Podcastul de EQ

Mulți ar vrea să „iașă” din zona de confort. Sau să o lărgească. Sau să nu mai stea în ea.

Dar ce înseamnă zona de confort, de fapt?

Zona de confort nu este despre lene, despre frici sau despre blocaje.

Toate acestea fac parte din ce înseamnă „zona de confort”, dar nu în forma în care conceptul este folosit mai nou în domeniul dezvoltării personale.

Din păcate educația existentă în domeniu în acest moment creează mai mult confuzie decât să ajute. Din acest motiv am ales să scriu cartea despre autosabotare, ca să clarific multe dintre conceptele care duc la autosabotare din cauza confuziei.

În episodul din această săptămână despicăm conceptul zonei de confort.

Ce înseamnă de fapt? Cu ce ne încurcă, cu ce ne ajută? Ce înseamnă de fapt „ieșirea” din zona de confort?

„XYZ nu este în valorile mele.”
„Am nevoie să aduc în valorile mele XYZ.”

Sunt expresii din limbajul de lemn al dezvoltării personale pe care l-am auzit în ultima vreme din ce în ce mai des.

Dar oare ce înseamnă să ai ceva în valori sau să nu ai ceva în valori?

Ce înseamnă „valorile” acestea despre care se vorbește cu atâta ușurință?

Și mai ales, cum influențează aceste valori deciziile, acțiunile și apoi rezultatele noastre?

Răspunsurile în episodul de podcast de azi.

Abordarea convingerilor este fundamental greșită în dezvoltarea personală „mainstream”. Cineva a pornit cu o abordare extrem de simplistă a lor și a devenit unul dintre miturile care pe mulți chiar îi blochează în evoluția lor și în schimbările pe care le urmăresc.

Ceea ce se numesc convingeri limitative sunt niște ecouri distante a ceea ce se petrece de fapt în noi la nivelul de unde ne creăm realitatea.

Dacă vrei să vezi abordarea mai profundă a convingerilor (și culmea, mai simplă și mai ușor de gestionat), recomand podcastul de săptămâna aceasta.

Autosabotarea este subiectul acestor săptămâni, deoarece lucrez intens la carte.

Un capitol mare din carte este despre burnout.

În carte explic în detaliu echilibrul dintre energie fizică și cea emoțională și modul în care acestea două se combină către performanță sau către burnout.

Poți să te epuizezi emoțional, dar să te ții bine fizic sau poți să te epuizezi fizic dar să te ții bine emoțional și te vei putea regenera cu un minim de efort. Dar nu poți să le faci pe amândouă, decât cu prețul burnout-ului.

În podcast am abordat câteva idei generale pe subiectul epuizării, ca mecanism de autosabotare.

Până la urmă epuizarea este cea care ne oprește cel mai eficient și uneori definitiv din drumul către obiectivele noastre.

Am folosit în glumă această denumire atunci când am filmat cursul despre autosabotare pentru platforma Upriserz.

De acolo Lorand Soares Szasz a preluat denumirea și a rămas „Cadranul Veres”.

La unul dintre evenimentele la care am participat mi-a spus o clientă „Mă bucur să te văd, Zoltan Veres, cel care face ordine în viața mea cu cadranele lui”.

Cadranul autosabotării este o unealtă practică prin care îți poți da seama ce te oprește din schimbarea pe care vrei să o faci, nu contează despre ce domeniu este vorba din viața ta.

Ce înseamnă acest cadran (și implicit ce conține capitolul II din carte) și cum îl poți folosi ca să-ți deblochezi drumul, afli în acest episod din podcast.

Autosabotarea nu există!

Procesul pe care îl numim autosabotare este cel mai important aliat al nostru.

Doar că în demersul dezvoltării personale de a ne transforma în mașini de produs „succes” (a se înțelege bani), am uitat să înțelegem modul mai profund în care se leagă lucrurile în interiorul creierului nostru.

În acest episod de podcast explic de ce spun că nu există autosabotare, ce este de fapt fenomenul și împărtășesc și alte detalii din primul capitol al cărții pe care o scriu despre autosabotare.

