Mihail Neamtu

Suntem la finele anului 2023 și Orientul Mijlociu este un butoi de pulbere. În 7 octombrie, Hamas a atacat fără milă statul Israel și a omorât 1400 de civili inocenți, între care și copii, adolescenți sau bătrâni. Teroriștii meritau să primească o replică, însă bombardarea unor obiective din Gaza a produs și victime colaterale. Peste trei mii de palestinieni au murit în ultimele zile, fiind provocată nu doar o criză umanitară (datorată lipsei de apă și electricitate), ci și o stare de revoltă generală a lumii arabe la adresa alianței SUA-Europa-Israel. 

Protestele musulmanilor din capitalele lumii occidentale nu mai sunt o noutate. În Liban, țara unde creștinii marginalizați au devenit o minoritate radicală, Hezbollah (sprijinit de Iran) amenință să deschidă un nou front de luptă contra evreilor. Forța militară a radicalilor Hezbollah nu trebuie subestimată. 

Să privim însă și mai atent către regimul teocratic din Iran, cel mai important actor geopolitic din regiune. Obiectivul declarat al ayatolahilor din Teheran? Distrugerea statului Israel (o fantasmă care le justifică dorința de înarmare nucleară). 

Lucrurile se complică foarte tare dacă ne gândim la prietenia dintre Federația Rusă, Siria și Iran (animată de ura față de hegemonia americană la nivel global). 

Următoarele săptămâni ar putea fi decisive. Cetățenii britanici din Liban au fost avertizați să părăsească patria militanților Hezbollah. Pe lângă faimoasele portavioane SUA din Mediterana, soldații americani sunt pregătiți să intervină chiar și într-un conflict terestru.

Iustin Popovici: „Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumnezeu însă, prin învierea Lui, îi «condamnă» pe oameni la nemurire… În locul ocărilor, El le împărtășește binecuvântări; în locul morţii, El le dă nemurirea.

Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, și niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.”

Domnul este răstignit pe lemnul Crucii, la marginea Ierusalimului. Dezbrăcat, scuipat, rănit și torturat, Iisus se face tuturor toate. Niciun abandon, nicio insultă, nicio suferinţă nu-i mai este străină Fiului lui Dumnezeu. El e Calea, lovită cu pietre de cei rătăciţi. El e Adevărul, crucificat prin minciună. El e Viaţa infinită, ucisă pentru treizeci arginţi.

Iisus răspunde batjocoritorilor cu demnitate și iubire. Cuvântul este faptă și fapta e Cuvânt. Mirul Hristosului devine balsam vindecător pentru cei părăsiţi, răniţi, nedreptăţiţi, ferecaţi în cătușe de fier. Harul vizitează chiar și oamenii nevrednici, dar onești: tâlharul de pe Cruce este unul dintre cei întorși la Tatăl precum fiul risipitor.

Când ești sus cu Hristos, să nu te mire josnicia lumii: bârfa, calomnia, invidia, răutatea animalică, pamfletul, batjocura, scuipatul, marginalizarea. Moartea, însă, n-are ultimul cuvânt.

Fiecare-și duce Crucea propriilor alegeri. În ceea ce mă privește, simt vechea zbatere între vocaţia monahală și gândul reîntoarcerii în lume. Pot îngropa, oare, afectele vechiului Adam? Mă pot despărţi de plăcerile vieţii urbane, de la vanităţile culturale, pasiunile politice sau nevoia recunoașterii sociale până la taifasul frivol?

Am crezut, ani la rândul, că putem dribla Crucea, că putem fenta doliul sau că vom cosmetiza suferința și îmbătrânirea. Ce iluzie! Cuvintele oricât de meșteșugite și hainele oricât de strălucitoare nu te ajută decât să cosmetizezi păcatul și să ambalezi neputinţa. Amânarea deciziei este și, ea, o decizie.

Crucea deschide însă dialogul pe verticală cu Dumnezeu. Rugăciunea de foc pironește păcatul și descâlcește mintea prinsă-n gânduri deșarte, himere sau înșelăciuni. Cu Numele lui Iisus zdrobești capul murdar al gândurilor blasfemiatoare. Cer să fiu luminat. Cer să primesc semn. Cer să înţeleg care-i slujirea și chemarea mea-n veac.

