Duminici cu Poezie

Salutare și bun găsit la ultimul episod al podcastului „Duminici cu Poezie”!

Vasile Gherasim se naște la 26 noiembrie 1893, în satul Marginea (jud. Rădăuţi), ca fiu de cântăreţ de biserică. Se formează ca om de cultură, ca exeget, ca filosof, ca poet şi ca prozator la Gimnaziul greco-ortodox din Suceava, pe care îl absolvă în 1914, iar în 1915, spre sfârşitul anului, merge la Viena, unde va rămâne până în 1918.

La Viena, Gherasim se înscrie la Facultatea de litere şi filosofie, dedicându-se studiilor clasice şi scriind majoritatea poemelor şi primele sale nuvele, pe care le va publica mai târziu.

„Am ajuns la convingerea, mărturiseşte poetul, că numai în muncă voi afla fericirea şi numai prin ea voi câştiga acea mulţumire sufletească, pe care nu o pot afla în alt mod”.

Iar altădată, face următoarea confesiune: ,,Să mă mulţumesc cu o viaţă aşa-zisă animalică, în care să mă bucur că trăiesc, că nu duc lipsă materială, că am ce mânca şi îmbrăca ca un aristocrat, ar fi pentru mine prea grozav; pentru mine, care nu pot trăi, o singură minută, fără să am vreo idee care să mă împresoare sau vreo luptă internă”.

Alexandru Andriţoiu, poet, traducător, publicist şi scenarist, ar fi împlinit la 8 octombrie, o vârstă venerabilă, dar a părăsit această lume la 67 de ani. Fiul Ştefaniei şi al lui Nicolae Andriţoiu s-a născut în 1929, la Vaşcău. 

Urmează şcoala primară la Vaşcău şi Liceul „Samuil Vulcan" la Beiuş, absolvit în 1948. Se înscrie la Facultatea de Filologie a Univer­sităţii din Cluj, pe care o părăseşte după doi ani, fiind trimis la Şcoala de Literatură „M. Eminescu" din Bucureşti făcând parte din prima ei promoţie de absolvenţi. Stabilit în capitală va fi redactor la Contemporanul, Luceafărul, Gazeta literară, Viaţa militară și la mai multe reviste pentru copii.

Cunoscut ca poet, ziarist şi prozator, Zaharia Stancu a văzut lumina zilei în ziua de 5 octombrie 1902, în comuna Salcia, jud. Teleorman, în familia ţăranului Tudor Stancu-Mitroi şi a Mariei Delcea-Bratu. Părinţii mai aveau copii din căsătorii anterioare, iar împreună încă şapte, printre care şi Zaharia.

În timpul şcolii primare din Salcia natală, elevul Zaharia Stancu citeşte multă literatură de toate genurile şi începe să fie interesat de meşteşugul scrisului. În vara anului 1915 trece examenul de absolvire a cinci clase, însă resursele materiale modeste ale familiei îl împiedică pe viitorul scriitor să-şi continue studiile şi, în consecinţă, intră ucenic la o tăbăcărie din Roşiorii de Vede, apoi va fi argat, vânzator de ziare etc. până în 1919, când își va continuat studiile de literatură și filosofie la Universitatea din București.

Panait Cerna, pe numele său de naștere Stanciof, de origine bulgară, a fost un poet intimist, romantic sau tradiționalist român, un epigon al poetului Mihai Eminescu, precum și filosof, critic literar și traducător.

De la debutul literar, cu poezia Trecut (după Lenau) în revista "Foaia interesantă" a lui George Coșbuc, din 24 august 1897 și până se stinge, Panait Cerna are o activitate publicistică remarcabilă.

Creaţia sa poetică cuprinde, pe lângă poeziile publicate în volumul din 1910, premiat de Academia Română, şi alte poezii răspândite în revistele culturale ale vremii, mai ales în ”Sămănătorul” şi ”Convorbiri literare”, încă din anii de liceu şi până în anul morţii, precum și adăugate postum în ediţiile următoare.

