primul Mare Război, francezul Jean-René Cruchet și baronul austriac Constantin von Economo, un neurolog vienez cu origini grecești, au fost primii care au descris în amănunt simptomele, modurile de manifestare și efectele.

Despre ce a fost vorba atunci, dar și despre cum a afectat și încă afectează omenirea această maladie misterioasă, vă invităm să aflați urmărind clipul audio.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

În termeni de specialitate i se spune xenotransplant. Adică transplantul de organe de la o specie animală la alta. Iar asta este o ramură a medicinei care a cunoscut un avans considerabil în ultimul secol. Noi însă vom vorbi azi nu despre succesele științifice din ramura amintită, ci despre o perioadă uitată de mulți, i-aș spune chiar romantică, a medicinei. O perioadă care a cunoscut un boom extraordinar în primii ani ai secolului al XX-lea.

Este vorba despre ideea conform căreia transplantul de testicule, inițial de la persoane tinere la cele vârstnice, apoi de la animale la oameni, ar fi dus nu doar la reîntinerirea pacientului, ci și la mărirea performanțelor sale sexuale. Și, trebuie să recunoaștem, piața asta a fost mereu una extrem de profitabilă.

Oamenii erau dornici să încerce orice, iar medicina începutului de secol al XX-lea le-a oferit o alternativă care azi v-ar face să vă luați cu mâinile de cap. Atunci însă, exista convingerea că astfel de transplanturi dau roade, de asta au și fost încercate de mii și mii de pacienți. Mai mult, practica, a dat naștere unor opere literare nemuritoare, vezi „Inimă de câine” a lui Mihail Bulgakov, sau „Omul-amfibie” a lui Aleksandr Beleaev.

Despre cum a apărut moda acestei practici medicale, cum a evoluat, care au fost vârfurile ei în lumea medicilor și cum s-a stins, vă invităm să aflați urmârind materialul audio.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

În urmă cu doar câțiva ani în urmă, încă  mai circula pe la diferite publicații din România (și nu numai) un subiect elucubrant...armata de oameni maimuță a lui Stalin... cum a încercat dictatorul sovietic să încrucișeze oamenii cu cimpanzeii pentru a crea super soldați... super-hibrizii lui Stalin șamd.

Dați și voi căutare pe Google după termenii ăștia și o să vedeți cine promova tâmpenii de genul ăsta. Culmea este că nici nu trebuie să fii vreun geniu ca să îți dai seama că, și dacă s-ar putea crea un astfel de hibrid, el nu ar fi un rezultat superior. La urma urmei, ai încrucișat un om cu o specie inferioară din mai toate punctele de vedere.

Ideea e simplă, și o spun din start, nu a existat niciodată, dar niciodată, vreo astfel de inițiativă. Stalin, cu toate păcatele lui, pe ăsta nu l-a avut. Nimeni nu s-a gândit la vremea aia să facă o armată de oameni încrucișați cu cimpanzei, cel puțin nu la modul oficial. Iar dacă s-o fi gândit cineva, a rămas doar acolo, în mintea lui, fără să existe vreo inițiativă și fără a se propune ceva oficial.

Ceva însă s-a întâmplat atunci, la început de secol al XX-lea. Dar, despre ce s-a petrecut în realitate, vă invităm să urmăriți accesând materialul audio.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

Când te gândești la termenii menționați anterior: „armată de uriași”, „rasă superioară” șamd., automat te duce gândul la Germania și la elucubrațiile pseudoștiințifice care prindeau teribil în prima jumătate a secolului al XX-lea. Posibil să te gândești și cel de al doilea Război Mondial sau, chiar și după el, la scenariile conspiraționiste create în jurul rivalilor din Războiul Rece.
Ei bine, nu este nici pe departe vorba despre așa ceva. O armată de uriași chiar a existat, iar prima încercare de eugenie, adică de îmbunătățire a unei populații umane, nu s-a petrecut în secolul al XX-lea ci, după cum veți vedea, în zorii secolului al XVIII-lea. Este adevărat, tot în nordul Europei.

Unde s-a întâmplat așa ceva, când și, mai ales, cum, vă invităm să urmăriți accesând materialul audio.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

Ceea ce vă propunem în această nouă serie de podcasturi, intitulată „O istorie la feminin”, este să călătorim împreună prin istorie și să ne aplecăm puțin atenția asupra contribuției femeilor la ceea ce înseamnă evoluția umanității și a lumii în care trăim. 