Răspunsul? Gândurile omenești devin aur curat doar când se lasă pironite pe lemnul Golgotei. Un Logos crucificat revelează sensul veșniciei — un rost înviat.

Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.

Adolf von Harnack a fost primul dintre marii savanţi care au separat istoria doctrinei de istoria liturghiei, reducând „esenţa creştinismului” (Das Wesen des Christentums, 1900) la un mesaj moral, exemplarism etic sau program social. Chiar şi un dogmatician de talia lui Karl Barth – care a reacţionat prompt împotriva liberalismului protestant ieşit din mantaua lui Albrecht Ritchl (profesorul lui A. von Harnack), rămânând însă prizonier calvinismului – n-a ajuns la o înţelegere a mizelor şi premiselor teologice asumate de liturghia Bisericii.

Răspunsul catolic a venit la începutul anilor 1920 din partea benedictinilor din centrul monastic Maria Laach, sub deviza „Alte Quellen, neuer Kraft” (izvoare vechi, putere proaspătă). Printr-o serioasă cercetare istorică şi aprofundare teologică, călugărul Odo Casel (OSB) şi preotul Romano Guardini au demarat procesul de regenerare a practicii liturgice, receptat pozitiv atât în Germania cât şi în Franţa. După al doilea război mondial, magisteriul Bisericii romano-catolice a încurajat reflecţia reformatoare care avea să culmineze în deciziile – până astăzi controversate – ale Conciliului Vatican II.

Între actorii principali ai acestei mişcări merită menţionat cardinalul Joseph Ratzinger – actualmente papa Benedict XVI – care a animat, alături de Hans Urs von Balthasar şi alte personalităţi catolice – gruparea „Communio.”

„Cartea este o admirabilă apologie a iubirii și a bărbăției. După narațiunile povestite în tihnă, diatriba la adresa marxismului cultural folosește verbul plin de nerv. Eseul e absolut savuros și ne așază în starea de trezvie…” Cătălin JECKEL

„Pentru a scrie cu atâta directețe despre iubire într-o epocă a urii instituționalizate, ai nevoie de idealismul nobil al lui Don Quijote. Convingerea că iubirea există e sminteala sacră a lui Mihai Neamțu. Și îl face la fel de admirabil ca pe cavalerul lui Cervantes.” Radu VANCU

„Prin Vârstele Iubirii, Mihai Neamțu ne aduce aminte, nouă, făpturi stinghere ale erei gigabiților pe secundă, că dragostea nu este o marfă, ci calea prin care suflete nemuritoare întâlnesc Absolutul.” Gabriel PURCĂRUȘ

In trei naratiuni comentate, Mihai Neamtu talcuieste misterul indragostirii, pasiunea romantica si experienta trecerii dincolo de moarte, prin iubire. Elogiind virtutile epistolarului, autorul crede ca dragostea infloreste in tihna gandului asternut pe hartie. Turul de forta se incheie printr-o critica severa a ideologiilor care, astazi, imputineaza barbatia si denatureaza feminitatea. Redescoperind firescul, Varstele Iubirii te vindeca de scepticism si blazare. Mesajul e simplu: dincolo de esec, ignoranta sau frica, putem cunoaste, fiecare, dragostea cea dintai.

In trei naratiuni comentate, Mihai Neamtu talcuieste misterul indragostirii, pasiunea romantica si experienta trecerii dincolo de moarte, prin iubire. Elogiind virtutile epistolarului, autorul crede ca dragostea infloreste in tihna gandului asternut pe hartie. Turul de forta se incheie printr-o critica severa a ideologiilor care, astazi, imputineaza barbatia si denatureaza feminitatea. Redescoperind firescul, Varstele Iubirii te vindeca de scepticism si blazare. Mesajul e simplu: dincolo de esec, ignoranta sau frica, putem cunoaste, fiecare, dragostea cea dintai.

Vârstele Iubirii - Mihail Neamțu „Trei vârste umane, trei povești de dragoste și un autor capabil să deslușească haloul iubirii sacre în filigranul celei profane. Ficțiunea copilului arhetipal, Mowgli, atins de primul fior al dragostei, se îngână cu abia voalata idilă autobiografică dintre adolescenții Mihnea și Dora, iar amândurora le răspunde, climactic, epistolarul sfâșietor de real al lui Dinu și Nelli Pillat. O carte a întâlnirilor admirabile, de care te poți lesne îndrăgosti.” Adrian PAPAHAGI

Un dialog între Pr. Dinu Criste si Mihail Neamțu

Cum poate un creștin să treacă prin crize.