"Sunt suflet în sufletul neamului meu/ Şi-i cânt bucuria şi-amarul/ Sunt inimă-n inima neamului meu/ Şi-i cânt şi iubirea şi ura”  afirmă despre sine George Coşbuc, născut acum 155 de ani, în data de 20 septembrie 1866.

A văzut lumina zilei în comuna Hordou (astăzi George Coşbuc) din judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind al optulea copil dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei (născută Avram). În satul natal se familiarizează cu limbile şi literaturile clasice (greaca şi latina), precum şi cu limba germană. Încă din perioada când era elev la Liceul din Năsăud începe să scrie versuri, unde era o atmosferă cultural-patriotică stimulativă pentru actul de creaţie. 

Despre debutul său literar George Coşbuc mărturiseşte: “Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai ştiu nici nu ştiu ce era, însă îmi amintesc că a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardeleneşti.”

Acum o sută de ani, la 15 septembrie, la Adjud, se năştea Emil Botta - omul cu  „un dor fără saţiu”. Cel care a  rămas în memoria culturii române ca poet, prozator și actor român. Fratele eseistului Dan Botta precum și fiul lui Theodor Botta, medic, și al Aglaiei.

Ca poet, a debutat în 1929 cu poemul „Strofă ultimă” în revista lui Tudor Arghezi, „Bilete de papagal”. 

Botta este autorul unei poezii negre, dar și al măștilor, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții. În anul 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă”, întâiul volum, premiat, intitulat „Întunecatul april”.

În fiecare an, în 31 august în numele celor 28 de milioane de vorbitori de limba română din întreaga lume este celebrată Limba noastră – despre care Mihai Eminescu spunea că „este însăși floarea sufletului etnic al românimii”. Unul din slujitorii limbii române a fost și preotul basarabean Alexei Mateevici.

„Unii poeți sunt dați uitării un timp și apoi revin pe primul plan, de parcă de nici n-ar fi fost cunoscuți până atunci”, spunea poetul episodului de astăzi, Demostene Botez.

Cunoscutul scriitor și publicist român s-a născut la 29 iulie 1893 în satul botosanean Hulub. A fost fiul lui Anghel Botez, preotul satului și al Ecaterinei Botez, născută Chirica, fiică de preot.

„Sufletul meu e o carte,

 Pe care-o traduc în cuvinte...”

La 15 iulie 1948, în satul Codreni, raionul Cimişlia, în familia lui Trofim Ciobanu şi Cristina Dabija, se năstea Nicolae Dabija, cel care avea să devină peste ani poet, eseist și istoric literar din R. Moldova. Autor a peste 80 de volume de poezii, eseuri și publicistică (unele traduse şi publicate în SUA, Brazilia, Franța, Italia, Federaţia Rusă ș.a.).

Iată că am ajuns la episodul cu numărul 35, care este despre dregătorul domnesc Ienăchiţă Văcărescu, cel pe care îl găsim portretizat în volumul strălucitului critic istoric literar George Călinescu: „Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent”, aşa după cum el era pictat în Biserica Sf. Spiridon cel Nou din Bucureşti: „gugiuman de samur pe cap, anteriu de sevaiu roz-gălbui, încins cu ghiar, în care sta înfipt un hanger cu mâner de smalţ albastru şi cu pietre scumpe, pe deasupra contăş verzui de culoarea jaspului, îmblănit cu samuri. În mână ţinea un sul cu testamentul lui în versuri.”

A fost un cărturar, poliglot (slava veche, greaca veche şi modernă, turcă, arabă, persană, franceza, italiană, germană), om politic, poet.

 A făcut parte din vechea familia boierească Văcărescu, şi a deţinut şi numeroase înalte dregătorii (de cinci ori vistiernic, mare spătar, mare ban, fiind favoritul unor domnitori, îndeosebi al lui Al. Ipsilanti, cu care colaborează la întocmirea faimosului său Codice de legi).