Nu va fi vorba doar despre câteva nume sau domenii marginale în care ele să fi reușit să iasă în față, așa cum se întâmplă adesea atunci când este vorba despre figuri feminine de marcă. Nici pe departe.

Vom vorbi despre contribuții majore ale unor femei în ceea ce a însemnat nu dar apariția civilizației umane, ci și modul în care ele au schimbat-o pe fundamente care există și azi.

De multe ori, istoria este privită ca un apanaj al bărbaților. Numai plecând de la cele mai vechi timpuri și extrapolând, îți cam dai seama de modul de gândire al publicului larg. 

Bărbații își riscau viața pentru a asigura traiul de zi de zi, ei au ridicat orașele, monumentele, piramidele și ce au mai ridicat ei, au dat lumii cele mai importante nume din artă, știință, cultură, au înfruntat intemperii, dușmani, pericole fel de fel, punând astfel bazele unei societăți multilateral dezvoltate, ca să cităm din clasici.

În același timp, femeile erau cele care, evident, făceau copii, aveau grijă de casă, țeseau, găteau și făceau tot felul de alte treburi casnice, ridicând doar ocazional capul, prin vârfuri efemere, care să strălucească timid în vreun domeniu.

Asta până la vremurile actuale, atunci când vorbim de egalitatea între sexe, iar barierele nu mai sunt aceleași ca în, spre exemplu, Evul mediu. Ei bine, lucrurile nu au stat chiar așa. Lumea, așa cum o știm noi, are la bază mai multe minți și inițiative feminine decât v-ați aștepta.

Te invit să afli mai multe din primul episod al acestei serii.

În anul 1984, un cercetător neo-zeelandez cu origini americane, James Flynn, efectua un studiu pe istoria testelor IQ atunci când a observat o ciudățenie. Anume că, din 1905, anul în care psihologii francezi Alfred Nibet și Theodore Simon creau precursoarele testelor IQ, și până la data efectuării studiului, coeficientul de inteligență al celor testați creștea în medie, cu 0.33% pe an. Mai exact, cu circa 3% la fiecare deceniu.

Însă lucrurile au luat o turnură neașteptată în ultimele decenii. Mai exact, de pe la finalul secolului al XX-lea, coeficientul de inteligență obținut în urma clasicelor teste IQ a început să scadă. Iar scăderea nu este una constantă. Mai degrabă, este vorba de 0,5 până la 2 procente per deceniu, în unele cazuri chiar 6 procente. Este, în schimb, pentru prima dată când se înregistrează așa ceva.

Story: Adrian Nicolae | Sound: Adi Iacob

Chiar a fost Darwin „părintele teoriei evoluției”? A fost el primul care a enunțat așa ceva? A fost Charles Darwin omul care a vorbit în premieră despre selecția naturală sau despre supraviețuirea celui mai adaptabil? Să fie oare Darwin cel care a spus că omul se trage din maimuță? Sau ce spuneți de acea întâmplare în care, pe patul de moarte, s-ar fi dezis de tot ceea ce a scris?

La toate aceste întrebări răspundem în podcastul de azi, un podcast dedicat, evident, naturalistului Charles Robert Darwin și operei sale.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

Puțini mai știu astăzi povestea cu iz tragic a lui Fernao Lopes, soldatul portughez care a ajuns să fie poreclit, încă din timpul vieții, drept „cel mai singuratic om de pe Pământ”. Ea a circulat însă în perioada Renașterii și a devenit sursă de inspirație în una dintre cele mai cunoscute opere literare ale umanității.

Practic, este povestea unui om cu năzuințe mici, simple, strivit însă de tăvălugul istoriei. Un om prea neînsemnat pentru tumultul epocilor pe care le-a prins și în care, pur și simplu, a vrut să trăiască bucurându-se de ceea ce îi putea oferi viața.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

Povestea insulei Clipperton și a ceea ce s-a petrecut acolo în puținul timp în care a fost locuită a fost și rămâne un exemplu elocvent pentru ceea ce înseamnă natura umană. Întâmplările de acum mai bine de un secol care s-au petrecut acolo au șocat lumea întreagă atunci când au apărut în presa vremii. De atunci, au rămas un reper în studiul comportamentului uman.