Mai sunt creștinii sarea pământului?

Mai este Biserica prezentă în dezbaterea publică?

Despre Ministerul Adevărului, sexomarxism și groparii economiei.

Elitele globaliste consideră astăzi demodat și primitiv, ba chiar deplorabil și irecuperabil (irredeemable), atașamentul omului de rând față de comunitățile naturale: familia nucleară, breslele, cluburile de dezbateri, asociațiile civice, bisericile și națiunea ca întreg. Deși aceste structuri protejează individul față de agresiunea Statului, progresiștii le disprețuiesc. Suporteri fanatici ai globalismului, ei atacă baza populară a instituțiilor naționale (acuzate sistematic de rasism, bigotism și xenofobie). O voce a globalismului arogant este Bill Gates, fondatorul Microsoft.

Într-o epocă marcată de ateism juvenil ori scepticism zgomotos, un răspuns inteligent al oamenilor credincioși presupune cunoașterea operelor filozofice moderne pentru tactici retorice și strategii apologetice de succes.

În șase ore electrizante de curs interactiv, Dr Mihai Neamțu va face introducerea în tezele și antitezele modernității târzii. Vom vorbi despre rațiune și superstiție, mister și certitudine, neliniște individuală sau opium pentru popor, suferința inocenților și libertatea cugetului, sensul vieții și responsabilitate.

Participanții la curs vor avea posibilitatea interacțiunii directe în mediul online, plecând de la recomandările de lectură ale autorului (Karl Marx, Feodor Dostoievski, Friedrich Nietzsche).
Studiul marilor cărți e cea mai bună investiție a unui om civilizat.

Curs online: Mirajul ateismului

26 & 27 MAI 18:00 – 21:00

TRIMITEȚI ACUM un email cu datele de contact (inclusiv un număr de telefon) la adresa cursuri@vocealibertatii.ro și veți afla condițiile de participare la curs.

Te-ai întrebat oare, după luni de izolare, de unde venim și încotro mergem? Ai privit cerul în amurg sau te-ai trezit înfiorat de lumina boltei albastre și nemărginite? Ai cercetat cu mintea originea universului, veșnicia Dumnezeirii și scurtimea vieții noastre pământești?

Vino acum la cursul incredibil al matematicianului Sorin Mihalache care prezintă, în exclusivitate pentru Școala Neamțu, cele mai noi date despre nașterea și moartea implacabilă a bătrânului cosmos, făcând totodată comparația între teoriile fizicienilor contemporani și textul arhaic al Bibliei despre Geneză.

Problema filozofică a începutului lumii, rolul omului în univers și legea entropiei, dar și exercițiul spiritual al contemplației lumii sunt, toate, subiecte de investigație și dezbatere pentru participanții la curs.

Vă invităm la un dialog extraordinar cu Dr. Sorin Mihalache — autor premiat și consacrat, cu numeroase publicații internațional și conferințe academice, care-și asumă acest dublu angajament spiritual: credința în Dumnezeu și cultivarea adevărului științei.
Înscrie-te acum la cursul care te face să vezi și care-ți dă aripi: Rațiune și revelație, cosmos și creație — două realități compatibile și complementare.
Vă așteptăm!

Curs online: COSMOLOGIA, GENEZA DIVINĂ: SCANDALUL CREDINȚEI 

7 & 8 MAI 18:00 – 21:00

TRIMITEȚI ACUM un email cu datele de contact (inclusiv un număr de telefon) la adresa cursuri@vocealibertatii.ro și veți afla condițiile de participare la curs.

Te-ai întrebat cum a câștigat Simona Halep locul întâi în lumea tenisului mondial? Prin puterea minții. Te-ai lovit de problema adicțiilor, a împrăștierii gândurilor și a slăbirii voinței? Studiul recent al creierului scoate la iveală mecanismele concentrării și fiziologia demotivării, secretele vitalității și capcanele depresiei.