Lui i se datorează una din cele dintâi Gramatici tiparite (1780), două dicţionare (turco-român, româno-turc; germano-român, româno-german), o istorie a împăraților otomani, o culegere de documente referitoare la români scoase din arhive otomane (lucrare pierdută). 

Cea mai importantă latură a activităţii creatoare a lui Ienăchiţă Văcărescu  rămâne poezia. Deşi de mică întindere, opera sa este definitorie pentru momentul  constituirii lirismului cult in Ţările Române.

„Eu sunt un lup singuratic, care trăiește departe de haită, nu poate să stea în haită, dar nu poate să stea nici foarte departe de ea. Un lup singuratic care trage cu ochiul la ce se întâmplă în haită și are oarecum nostalgia ei...”, spunea Octavian Paler, de la a cărui naştere, vineri, 2 iulie s-au împlinit 95 de ani.

Scriitor, jurnalist, editorialist, critic, eseist, dar și poet. Octavian Paler a fost un om care s-a remarcat prin bogata sa cultură şi prin poziţii tranşante asupra aspectelor privind societatea românească, înainte şi după anul 1989.

Muzică de Kyūka: Komorebi

În 1875, la Brașov, se naşte Ştefan Octavian Iosif, poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. Tatăl, Ştefan Iosif, era  profesor de greacă  si germană la liceul românesc din Brasov, pe care l-a şi condus mulţi ani.
Studiile și le-a făcut la Brașov, Sibiu și București, unde termină liceul și Facultatea de Litere și Filosofie, fără a susține examenul de licență. Ca elev în Cetatea de la poalele Tâmpei, Șt. O. Iosif își petrece vacanțele la Vingrad sau la Drăcușeni, unde locuiau bunicii săi, de aici și dragostea pentru mediul rural.

Cântăreţ „sfios” al satului, aşa cum se recomandă singur, poetul se înscrie în literatura vremii cu adevărate icoane ale vieţii rurale, fiind recunoscut ca „o punte lirică” între universul poeziei lui Coşbuc şi cel al poeziei lui Goga.

Muzică: Forgiveness 

℗ Sacha Hoedemaker

În 1818 s-a născut marele poet, folclorist, dramaturg, diplomat, ministru, creator al teatrului românesc  și al literaturii dramatice Vasile Alecsandri.

A studiat în casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări nereușite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă la toate inițiativele tovarășilor săi de generație: director al Teatrului din Iași împreună cu C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactînd unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numară printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale alegeri.

ȚENE Florinel Sandu (numele său real) s-a născut în orașul Drăgășani, județul Vâlcea, la 13 iunie 1942. Școala primară și liceul le urmează la Drăgășani. Absolvă cursurile Facultății de Filologie a Institutului Pedagogic din Baia Mare și de Istorie la Târgu Mureș.

Distinsul scriitor de-a lungul anilor a reușit să pună în lumină lucrări de mare însemnătate, abordând diverse genuri literare, astfel acumulând în palmares un număr de  peste 70 de volume publicate de poezie, proză, dramaturgie, critică literară, articole, foiletoane și peste 3000 de articole și eseuri literare și filosofice.

Ieri, 5 iunie, s-au împlinit 150 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai prolifici istorici şi scriitori pe care i-a avut România. Cred că mulți dintre ascultătorii podcastului au auzit măcar o dată în viață de Nicolae Iorga. Istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român, dar mai puțin este cunoscută publicului activitatea sa poetică.

Emil Isac (n. 27 mai 1886, Cluj - d. 25 martie 1954, Cluj), poet, membru corespondent al Academiei Române din 2 noiembrie 1948.

Debutează în 1902 în revista maghiară „Ellenzék” din Cluj cu articolul Vasile Alecsandri – viaţa şi opera celui mai mare poet român. În 1903, în „Koloszvári Friss Ujság”, publică două Cântece traduse din româneşte şi semnate Emisac. Debutul în limba română are loc în acelaşi an, în revista „Familia” din Oradea cu poezia „La umbra plopilor”.