Ideea este că insula Clipperton este un atol minuscul, cu o arie de doar 6 kilometri pătrați, situat în imensitatea Oceanului Pacific. Cel mai apropiat punct de uscat se află la peste 1.000 de kilometri. Și totuși, insula a suscitat interesul a patru națiuni.

Una dintre ele a mers cel mai departe, și a trimis acolo 100 de coloniști, care să îi confirme posesiunea asupra acelui petic de pământ. Ce s-a întâmplat cu ei, și cu ce tragedie s-au confruntat, vă invităm să aflați în primul episod al seriei intitulată „Istorii bizare”. Azi, povestea tragică a insulei Clipperton.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

Despre mafia evreiască s-a vorbit puțin. Este adevărat și faptul că a fost mai puțin spectaculoasă și ceva mai puțin sângeroasă decât cea siciliană sau cea irlandeză. Însă originile ei sunt unele dintre cele mai vechi din Europa și se regăsesc în migrația comunităților evreiești din Spania și Portugalia către Țările de Jos.

Apoi, odată cu secolul al XIX-lea, mafia evreiască se face simțită în Statele Unite ale Americii, dar și în Anglia. În cel de al doilea caz, o bandă deosebit de violentă transforma faimosul cartier londonez Whitchapel în propriul fief, cel din care încerca să se extindă mai apoi și în alte orașe britanice. Banda a purtat numele de Tigrii basarabeni și era formată în special, așa cum o spune și numele, din evrei originari din Basarabia.

Erau atât de puternici încât puteau aduna câteva sute de indivizi pentru luptele de stradă cu grupările rivale, lupte în care poliția se ferea să intervină. Controlau totul, de la distilerii ilegale, la jocuri de noroc, traficul de mărfuri din docuri și până la taxele de protecție pe care le încasau de la ai lor sau de la alții.

Despre această bandă, dar și despre cum a evoluat fenomenul crimei organizate evreiești de-a lungul timpului, aflați în acest ultim episod din podcastul dedicat Istoriei Mafiei.

Puțini știu că Al Capone, Lucky Luciano, Mayer Lansky sau John Torrio, oameni care au ajuns figuri emblematice ale crimei organizate, au avut același profesor și au fost membri ai aceleiași bande. Ba chiar au luptat împreună în conflicte de stradă împotriva rivalilor. În fapt, cel care i-a școlit și care i-a condus către vârfurile lumii crimei a fost și cel care a rămas arhetipul mafiotului clasic... stilat, îmbrăcat întotdeauna la patru ace, pasionat de artă și muzică clasică etc. Numele său a fost Paolo Vaccarelli și el a fost cel care a făcut trecerea de la bătăușii de cartier la mafiotul care căuta compania elitelor.

Plecând de la exemplul său și de la banda care controla o mică zonă din New York, elevii săi au acaparat întâi orașe, vezi cazul lui John Torrio, respectiv Al Capone, în Chicago, apoi au ajuns să creeze și să conducă un  imperiu comparabil din multe puncte de vedere cu cel roman, a se vedea reformele impuse de oameni ca Mayer Lansky sau, mai ales, Lucky Luciano.

Însă despre toate aceste personaje, dar și multe altele din istoria tenebroasă a Cosei Nostra americane, aflați în cel de al treilea episod dedicat istoriei Mafiei, cel dedicat crimei organizate italo-americane.

Story: Adrian Nicolae / Sound design: Adi Iacob

Istoria mafiei siciliene este, fără îndoială, cea mai îndelungată și mai tumultoasă dintre cele ale tuturor organizațiilor criminale. Tocmai de aceea, sicilienii s-au condus și încă se conduc după reguli extrem de dure, sângeroase, care se regăsesc mai degrabă în practicile Evului Mediu. Paradoxal, tocmai aceasta a fost rețeta lor de succes.

Într-un singur moment al existenței ei de peste un mileniu, Mafia a fost pe punctul de a dispărea. Mai exact, atunci când a intrat în conflict cu liderul fascist Benito Mussolini. Mussolini chiar a anunțat atunci eradicarea Mafiei. Capii crimei organizate siciliene mai aveau însă câțiva ași în mânecă. Despre cum a ajutat Mafia la câștigarea războiului de către aliați, cum a evoluat de-a lungul timpului, începând încă din Evul Mediu, și unde este ea astăzi, aflați din serialul dedicat Istoriei Mafiei.

Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob

Mafia irlandeză a fost prima de acest gen în America de Nord. A apărut încă dinainte de marea migrație generată de Criza Cartofilor, sau Marea Foamete din Irlanda, din 1845, iar liderii săi au fost personaje mai mult decât influente la începutul secolului al XIX-lea. Atât de influente încât nu doar că se implicau în alegerile prezidențiale, sprijinind candidații de pe urma cărora puteau profita, dar unul dintre cei mai faimoși capi ai lumii interlope a fost înmormântat cu onoruri de stat și cu un cortegiu din care făceau parte absolut toți senatorii americani.

În plus, Mafia irlandeză, în ciuda a tot ce se spunea despre dispariția ei în anii tumultuoși ai Prohibiției sau ai conflictelor cu Al Capone și acoliții săi, a continuat să existe și să prospere până în ziua de azi. În fapt, cel mai căutat infractor de la începutul secolului al XXI-lea,după Osama bin Laden, era capul unei grupări criminale irlandeze din Boston. Mai multe despre apariția și recrudescența mafiei irlandeze aflați în podcastul care deschide seria „Istoria Mafiei” de pe HotNews.ro

Story: Adrian Nicolae

Sound design: Adi Iacob

Manipularea, propaganda, sunt fenomene cu o istorie de peste cinci milenii. Ceea ce vedem în prezent este doar rezultatul adaptării și evoluției lor la realitățile actuale. Câteva dintre tehnicile folosite azi pe scară largă le prezentăm și noi. 

Pe multe dintre ele le-ați văzut, le-ați trăit, iar unora chiar le-ați picat victime. De ce? Pentru că propaganda este o realitate a lumii noastre și este un fenomen care ne marchează zi de zi. Un fenomen pe care încercăm să îl explicăm în acest ultim episod din seria dedicată istoriei propagandei.

Story: Adrian Nicolae / Sound design: Adi Iacob

Interviu cu un expert în investiții în acțiuni.  Sunt multe cărți practice de economie care ne pot învăța diverse lucruri, asta fără a fi prea tehnice, fiind ușor de înțeles de toată lumea. Totuși, majoritatea dintre ele se traduc cu mare întârziere în România. L-am avut “La Cafea” pe Călin Meteș, director general adjunct la Fondul Proprietatea care ne-a vorbit despre unele cărți din care putem învăța lucruri practice.  

Discuția reprezintă de fapt rezumatul acelor cărți, fiind ușor de înțeles pentru oricine.

Pentru că suntem tot mai sendentari - stăm mult pe scaun - apar tot felul de probleme și nu ne dăm seama. Totuși, sunt unele lucruri foarte simple pe care le putem face, unele la care poate nu ne-am gândit. De aceea, l-am adus „La cafea” pe Alexandru Ilie, de profesie fizioterapeut, care ne-a detaliat ce se întâmplă în organism, cum apare cifoza, varicele, hernia de disc, sindromul de tunel carpian și ce putem face să le combatem fără prea mare efort.

Nicio altă formă de manipulare și de propagare a unor idei nu a avut amploarea, agresivitatea și eficiența celei religioase. Începută încă din primele secole de după Hr., propaganda religioasă, cea creștină în special, a reușit să schimbe fundamental nu doar fața lumii, ci și regulile jocului în materie de manipulare a maselor. 

Și chiar dacă a suferit lovituri de-a lungul timpului, propaganda religioasă a continuat să fie eficientă, implicit des folosită, chiar și astăzi. Aceste aspecte fundamentale ale istoriei propagandei le explicăm în seria de podcasturi dedicată „istoriei propagandei”. Azi... propaganda religioasă din Evul Mediu și până în prezent.

Story: Adrian Nicolae / Sound design: Adi Iacob

Ideile, nu armele, sunt cele care schimbă lumea. Armele nu sunt decât un efect al unora dintre idei. Adevărata putere vine din ablitatea de a-i convinge pe alții, poate chiar națiuni întregi, că tu ești cel care are dreptate. Altfel, cu toate armele și arsenalul tău, ba chiar cu dreptatea în mână, ești sortit eșecului. 