Într-un curs interdisciplinar inedit, dar practic și aplicat vieții omului occidental, Dr Sorin Mihalache explică atât tehnicile meditative orientale, cât și despre puterea rugăciunii într-un context creștin.
Care sunt asemănările și deosebirile? Ce înseamnă contemplarea naturii și revelația armoniei cosmosului creat de Dumnezeu? Când se produce întâlnirea între natură și har, între efortul individual și starea de grație? Ce loc are inima ca organ de cunoaștere personală a Celuilalt? Cum definim spiritualitatea creștină în raport cu alte tradiții religioase ori practici de relaxare contemporane?

Vino la întâlnirea plină de sevă și autenticitate existențială cu Dr Sorin Mihalache și rezervă-ți acum un abonament la Școala Neamțu — comunitatea minților frumoase pentru o Românie Deșteaptă!

Curs online: MINDFULNESS, NEUROȘTIINȚA ȘI MEDITAȚIA CREȘTINĂ
Perioada: 14 & 15 mai, orele 18:00 – 21:00

TRIMITEȚI ACUM un email cu datele de contact (inclusiv un număr de telefon) la adresa cursuri@vocealibertatii.ro și veți afla condițiile de participare la curs.

Miracolele biblice au, prin definiție, martori. Minunea se raportează, așadar, la capacitatea de cuprindere a minții omenești. Ce spune omul credincios? Că Suveranul care dictează legile universului poate să le și suspende. Ar fi absurd, deci, să credem că modernii au făcut un salt cognitiv în raport cu evreii primului secol. După ce-au consumat abandonul, teama sau lașitatea, bărbații din jurul lui Iisus au proclamat lumii învierea Învățătorului lor. Toma, în particular, n-a vorbit despre o nălucire, ci despre experiența în carne și oase a vederii Celui Slăvit, Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Petru, Andrei sau Ioan știau ceea ce noi toți știm, anume că morții sunt condamnați la putrefacție. Mironosițele au luat la mormântul lui Iisus uleiuri esențiale pentru a stopa un proces natural de corupție biologică, entropie fizică și degradare olfactivă. Mormântul gol, însă, coroborat cu aparițiile Mântuitorului în conclavul apostolilor au produs scandalul creștinismului. Deși răstignit din grabă (Caiafa), calcul utilitar (Pilat) sau lăcomie pentru bani (Iuda), Iisus înviază. El a parcurs drumul dinspre centrul simbolic al Israelului (Templul lui Solomon) către marginea societății (Dealul Căpățânii) pentru a ne spune că întunericul istoriei noastre private (sau universale) n-are deloc ultimul cuvânt în fața Luminii pascale.

Intrarea lui Isus în Ierusalim -Duminica Floriilor

Matei 21

Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici  şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. În el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.”

Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Spuneţi fiicei Sionului: ‘Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.”

Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Isus.

Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei şi El a şezut deasupra.

Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum.

Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”

China e împotriva Americii. Germania nemulțumește Italia. Unii cer puteri sporite pentru organisme internaționale. Alții descoperă imnul național și anumite reflexe protecționiste. Aroganța vechilor imperii face victime, după cum micile popoare rămân nebăgate-n seamă. Confuzia limbilor e deplină.

Descoperim, așadar, virtuțile terapeutice ale comunicării și valoarea discursurilor inspiraționale și motivaționale pentru orice națiune îngenuncheată și pentru orice comunitate bântuită de teamă, deznădejde sau necredință.

Oare de ce? Cum putem depăși barierele culturale și rivalitățile politice într-un efort global de-a stopa pandemia Covid-19? Ce ne învață povestirea biblică despre Turnul Babel – imagine a neputinței omenești și simbol al mândriei eșuate?

În vremuri de neliniște și incertitudine cu privire la prezent și viitor, vă propunem noul curs online: TURNUL BABEL – NAȚIONALISM, GLOBALISM, CATASTROFĂ, în interpretarea inedită a lui Mihail Neamțu. Concepte din istorie, psihologie, filozofie și teologie se îmbină pentru a oferi publicului român o abordare interdisciplinară de excepție.