Eugeniu Sperantia (nume care se grafiază cu „t”, nu cu „ţ”) - poet, prozator, estetician, filosof, sociolog şi memorialist român mai puţin cunoscut decât s-ar cuveni.

S-a născut la 18 mai 1888, la Bucureşti, fiind fiul Elenei (născută Cruceanu) şi al lui Theodor D. Sperantia, scriitor şi folclorist, fost membru al Academiei Române. Tot la Bucureşti a urmat cursurile şcolii primare şi ale liceului, pe care 1-a absolvit în 1906. Încă de pe când era şcolar, Eugeniu a început să publice versuri şi proză în revistele vremii, dar prima sa prezenţă literară notabilă a fost o lungă parabolă în versuri, apărută în 1905 în publicaţia „Liga Conservatoare”.

Este cunoscut și pentru numeroase studii de filosofie, filosofia dreptului, sociologie sau psihologie pedagogică, lucrări apărute în periodice din ţară şi de peste hotare, ca şi în volume sau broşuri.

Abia în 1966 a ieșit la iveală valoarea literară cu totul remarcabilă a poeziei sale, când i-a apărut un volum de Poezii cu caracter antologic, cu o prefaţă, semnată de criticul literar Perpessicius.

Muzică: Mauvais Roger - Le Rue De Pain

La 15 mai 1907, la Giurgiu, în familia magistratului Ionescu Iulian Gulian și profesoarei Ionescu Elena Gulian se năștea fiul Emil. Despre anii copilăriei și adolescenței se cunoaște mai puțin. Doar Colegiul Național Ion Maiorescu mai păstrează încă, tabloul promoției 1925-1926, care are în centru pe șeful acesteia, Emil Gulian. După absolvirea liceului, Emil se mută cu familia în București, unde urmează studiile superioare la Facultatea de Drept. Obtine și licenta in filosofie in anul 1933, dar va opta pentru cariera de avocat.

Anul 1934 rămâne un moment de referință în activitatea sa literară marcând debutul său editorial. Institutul de arte grafice Luceafărul , cu sediul în București, strada Numa Pompiliu, nr.7-9, va edita volumul de versuri, deosebit de sugestiv intitulat Duh de basm, ilustrat de un mare grafician al timpului, Mac Constantinescu.

Muzică: Ludovico Einaudi - „Birdsong from DAY 2”

La 29 aprilie, se împlinesc 47 de ani de la moartea marelui poet creștin, Radu Gyr, pseudonimul lui Radu Demetrescu, supranumit și „poetul temnițelor”.

S-a născut la 2 martie 1905, la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivaţie.

Începe să scrie versuri la vârsta de 10 ani, dedicând profesorilor săi epigrame. Copilăria sa şi-o descrie astfel: „Am fost un copil blând şi iubitor, deloc zburdalnic, puţin cam încăpăţânat, timid şi dispus către visătorie. Temperamentul meu, dovedindu-se integral mai târziu, a păstrat din trăsăturile sufleteşti ale copilului de odinioară sfiiciunea şi înclinaţia spre reverie”.

Debutează în anul 1924 odată cu apariția volumului „Liniști de schituri”, volum care se bucură de o mare apreciere, atât în rândul publicului cât și al criticii românești. Colaborator statornic în perioada după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare de formație naționalistă (Gândirea, Gând Românesc, Decembrie, Vremea,  dar și la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studențesc etc.), Radu Gyr a publicat numeroase articole, studii literare și poezii.

Maria Cunţan s-a născut în Sibiu, la 7 februarie 1862, ca fiica cea mai mare a Mariei și a profesorului de muzică bisericească şi tipic Dumitru Cunţan, de la Seminarul teologic „Andreian”.