Ei bine, bazele unei astfel de gândiri și modalitățile de inoculare a unor idei pe scară largă nu sunt găselnițe noi. Ați fi surprinși poate să aflați că bazele manipulării și strategiile pe care le vezi și azi au fost inventate sau rafinate de o civilizație străveche... romanii. 

Atât de buni au fost la propagandă, încât invețiile lor frizează modernitatea, iar ele au fost și sunt în continuare aplicate până azi. Asta încercăm să explicăm în seria de podcasturi dedicată „istoriei propagandei”. Azi.. Roma antică.

Story: Adrian Nicolae / Sound design: Adi Iacob

Multe persoane cred că astrele spun viitorul. Se raportează la ele ca la un glob de cristal și își lasă influențate viețile. Discuția pornește de la o replică dată de personajul Spock din Star Trek și continuă cu previziunile ecomomice. Au prezis unii oameni crizele sau a fost noroc?

Ascultați un nou podcast realizat de Florin Bărbuță împreună cu jurnalista Florentina Cernat.

Johan Fourie scrie în cartea Our Long Walk to Economic Freedom:  A prezice viitorul este un exercițiu periculos, dar asta nu ne-a oprit să încercăm. Vânătorii-culegători au studiat cu atenție mediul în care trăiau pentru a prezice câtă mâncare vor avea. Primii fermieri au dezvoltat metode sofisticate de a prezice ploile. Unii au încercat să găsească indicii privind viitoarele evenimente în oase, cărți de tarot și bile de cristal. Ne putem uita în unele publicații și vedem că există o secțiune dedicată horoscopului. Are logică să vrei cunoști viitorul. Cunoașerea este putere, iar puterea înseamnă bani.

Rick and Morty este unul dintre cele mai amuzante și inteligente seriale de animație. Într-unul dintre episoade, Rick a dat un sfat ce ține de gestionarea banilor proprii. Pornind de la acest lucru, am discutat în studio alături de Adrian Căruceru, trainer de educației financiară.

Moderator: Florin Bărbuță, HotNews.ro

Invitat: Adrian Căruceru, trainer de educației financiară

0:00 Intro

1:18 Sfatul lui Rick

2:30 Mulți oameni nu-și cunosc cu adevărat situația financiară

4:16 Se mint singuri oamenii cu privire la propria situație financiară?

5:50 Ce produse alegem la magazin, mai scumpe sau mai ieftine?

8:30 Este alcoolul o cheltuială inutilă?

9:56 Pentru cine contează „jordanii”?

11:40 În perioada de criză, în ce condiții mai este mașina o soluție pentru a o folosi în oraș?

14:14 Cam cât este indicat să economisească cineva? În funcție de ce criterii?

17:28 În ce produse să economisim în perioada asta de criză?

21:49 Ce este provocarea celor 52 de săptămâni?

28:18 Două cărți plăcute de educație financiară

Puține nații au putut cizela propaganda așa cum au făcut-o grecii antici, astfel încât nu doar să îți insufle fără să știi ideile lor, dar să te și facă să lupți din proprie convingere pentru ele. 

Arta propagandei la ei este nu doar începutul a ceea ce vedem astăzi, ci este chiar un etalon pentru aplicarea manipulării moderne. 

Cum au făcut-o și care au fost găselnițele lor în strategia de manipulare a maselor aflați urmărind episodul al doilea din seria „Scurtă istorie a propagandei”! Unde? La podcastul „O mică doză de cultură generală”, pe HotNews.ro.

Story: Adrian Nicolae / Sound design: Adi Iacob

Propaganda este peste tot. Atât de mult este prezentă în viețile noastre că nici nu știi cum te-ai descurca fără ea. 

Propaganda e sus, propaganda e și jos. E și de stânga, e și de... dreapta. Iar tu ești la mijloc. 

Cu cât o înțelegi mai bine, cu atât îți va fi mai ușor să te ferești de ea. 

Pentru asta, poți să începi cu o mică doză. Mai exact, cu primul episod... începuturile.

Story: Adrian Nicolae / Sound design: Adi Iacob

Iarna asta ar putea fi destul de rece pentru unii dintre noi. Trebuie sa ne eficientizam consumul si sa nu risipim caldura. Ce temperatura ar fi buna in casa? 19 grade ajung?