Un exemplu de lider biblic

Un exemplu de lider biblic

Un exemplu de lider biblic 

AUDIO-INTERVIU. Mihai Neamțu: „PSD e un clan de interese mafiote, Pro România e un partid anti-românesc, ALDE e în descompunere” / „Voi candida la funcția de primar al Sectorului 3”

Fruntașul PMP face o analiză a scenei politice actuale, găsind plusuri și minusuri la PNL și USR, dar nimic bun la PSD, ALDE și Pro România.

• ”Sunt tentat de o implicare mai mare la București. Voi candida la funcția de primar al Sectorului 3. Candidatura mea e pro-București, nu doar anti-PSD.”
• ”Noi trebuie să aducem oameni cu bani în București. Un loc cum este Centrul Vechi, în loc să atragă brand-uri mari, atrage prostituția și dejecția. Noi nu atragem capitalul pentru că nu suntem o veritabilă capitală.”
• ”PSD este un clan de interese de multe ori ilegitime și chiar mafiote, care, vopsit drept partid social-democrat, este o adunătură de oameni, mai ales baroni locali, care calcă în picioare demnitatea oamenilor simpli și care țin în sărăcie și captivitatea fricii milioane de oameni, prin promisiuni mincinoase.”
• ”PNL este un partid cu rădăcini istorice importante, într-o tradiție liberală care a făcut cinste României. Este însă și un partid care a făcut și compromisuri în perioada postdecembristă. Mai ales alianța cu PSD, în cadrul USL, e o pată de rușine pentru acest partid. PNL are încă o indecizie doctrinară care-l definește, dar care, cu siguranță, poate să facă parte din ecuația reformelor pentru statul român.”
• ”USR este expresia legitimă a nemulțumirii unei tinere generații față de partidele-sistem, față de partidele-cooperativă, dar este în același timp o promisiune neonorată. Este un partid care pentru unii încă reprezintă o speranță, dar e o struțo-cămilă din punct de vedere doctrinar.”
• ”UDMR este o asociație construită în jurul unei identități etnice care trebuie respectată, dar care, după părerea mea, este o entitate care a fost confiscată de politicile revizioniste de la Budapesta. De foarte multe ori, UDMR face jocul lui Viktor Orban mai mult decât o slujire sinceră și respectabilă a intereselor comunității maghiare.”
• ”ALDE este în cădere liberă. Este un partid în plină descompunere și nu cred că mai are viitor.”
• ”Pro România este un partid anti-românesc, prin Victor Ponta, omul care a făcut de rușine nu numai comunitatea academică prin faimosul plagiat, ci, pur și simplu, omul care a insultat milioane de români prin demonstrațiile acelea faraonice de pe stadionul «23 August». E omul căruia eu îi doresc o viață în afara politicii în următorii 40 de ani. Domnul Ponta nu mai are ce căuta în politica românescă.”
• ”PMP este cea mai bună soluție pentru oamenii care nu pot vota un PNL indecis doctrinar și care face compromisuri în continuare cu PSD-ul. Cred că se conturează acum o identitate nouă pentru PMP, care păstrează rădăcinile în proiectele reformiste ale lui Traian Băsescu.”
• ”Nu pot să iert trădarea. Pot să iert un trădător, dar nu pot să-l mai am la inimă, deci nu voi mai colabora cu el.”
• ”Cu siguranță, în viață poți să greșești, lăsând bunăoară să se înțeleagă lucruri care nu se vor întâmpla niciodată.”

Atitudinea pro‐life într-o societate democratică nu este represivă, ci persuasivă. Marșul de la Washington DC la care a participat Donald Trump caută un singur lucru: să atingă inima părinților și a viitoarelor mame. Există, așadar, două cuvinte‐cheie: libertatea și conștiința. A căuta să protejezi viața de la concepţie până la moartea naturală înseamnă să recunoști frumusețea copilului și demnitatea persoanei umane.

Protecția vieții în România nu e doar un imperativ economic, ci și un comandament moral. E inadmisibil să banalizăm chestiunea avortului în spațiul public, vorbind (eventual prin acronime ciudate) despre un simplu „act medical”. Gravitatea unei decizii cu implicații bioetice invită familia la dezbaterea publică despre viitorul națiunii.

Cultura vieții e favorabilă unor elemente de pastorație și ghidare spirituală, consiliere psihologică sau terapie parentală. Un Stat autentic liberal va încuraja libertatea de expresie a asociaților și libertatea de conștință a medicilor. E nevoie să ajutăm organizațiile private care intermediază adopțiile de copii sau care oferă sprijin material pentru familia copilului nou‐născut.