Poeta Maria Cunţan a urmat, după terminarea şcolii primare româneşti din Sibiu, Şcoala civilă de fete săsească de aici. Şi-a completat şi lărgit apoi cunoştinţele generale şi, în special, cele literare, pe cale autodidactică, având ca bună tovarăşă şi îndrumătoare, pe devotata ei prietenă, mai în vârstă, Anastasia Toma, soţia fostului asesor consistorial Moise Toma din Sibiu.

Poeziile sale, strânse între coperţile a patru volume (tipărite între anii 1901-1925), i-au determinat pe criticii literari ai acelor timpuri să o numescă „Cântăreaţa duioasă a Ardealului”.

La 2 aprilie, s-au împlinit 169 de ani de la nașterea unei poete din literatura română, dată uitării - Matilda Cugler-Poni.

În casa de pe strada Mihail Kogălniceanu din Iași, astăzi Muzeul Poni-Cernătescu, Matilda găzduia un salon de lectură în care scriitorii „Junimii” își citeau cele mai recente creații. Eminescu, Creangă, Miron Pompiliu, Ioan Slavici și mulți alții erau adesea invitați la ceai de fermecătoarea poetesă, ea însăși membră a Societății Culturale „Junimea”.

Matilda Cugler-Poni se situează, alături de Veronica Micle, printre cele mai cunoscute scriitoare în literatura noastră din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca o precursoare a lirismului feminin. Pe lângă poeziile sale sentimentale, a mai scris schiţe, povestiri şi teatru.

Joi, 1 aprilie, s-au împlinit 140 de ani de la naşterea lui Octavian Goga, poet, dramaturg, traducător, jurnalist şi om politic. S-a născut în Răşinarii Sibiului, în familia preotului Iosif Goga şi a Aureliei.

George Călinescu afirma în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), că „după Eminescu şi Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulţimii, poet naţional totdeodată şi pur ca şi Eminescu”.

Poetul Virgil Carianopol s-a născut la 29 martie 1908, la Caracal, judeţul Olt. Fiul Atenei şi al lui Grigore Carianopol, funcţionar de tribunal. Primii ani de şcoală îi face la Caracal, iar adolescenţa agitată şi-o încheie într-o şcoală militară de artificieri din Bucureşti. Între anii 1934 şi 1938 audiază cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, apoi lucrează ca angajat civil în diferite servicii ale armatei.

Debutează în 1928 cu poezia „Gânduri”, iar editorial în 1931, cu volumul „Flori de spini”. Deşi tânăr, poetul se declară, în volumul de debut, „învins de viaţă”, căutând un refugiu în preajma divinităţii.

Colaborează cu versuri, articole, cronici literare la „Revista scriitoarelor şi scriitorilor români”, „Universul literar”, „Viaţa literară”, „Azi” etc. A mai semnat cu pseudonimele V. Olteanu, V. Jianu, Virgil Călugăru, V. Cariopol, Vicar și Rac.

George Topârceanu (n. 20 martie 1886, Bucureşti - d. 7 mai 1937, Iaşi) a fost un poet, prozator, memorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

S-a născut la Bucureşti la 20 martie 1886, ca fiu al cojocarului Gheorghe Topârceanu şi al Paraschivei, ţesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena”, amândoi originari din părţile Sibiului.

Începe şcoala primară la Bucureşti (1893 - 1895) şi o continuă pe valea Topologului, la Suici, judeţul Argeş, unde părinţii se stabilesc o vreme. Revine la Bucureşti şi se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a, apoi la Sf. Sava. După absolvire intră funcţionar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de şomaj şi de viaţă boemiană. În paralel, se înscrie la facultatea de drept (1906), pe care o părăseşte pentru cea de litere, fără a termina studiile.

Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul ”G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a publicat şi la alte reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar. În 1909 publică în Viaţa românească parodia „Răspunsul micilor funcţionari”, ca o replică la „Caleidoscopul” (1908) lui A. Mirea (prin care se face remarcat în lumea literară.