Ascultati un podcast realizat de jurnaliștii Florentina Cernat și Florin Bărbuță.

Giselle Nuțu, medic rezident gastroenterolog și expertă în nutriție a vorbit „La cafea în studioul mic” de la HotNews.ro despre ce înseamnă alcoolul ocazional, proteine vegane versus cele animale, ce ar trebui să conțină o salată, dietă, sport și multe altele.  

Moderator: Florin Bărbuță

Principalele capitole:  

0:00 Intro 

1:35 Ce înseamnă a consuma alcool ocazional? 

3:50 Alcoolul este bun sau rău pentru sănătate? 

5:16 Scade masa musculară dacă nu consumăm proteine? 

6:07 Proteina vegană este la fel ca cea animală? 

7:29 Proteinele vegane versus cele pe bază de zer. Sunt la fel? 

8:40 Ce ar trebui să conțină o salată 

10:02 Este tofu gras? 

10:56 Ce contează dacă vrei să devii vegan 

14:43 Este cașcavalul vegan sănătos? 

15:40 Produsele din făină de greiere pot fi considerate vegane sau vegetariene? 

17:09 Este scump să fii vegan? 

24:40 Cum controlăm dependența de zahăr 

26:59 Smoothie ingrașă? 

29:40 Cât de sănătos este să consumi popcorn zilnic? 

33:54 Ce este mai important? Dieta și apoi sportul, ori invers? 

35:23 Puiul de azi conține, ca pondere, mai puțină proteină și mai multă grăsime decât cel de acum 100 de ani? 

36:26 Cât de bună este cafeaua? 

Dieta Warren Buffett în funcție de bursă - o discuție cu BVBescu

O glumă pe care o tot vedem pe grupurile de părinți sună cam așa - „cu copiii nu mergi în vacanță, doar mergi să ai grijă de ei în altă parte”. Putem totuși să ne relaxăm în concediu cu bebeluși sau toddleri? 

Reporterul HotNews.ro Catiușa Ivanov este mama a două fetițe - de unu și patru ani - și a stat de vorbă într-un podcast HotNews.ro cu sinceritate și umor despre aventurile din cea mai recentă vacanță în Grecia cu fetițele ei, dar și despre alte concedii în afară țării, destinații potrivite și nepotrivite pentru o vacanță cu copii mici și a oferit și tips and tricks pe care le-a descoperit pe propria piele.

- All inclusive sau organizarea proprie a cazării și meselor?

- Ce faci să te pregătești pentru boli și accidente?

- Ai sau nu timp și cu partenerul? Cum faci să te contectezi și cu el?

- Unde nu e de mers cu copiii mici?

- Telefon sau tabletă la masă la terasă ca să îți auzi gândurile sau nu?

Atunci când călătoresc, mulți oameni spun că pleacă undeva „să se deconecteze”. În realitate, o călătorie ar trebui să însemne o „reconectare” și nu o „deconectare”: o reconectare a noastră la civilizația umană, cu tot ce are ea mai bun și mai frumos, la natură, locuri, oameni. 

Acesta este motivul pentru care am făcut acest podcast: încercăm să conectăm ascultătorii la locurile frumoase pe care le-am vizitat și care ne-au învățat câte ceva despre lumea în care trăim. Vă invităm deci, să ascultați podcastul „Caia și Bejan. Călătorii”. 

Libanul a ajuns din nou în atenția publică internațională în urma unei catastrofe teribile: o explozie care a produs moartea a 171 de persoane și rănirea a peste 6 mii. 

Tragedia vine în contextul unei crize economice și sociale care lovise deja această țară. Ar fi însă total nedrept să vorbim despre Liban doar în contexte nefericite. 

Înainte de probleme, Liban este totuși o țară mediteraneană fascinantă, cu orașe istorice și frumoase, cu un litoral splendit, cu resorturi, plaje și un turism foarte dezvoltat. În această ediția a podcastului nostru, ne asumăm încercarea de a arăta și o altă față Libanului decât cea pe care o vezi la televizor.   

Atunci când călătoresc, mulți oameni spun că pleacă undeva „să se deconecteze”. În realitate, o călătorie ar trebui să însemne o „reconectare” și nu o „deconectare”: o reconectare a noastră la civilizația umană, cu tot ce are ea mai bun și mai frumos, la natură, locuri, oameni.