Pentru orice familie, individ sau neam, demografia e destin.

Cu ce s-au ocupat comuniștii? Cu hoția, crima și falsa profeție. Când munca stahanovistă nu împlinea planul cincinal, Stalin identifica rapid dușmanii imaginari și „elementele reacționare.” Sabotorii revoluției au fost trimiși în lagăre și închisori.

Ideologia marxistă e o formă de șarlatanism intelectual. Sub regimul Ceaușescu, „epoca de aur” se amâna din oficiu. Responsabil pentru dezastrul social – mizerie, foamete, frig și întuneric? Nimeni nu-și asuma nimic. Colectivismul aruncă pe fereastră problema răspunderii individuale. Eu mint, tu minți, el minte; noi mințim, voi mințiți și ei mint. Și totuși, nimeni nu-i de vină.

Când dorea să înțeleagă viitorul, omul arhaic consulta ghicitorii; omul modern s-a lăsat mințit de clasa experților – intelighenția care pretinde că poate anticipa dialectica istoriei. Nicio prezicere a lui Sartre despre proletariat și marele capital nu s-a împlinit. Tatăl minciunii? Diavolul.

Socialismul nu e o știință socială, ci o credință seculară asumată de-o sectă fanatică. În secolul XX, comunismul a fost cancerul popoarelor subdezvoltate. Teroriștii progresului au fost legiune. În numele clasei muncitoare, Lenin, Mao, Che Guevara sau Maduro au practicat chiromanția sângeroasă.

Ce-a rezultat? Un morman de cadavre și durerea mută a unei umanități îndoliate.

Suntem bucuroși să vă putem oferi aici conținutul integral al dialogului dedicat Cărții Cărților și, în particular, faimosului Decalog, așezat la temelia civilizației noastre.

Formarea intelectuală sau șlefuirea morală a oricărui european presupune familiarizarea cu povestea marilor eroi ai credinței, de la Avraam și Moise până la Ghedeon sau Iov, de la David și Solomon și până la Iisus Hristos, evanghelistul Ioan sau Pavel din Tarsus. Protagoniștii povestirilor biblice sau marile figuri ale Antichității clasice întrupează bătălia dintre plăcere și datorie, dintre istorie și veșnicie.

O meditație la început de an din Luca 15.

7 ANI ÎN OCCIDENT dezvăluie experiențele culturale și odiseea formării spirituale a studentului Mihai Neamțu ajuns în Marea Britanie imediat după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Ce cărți i-au schimbat viața? Cum a trăit evenimente precum Războiul din Irak? Care autori, mentori sau dascăli i-au șlefuit convingerile? Cum s-a integrat un olimpic la filozofie într-o lume străină de năravurile comuniste și moravurile balcanice? Ce-a căutat și ce-a aflat tânărul transilvănean în chiar inima civilizației anglo-americane? „Jurnalul britanic“ dezvăluie, în premieră, mărturisiri personale și tatonări imprevizibile. Conversațiile autorului cu artiști, savanți sau călugări scot la iveală o sensibilitate dostoievskiană, atinsă deopotrivă de patriotism local, fior mistic, și melancolie.

Biblia reprezintă izvorul celor mai importante conversații purtate de-a lungul istoriei ideilor.

Cultura occidentală nu poate fi înțeleasă dacă nu ești familiarizat cu tema creației ex nihilo, a facerii omului (imago Dei), a grădinii paradisiace, a ispitei șarpelui, a căderii lui Adam, dar și a fratricidului (Cain, doborât de invidie, îl ucide pe Abel).

Despre toate acestea am avut privilegiul să discut cu un filolog pur-sânge: Prof. Adrian Papahagi. Sper să vă încânte!

Interviu cu profesorul Adrian Papahagi despre Învierea Domnului

Iată Vinerea Mare! Domnul este răstignit pe lemnul Crucii, la marginea Ierusalimului. Dezbrăcat, scuipat, rănit și torturat, Iisus se face tuturor toate. Niciun abandon, nicio insultă, nicio suferinţă nu-i mai este străină Fiului lui Dumnezeu. El e Calea, lovită cu pietre de cei rătăciți. El e Adevărul, crucificat prin minciună. El e Viața infinită, ucisă pentru treizeci arginți.