Alexandru Macedonski (n. 14 martie 1854, București, Țara Românească – d. 24 noiembrie 1920, București, România) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale.

Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction.

„A deschis, cu siguranţă, drumuri în toate direcţiile; [...] conştient şi programatic chiar, a cântat, astfel, dragostea cea mai spiritualizată, a slăvit pe strămoşi, iubirea de patrie, a cântat actele renaşterii noastre culturale, teatrul, scoala, limba românească, artele, subliniind fapta omului de acţiune prin comentariul liric al poetului” spunea Eugen Lovinescu despre Gheorghe Asachi. 

Luni, 1 martie, s-au împlinit 233 de ani de la nașterea lui Asachi, cărturar, poet, prozator, dramaturg, literat, publicist, filosof, pedagog, îndrumător cultural, promotor al teatrului românesc, pictor, arhitect şi diplomat. Lui i se datorează întemeierea învățământului, a presei şi a teatrului în Moldova.

S-a născut în târguşorul Herţa, în 1788, tatăl său, Lazăr Asachi (sau Asachievici, cum mai era cunoscut), fiind cleric, originar din Ardeal, cu rădăcini armene, un bărbat învăţat, iar mama sa, pe numele de fată Elena Nicolau, era fiica lui Niculai Ardeleanu, preot din satul Târnauca, dar originar tot din Ardeal, mai exact din satul Teaca Oltului, de unde pribegise în urma unor tulburări cauzate de o invazie turcească de la începutul secolului al XVIII-lea.

Pe 29 februarie 2021, Marin Sorescu ar fi împlinit 85 de ani, dar nu i-ar fi împlinit chiar pe 29 februarie, pentru simplul motiv că anul acesta nu este unul bisect. Poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate.

Născut în februarie 1936, el a fost al cincilea dintre cei șase copii (patru băieți și două fete) ai unei familii de țărani din Bulzeștii Doljului.

La 28 de ani, în 1964, Marin Sorescu debutează cu volumul de parodii „Singur printre poeți”. Au urmat „Tinerețea lui Don Quijote”, „Unde fugim de-acasă?”… și, desigur, „La lilieci”. Dar, între timp,, în 1968, a început „Setea muntelui de sare”, când, în revista „Luceafărul” a fost publicată piesa „Iona”, urmată la scurt timp de „Paracliserul” și „Matca”.

Întrebat într-un interviu „Care a fost faptul sau întâmplarea extraordinară pe care ați trăit-o până acum?”, el a răspuns simplu: „Faptul de a te fi născut este o întâmplare extraordinară. Eu nu-mi revin din această întâmplare nici acum…”

În cultura română, Lucian Blaga reprezintă cea mai mare personalitate creatoare a secolului XX. Opera sa – de poet, filozof, eseist, dramaturg și traducător de poezie – constituie o sinteză personală de mare originalitate, de profundă inspirație etnică, alimentată de o uimitoare deschidere spre cele mai variate aspecte ale spiritului uman: filozofie și stiinţă, istorie şi religie, şi îndeosebi domeniul complex şi controversat al artelor.

S-a născut în ziua a noua din luna mai, 1895,  în satul Lancrăm, lângă Sebeş, fiind cel mai mic dintre copiii familiei. Copilăria o petrece alături de parinţi, plecând de acasă de la o vârstă fragedă pentru a studia (școala generală în Sebeş, liceul în Braşov, studii superioare în Sibiu, Oradea și Viena).

Anton Pann a fost un poet român de origine bulgară, poate aromână, profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică religioasă, folclorist, literat și publicist, compozitor al muzicii imnului național al României. 