Acesta este motivul pentru care am făcut acest podcast: încercăm să conectăm ascultătorii la locurile frumoase pe care le-am vizitat și care ne-au învățat câte ceva despre lumea în care trăim. Vă invităm deci, să ascultați podcastul „Caia și Bejan. Călătorii”.

În această ediție a podcastului „Caia și Bejan. Călătorii” vorbim despre turismul moldovenesc și despre cel mai important argument în favoarea acestuia: vinurile. O istorie a turismului oenologic din Repulica Moldova, care sunt cramele importante din această țară, cine sunt protagoniștii poveștilor de succes și multe altele. Turismul moldovenesc este o variantă de luat în calcul după ridicarea restricțiilor de călătorie cauzate de pandemie. 

După câteva luni grele, cu stare de urgență, izolare la domiciliu și frică pentru ceea ce poate aduce ziua de mâine, românii au acum nevoie de vacanță. Dar vacanța din 2020 este una excepțională pentru că se desfășoară în plină pandemie COVID-19. Iar din acest motiv, foarte mulți oameni nu mai sunt dispuși să plece din țară și vor să-și petreacă vacanța în România. Asistăm la ceea ce se cheamă „localizarea turismului”, un trend global în 2020. Are însă România infrastructura necesară pentru a-i ține în țară pe cei care în alți ani plecau în vacanță în Grecia, Bulgaria, Turcia sau cine mai știe pe unde? Încercăm să răspundem la această întrebare.  

Atunci când călătoresc, mulți oameni spun că pleacă undeva „să se deconecteze”. În realitate, o călătorie ar trebui să însemne o „reconectare” și nu o „deconectare”: o reconectare a noastră la civilizația umană, cu tot ce are ea mai bun și mai frumos, la natură, locuri, oameni.

Acesta este motivul pentru care am făcut acest podcast: încercăm să conectăm ascultătorii la locurile frumoase pe care le-am vizitat și care ne-au învățat câte ceva despre lumea în care trăim. Vă invităm deci, să ascultați podcastul „Caia și Bejan. Călătorii”.

Într-o perioadă în care sărbătorile religioase se petrec exclusiv în intimitatea propriei case, din cauza pandemiei de coronavirus, noi vorbim astăzi despre sărbătoarea hindusă Ganesh din Mauritius, cea șiită Ashura, din Iran, și ajungem până la pelerinajele creștine din România. Acum, când nu avem voie să călătorim sau să ne strângem în grupuri, realizăm cât de mult ne lipsesc aceste adevărate sărbători ale vieții.  

Atunci când călătoresc, mulți oameni spun că pleacă undeva „să se deconecteze”. În realitate, o călătorie ar trebui să însemne o „reconectare” și nu o „deconectare”: o reconectare a noastră la civilizația umană, cu tot ce are ea mai bun și mai frumos, la natură, locuri, oameni.

Acesta este motivul pentru care am făcut acest podcast: încercăm să conectăm ascultătorii la locurile frumoase pe care le-am vizitat și care ne-au învățat câte ceva despre lumea în care trăim. Vă invităm deci, să ascultați podcastul „Caia și Bejan. Călătorii”.

În peste 50 de țări din toată lumea s-au înregistrat până acum cazuri de coronavirus, ceea ce i-a făcut pe mulți să renunțe la călătoriile planificate pentru această primăvară. În acest episod încercăm să răspundem la câteva întrebări legate de siguranța călătoriile din această perioadă, precum și la drepturile pe care le avem dacă dorim să ne anulăm planurile de vacanță.  

Atunci când călătoresc, mulți oameni spun că pleacă undeva „să se deconecteze”. În realitate, o călătorie ar trebui să însemne o „reconectare” și nu o „deconectare”: o reconectare a noastră la civilizația umană, cu tot ce are ea mai bun și mai frumos, la natură, locuri, oameni.

Acesta este motivul pentru care am făcut acest podcast: încercăm să conectăm ascultătorii la locurile frumoase pe care le-am vizitat și care ne-au învățat câte ceva despre lumea în care trăim. Vă invităm deci, să ascultați podcastul „Caia și Bejan. Călătorii”.