Iisus răspunde batjocoritorilor cu demnitate și iubire. Cuvântul este faptă și fapta e Cuvânt. Mirul Hristosului devine balsam vindecător pentru cei părăsiți, răniți, nedreptățiți, ferecaţi în cătușe de fier.

Harul vizitează chiar și oamenii nevrednici, dar onești: tâlharul de pe Cruce este unul dintre cei întorși la Tatăl precum fiul risipitor. Când ești cu Hristos, trebuie să te aștepţi la reacţia josnică a lumii: pamfletul, batjocura, scuipatul, marginalizarea.

Moartea, însă, n-are ultimul cuvânt.

În ajun de Crăciun auzim povestea confruntării între Iisus, Domn al păcii, și paranoia puterii politice, militare sau religioase. Închinarea înțelepților persani e dublată de panica slujitorilor Templului.

Magii recunosc regalitatea Pruncului și îi aduc daruri de încoronare: aur, smirnă și tămâie. Dacă romanii lui Octavian Augustus sunt interesați numai de taxarea evreilor pentru a asigurea pâinea și circul în „cetatea eternă,” Irod cel Mare e lovit de boală și ucide fără milă zeci de mii de prunci nevinovați, doar pentru a scăpa de orice posibil competitor.

Colindele românești descriu această luptă între vechi și nou, între nerozia despoților și inocența copilăriei, între indiferența lumii și grija păstorilor, între întunericul iernii și lumina Stelei călătoare. Prezența feminină a Mariei, mama Pruncului Sfânt, combate orice prejudecată patriarhală.

Noaptea cea mai lungă asistă la explozia miraculoasă a luminilor cerești. În frigul istoriei, Crăciunul devine contrapunctul călduros al harului divin. Într-o geografie asuprităde tirani megalomani, se naște smerit Regele creației. Întruparea Cuvântului nu e doar contracția absolută, golirea de sine sau neînțeleasă chenoză, ci și un gest de solidaritate: Emanuel, adică „Dumnezeu este cu noi.”

Iată o narațiune teologico-politică, dar și o istorie adevărată.

Ce opune modernitatea sărbătorii Crăciunului? Un discurs incapabil să transfigureze natura umană. Utilitarismul ratează esența relațiilor non-contractuale, cum ar fi prietenia. Capitalul lui Marx, pe de altă parte, n-a ameliorat condiția sufletească a oamenilor. Dimpotrivă. Ideologiile sunt opusul Evangheliei, care scoate din iadul deznădejdii sufletele celor înlănțuiți în păcat.

Opera de persuasiune a teologiei nu răstoarnă doar premisele sceptice ale filozofiei, ci continuă printr-un efort de convingere a vieții frumoase care întrupează Cuvântul, înainte de a-l predica. Sfinții arată diferența între adevăr și opinie, dintre speranță și iluzie.

Trump e foarte prost tratat de presa corporatista din America de nord sau Europa apuseana. Jurnalistii progresisti il descriu ca pe o figura plina de ura, care a introdus volatilitate si isterie in viata politica a Occidentului la cote nemaivazute inca din perioada razboiului civil (secolul al XIX-lea). Stilul propriu de comunicare si management adoptat de Presedintele Trump n-a fost mereu de ajutor. Trump incearca sa indeparteze America de grupurile cu o puternica agenda globalista.

Ar fi tragic daca aceste neajunsuri ale Presedintelui Trump ar permite din nou fortelor hegemonice de pe cele doua coaste ale Americii sa profite si sa lase de izbeliste americanul de rand si clasa muncitoare tot mai suparata si marginalizata.

Aceasta carte e un contrapunct racoritor la oceanul reportajelor negative. Ca bun cunoscator al Americii, Mihai Neamtu zugraveste un portret diferit al omului Donald Trump, scotand la iveala radacinile europene ale familiei sale si gandirea practica a unui antreprenor de succes.

La inceput, Trump a fost singur. Singur Impotriva propriului partid, singur In fata uriasei masinarii birocratice din Washington, singur impotriva unei propagande formidabile, care includea CNN, New York Times si chiar si cateva redute ale presei republicane. Dar, la final, americanii care iubesc libertatea si sarbatoresc Craciunul au fost de partea sa.