G. Călinescu apreciază la Anton Pann originalitatea lingvistică în  culegerea şi prelucrarea textelor populare, care reprezintă o împletire  de occident cu orient, de fabulaţie populară şi imaginaţie a autorului.  El este primul culegător autentic de folclor, la care puternica educaţie  muzicală a fost sprijinită de inteligenţă şi rafinament. La Anton Pann  literatura naşte istorie, iar istoria face literatură.
În epitaful  compus de autor pentru crucea sa ne spune: „Aici s-a mutat cu jale/ În  cel din urmă an/ Care în cărţile sale/ Se citeşte Anton Pann./ Acum  mâna-i încetează,/ La lumină cărţi să dea./ Împlinindu-şi datoria/ Şi  talantul ne-ngropând,/ S-a făcut călătoria,/ Dând în lume altor rând”.

Vinerea aceasta, 15 ianuarie, s-au împlinit 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, prilej cu care vă voi vorbi despre bunul său prieten poet, prozator, folcorist, traducător și autor de manuale -  Miron Pompiliu.

Cel înregistrat în acte sub numele Moise Popovici, dar cunoscut în literatură ca Miron Pompiliu, s-a născut în 1847, în familia unui preot din Ştei. Nu avea 20 de ani când a publicat mai multe poezii în revista „Familia” condusă de Iosif Vulcan.

În urmă cu 140 de ani, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1881, la Bucureşti, se năștea poetul Romanțelor tinereților multor generații, unul dintre reprezentanții importanți ai Simbolismului românesc - Ion Minulescu.

„Poezia lui Minulescu biruia prin sinceritatea accentului ei. «Romanțele» mai ales cucerise prin palpitul acelei melancolii, acelei tristeți care se degajează din toate sonoritățile sufletului său. Este în ”Romanțe” o undă de adevărată și mare poezie, care trebuie cătată mai ascuns”, spunea criticul literar brăilean, Perpessicius.

De-a lungul secolelor, sărbătoarea Crăciunului a umplut sufletele a milioane de oameni, mai ales copii, care păstrează, în fiecare an, amintirea clinchetului de clopoţei din seara de Ajun, a frânturilor de colinde amestecate cu viforul ninsorilor şi a împodobirii bradului, în aşteptarea darurilor aduse de Moş Crăciun. Sărbătoarea încărcată de tradiţii şi simboluri este însoţită de mireasma proaspătă a cetinei de conifere.

Cu speranţa că anul nou va fi mai bun decât bătrânul 2020, vă doresc sanatate, intelepciune in cuvant si oameni sinceri alaturi! 

Un An Nou Fericit!

Dacă mai țineți minte, în primul episod am citit poeziile lui Mihai Eminescu. Ei, oare cum aș putea încheia acest prim sezon, dacă nu cu marea sa iubire, Veronica Micle? Dacă vrei să îi citești poeziile sau scrisorile, ori să ți-o imaginezi pe Veronica, nu poți s-o faci decât luând-o împreună cu Mihai Eminescu, căci dragostea ce i-a legat, a creat și cele mai frumoase poezii de dragoste ale limbii noastre și cea mai frumoasă poveste de iubire a literaturii române.

„Poezia este singura avuție pe care omul o are încă nejefuită. Până acum tot ce a avut omul a fost jefuit, poezia încă nu și-a inventat un „Hitler al poeziei” ca să fie jefuită de către el. Poezia este a tuturora. În toți oamenii există poezie, iar poetul este muncitorul, traducătorul umil al sentimentelor...”, spunea poetul Nichita Stănescu, care a murit în urmă cu 37 de ani, pe 13 decembrie.

Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seama scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea „Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970.

Nichita Hristea Stănescu s-a născut la 31 martie 1933, la Ploieşti, mama sa fiind Tatiana Cereaciuchin, membră a unei familii de nobili de origine rusă refugiată în România, iar tatăl, Nicolae Hristea Stănescu, fost ţăran devenit meşteşugar şi comerciant.

Tudor Arghezi (numele său real - Ion Nae Theodorescu) s-a născut la 23 mai 1880, la Bucureşti, într-o familie originară din Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. 