În această ediție a podcastului „Caia și Bejan. Călătorii” vom vorbi despre câteva feluri de mâncare locale celebre din această lume și vom explica dacă aceastea au sau nu vreo legătură cu ceea ce mănâncă localnicii sau sunt mai degrabă atracții turistice: Ce este bouillabaisse-ul din Marsilia, cum se face cu adevărat pizza napoletană, este tikka masala o mâncare britanică sau indiană și mănâncă japonezii sushi, așa cum cred europenii? Vom povesti pe larg experiențele noastre culinare și vom încerca să răspundem la toate întrebările de mai sus cu ajutorul învățăturilor maestrului bucătar Anthony Bourdain. Poftă bună!

Atunci când călătoresc, mulți oameni spun că pleacă undeva „să se deconecteze”. În realitate, o călătorie ar trebui să însemne o „reconectare” și nu o „deconectare”: o reconectare a noastră la civilizația umană, cu tot ce are ea mai bun și mai frumos, la natură, locuri, oameni.

Acesta este motivul pentru care am făcut acest podcast: încercăm să conectăm ascultătorii la locurile frumoase pe care le-am vizitat și care ne-au învățat câte ceva despre lumea în care trăim. Vă invităm deci, să ascultați podcastul „Caia și Bejan. Călătorii”.

În episodul 3 al podcastului „Caia și Bejan. Călătorii” vorbim despre supraaglomerația de turiști din locurile iconice de pe această planetă și încercăm să răspundem la întrebarea dacă merită sau nu să te înghesui, pe câțiva metri pătrați, cu alte sute și mii de oameni sau pur și simplu ar trebui să cauți destinații mai puțin cunoscute, dar la fel de interesante. Vorbim despre celebra plajă din Maya Bay, pe care thailandezii au trebuit s-o închidă din cauza daunelor produse mediului de turismul de masă, despre protestele localnicilor din Barcelona și Veneția, precum și despre aglomerația ca atracție turistică în Japonia. Concluzia e una singură...dar pentru a o auzi trebuie să ne ascultați.  

Atunci când călătoresc, mulți oameni spun că pleacă undeva „să se deconecteze”. În realitate, o călătorie ar trebui să însemne o „reconectare” și nu o „deconectare”: o reconectare a noastră la civilizația umană, cu tot ce are ea mai bun și mai frumos, la natură, locuri, oameni.

Acesta este motivul pentru care am făcut acest podcast: încercăm să conectăm ascultătorii la locurile frumoase pe care le-am vizitat și care ne-au învățat câte ceva despre lumea în care trăim. Vă invităm deci, să ascultați podcastul „Caia și Bejan. Călătorii”.

În episodul al doilea al podcastului „Caia și Bejan. Călătorii” vom vorbi despre o țară aflată acum pe prima pagină a tuturor ziarelor din lume. Iran este o destinație de călătorie foarte interesantă, care a crescut mult în preferințele turiștilor din toată lumea (în 2019, au fost aproape 8 milioane de turiști în Iran). Acum însă, având în vedere ultimele evenimente- conflictul cu SUA, doborârea avionului de pasageri ucrainean de către armata iraniană, protestele tinerilor etc- probabil că foarte mulți oameni se întreabă: Mai este posibil să călătorești în Iran? Este această țară o destinație sigură? Dar, până la urmă, de ce ai merge în Iran? În acest episod încercăm să răspundem la cât mai multe dintre aceste întrebări.

Atunci când călătoresc, mulți oameni spun că pleacă undeva „să se deconecteze”. În realitate, o călătorie ar trebui să însemne o „reconectare” și nu o „deconectare”: o reconectare a noastră la civilizația umană, cu tot ce are ea mai bun și mai frumos, la natură, locuri, oameni.

Acesta este motivul pentru care am făcut acest podcast: încercăm să conectăm ascultătorii la locurile frumoase pe care le-am vizitat și care ne-au învățat câte ceva despre lumea în care trăim. Vă invităm deci, să ascultați podcastul „Caia și Bejan. Călătorii”.

În prima ediție, vom vorbi despre prejudecățile cu care călătorim și care adesea ne împiedică să învățăm lucruri noi. Ca să-l cităm pe Mark Twain, un mare călător, nu numai scriitor: „Călătoria este fatală pentru prejudecăți, bigotism și îngustime mintală”.

Haideți, așadar, să distrugem niște prejudecăți. Și, pentru început, am ales două exemple aflate la extreme: Japonia și Cuba.