De ce il citim cu atata pla cere si interes pe Mihai Neamtu? Pentru ca avem de-aface cu unul dintre acei rari autori romani care isi cunosc secretul profesiei. - Dr Paul Dragos ALIGICA, George Mason University, SUA

...merita din plin, in acest secol crispat de corectitudinea politica... -  Tom GALLAGHER, Profesor Emeritus, Universitatea din Bradford, Marea Britanie

Nimeni nu este deci mai calificat pentru a explica fenomenul Trump publicului romanesc. - Conf. univ. dr. Adrian PAPAHAGI, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj

Încotro ne duce tehnologia? Vom putea depăși condiția naturii umane? Ce va produce știința secolului XXI?

E așa de greu să recunoști în Theodor Paleologu un intelectual de vârf și un om onest, care a reușit să creeze din nimic o instituție profitabilă – Casa Paleologu, o admirabilă școală privată pentru oameni liberi și activi?

M-aș aștepta ca toți oamenii din lumea noastră, care au dus timp de trei decenii lupta pentru reforma, normalitatea și occidentalizarea României, să mărturisească unii pentru alții.

Mi-aș dori ca prietenii și magiștrii noștri să abandoneze dilemele chic, să se solidarizeze cu cel care îi reprezintă în această încleștare, dacă nu personal, măcar ca exponent al aceluiași ideal de civilizație și să mărturisească pentru candidatul lumii noastre – această rara avis într-un peisaj cam dezolant. (ADRIAN PAPAHAGI)

O discuție cu Marina DUMITRESCU pentru RADIO ROMÂNIA CULTURAL.

Timpul a trecut și, privind retrospectiv, mi-am pus această întrebare: ce-am făcut în 30 ani de libertate fără responsabilitate? Cum am reușit să pierdem patru milioane de compatrioți? Ce avem de făcut pentru următorii 30 de ani?

Iată dacă ne pasă de morții Revoluției, poate vom afla de ce Ion Iliescu a cerut ca Ceaușescu fie ucis în ziua de Crăciun? De ce Revoluția anticomunistă de la Timișoara a fost dedicată de Petre Roman sângeroasei Revoluții franceze? Micul „Gavroche” a fost, oare, întâmplător găsit? Cum de a ajuns ziaristul Jean-Louis Calderon să fie ucis la București? De ce Revoluția a fost prezentată ca o regie televizată de Sergiu Nicolaescu? De unde vine nota cinematografică a filmului Revoluției?

Cum putem ieși din marea farsă?

Pentru Marx, sensul istoriei nu este niciodată transcendent, ci imanent, generat de revoluția proletariatului. Găsim aici și prima contradicție majoră a ideologiei comuniste: istoria se explică pe sine, dar nu fără efortul titanic de mobilizare a popoarelor care, eliberate de sclavia capitalismului, pot inaugura o „epocă de aur.”

Era o zi de sâmbătă, la început de mileniu, într-un colț mirific de lume. Mă plimbam prin imensele parcuri ale capitalei Germaniei. Savuram o cafea matinală și mă bucuram de soare când, deschizând paginile ziarului Tageszeit, am citit uimit un articol (pe două coloane) despre Andrei Pleșu, care fusese omagiat de Universitatea Humboldt și cinstit cu titlul de doctor honoris causa. Câți români, oare, au mai primit o asemenea demnitate?

Vicii, adicții și libertate. Cum ajungem la stăpânirea de sine?

During the Soviet era, snitches or KGB informants destroyed those ‘bonds of trust’ which constitute the fabric of any civil society. In the age of Twitter, YouTube and Facebook, when conservatives get censored or deplatformed, we can better understand the very dire consequences of social conformism.

This is why we should take heed of Solzhenitsyn’s moral imperative: in all circumstances of life, tell the truth. The only response to the spiritual malaise brought about by any form of collectivism is repentance, honesty, truth-telling, and a genuine respect for the dignity of the human person.

Am aruncat o privire melancolică spre fereastră. Câțiva fulgi de zăpadă se zbenguiau sub lumina felinarului stradal. Eram la cumpăna dintre ani, într-un loc străin de visul libertății. Mă simțeam singur, surghiunit și stingher.