Se spune că Tudor Arghezi a trăit într-o viaţă de om cât alţii în zece. A fost călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica şi diacon. A muncit în străinătate ca bijutier şi ceasornicar. Nu şi-a încheiat studiile liceale, a făcut închisoare de două ori din cauza convingerilor politice exprimate ca ziarist. A fost interzis de comunişti, trăind la limita supravieţuirii din vânzarea cireşelor de la Mărţişor.

Nina Cassian se naște la Galați, sub numele Renée-Annie Cassian-Mătăsaru, la 27 noiembrie 1924 într-o familie de evrei.

La numai 20 de ani a debutat în paginile revistei Ecoul cu o traducere din Georges Rodenbach și Christian Morgenstern, pe care a semnat-o cu pseudonim, lucru destul de des întâlnit mai apoi la ea.

A recunoscut mereu că a fost influențată de opera lui Mihai Eminescu și de cea a lui Arghezi, acești doi autori fiind motivul pentru care ea a început să scrie versuri suprarealiste, poeme ce vor apărea în volumul de debut „La scara 1/1” ce a fost publicat când avea numai 23 de ani.

Music background: Woodland by Evelyn Stein

Arcadie Suceveanu - un poet modern frământat de probleme esențiale, care prin scris se întoarce mereu cu gândul la Bucovina, nu degeaba i se mai spune și „poet cu Bucovina în suflet și în cuvânt”.

La  16 noiembrie 1952,  în satul Suceveni, raionul Hliboca (Adâncata) din regiunea Cernăuți, în familia lui Vasile și Catrina Sucevan se năștea Arcadie, cel care a fost crescut și educat în atmosfera protectoare a unui cămin familial menit să-i ofere siguranța de sine.

A debutat în anul 1968 cu versuri închinate mamei, în „Zorile Bucovinei”, iar în 1979,  a publicat prima plachetă de versuri, „Mă cheamă cuvintele”. Au urmat volumele  de versuri „Țărmul de echilibru”, „A fugit  melcul de-acasă”, „Ora cinci fără doi fulgi”, „Mesaje la sfârșit de mileniu”, „În cămașă de cireașă”, „ Arhivele Golgotei”,  „Eterna Danemarcă”, ”Înfruntarea lui Heraclit” și multe altele.

Hey! Dacă în primele 3 episoade am ales poeți precum Eminescu, Mircea Lutic și Bacovia, de data aceasta va fi una din vocile importante ale literaturii române contemporane. 

Pentru scriitoarea de azi poezia i-a fost salvare de fiecare dată, cea care a învăţat de la Lucian Blaga că „o metaforă este mult mai importantă decât zece metafore şi că metafora nu trebuie să fie o podoabă a poeziei, ci trebuie să fie scheletul ei”.

Ana Blandiana  - autoarea  a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în alte 26 de limbi, o  luptătoare pentru libertatea civică din România.

 „Aflat în rândul acestor artişti curajoşi şi lucizi, Bacovia, poetul stanţelor, ne lasă să intuim că destrucţia sa lirică este, până la urmă, una constructivă, prevestitoare a unei armonii existenţiale recucerite, a unui timp uman care să nu însemne doar azi, ieri sau mâine. Fiindcă: «Nu-i mâini/ Nici azi,/ Nici ieri,/ Timpul...»”, Ioan Milea.

La o lectură de profunzime, poezia lui Bacovia este, în primul rând, o stare de spirit, iar apoi un mod de a fi...

„Mircea Lutic e un cioplitor direct în piatră şi marmură, un tăietor în diamant...”, (Mihai Cimpoi)

Ilustru  poet din nordul Bucovinei, profesor, traducător, istoric și critic literar, Cetățean de Onoare al Bucovinei, membru al Uniunilor Scriitorilor din România, R. Moldova şi Ucraina, inima căruia a încetat să mai bată la 18 septembrie 2020.

Bun venit la podcastul Duminici cu Poezie!  

„Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă”, nota Mircea Eliade, citat care m-a inspirat să fac  primul episod, în care vă voi citi câteva poezii mai puțin cunoscute ale poetului drag mie.