Sorcova, vesela,

Să trăiți să-ntineriți,

Să creșteți, să vă dezvoltați,

Inteligență emoțională să-nvățați!

Știu că nu se potrivește numărul de silabe, dar m-am prostit puțin.

Așa am început podcastul, cel puțin partea de testat microfonul.

Apoi am râs, pentru că Oana a completat în loc de „inteligență emoțională să-nvățați” cu „inteligență emoțională să mâncați!” Ceea ce nu ar fi rău, chiar la nivel planetar.

Și de aici ne-a mai luat câteva minute să ne revenim din râs și să trecem la lucruri serioase.

Serioase, deoarece expresia „ce din pisică se naște, șoarece mănâncă” se potrivește foarte bine cu trecerea dintre ani.

Am putea spune, „ce din anul trecut șe naște, va produce aceleași rezultate și anul acesta”.

Dacă nu ai făcut ceva anul trecut, s-ar putea să mai faci „La Anul și La Mulți Ani!”.

Am dezvoltat ideea într-o manieră mai dramatică în podcast.

Creierul nostru înregistrează evenimentele cu o precizie matematică.

Există mecanisme biologice, care ne susțin în deciziile pe care le luăm, conștient sau inconștient.

Evenimentele noastre obișnuite, rutinele, contextele familiare ne mențin pe o direcție constantă. E și de bine, și de rău. Depinde de direcția pe care ești „setat”.

Atunci când se petrec evenimente ieșite din comun, este o formă de șoc pentru creierul nostru.

Este ceva ce trebuie integrat în „baza de date” din care apoi luăm deciziile.

„Toate au un început!”

Este fraza care poate semnala o shimbare în rău, poate fi un avertisment.

Poate fi și o interpetare greșită sau chiar o „ciudă”?

Hai să vedem ce poate ascunde o remarcă atât de simplă ca „Toate au un început!”

Bine te-am regăsit!

Uneori sună a blestem fraza de mai înainte.

De ce? Pentru că de obicei vine ca răspuns la ceva despre care afirmi că nu ți-l dorești, ceva de care vrei să scapi, ceva ce nu îți place.

Tu spui că niciodată nu vrei să ajungi într-o situație, și vine cineva și îți spune, eeeee… nu știi, poate chiar vei ajunge.

Și adevărul este că am demonstrat aproape matematic în podcast, că există șanse reale să ajungi acolo.

Cum și de ce ai ajunge undeva unde „niciodată” nu ai vrea să ajungi?

Află în episodul de podcast de azi.

Pare o frază tare simplă.

„Ești ceea ce gândești”.

Deci dacă gândesc că sunt milionar, voi fi asta, nu?

Și dacă o dată la câteva gânduri mă apucă îndoielile, și mă gândesc că nu o să ajung milionar, o să mai fiu sau nu o să mai fiu?

Cât am voie să gândesc și altceva? Cât ar trebui să mențin exact fix același gând ca să devin ceea ce gândesc?

Nu cred că există o rețetă atât de simplă.

În episodul de podcast din această săptămână am dezbătut acest motto foarte simplu.

Am luat afirmația și am învârtit-o pe toate părțile.

Este interesant și fascinant pentru mine cum am ajuns să fim împinși la limită, treptat, treptat, de către tendințele socio-economice din ultimii ani.

Am tot studiat despre motivație și dopamină în ultima perioadă și cercetările din domeniul neuroștiințelor nu ne încurajează deloc.

Ne forțăm să fim motivați, să ne împingem la limite, toate în numele unui „succes” despre care majoritatea nici măcar nu știe ce este, sau ne dăm seama pe parcurs că de fapt nu ni-l dorim în forma în care am crezut.

Ajungem epuizați, secați de energie, unii chiar anxioși sau depresivi.

Unde este momentul să împingi limitele și când ar fi momentul să te oprești? Unde este limita dintre presiune absurdă și motivația sănătoasă și mai ales cum o menținem sănătoasă?

Întrebări existențiale pentru mulți, în episodul de podcast din săptămâna asta.

Tu la ce te gândești când începi ceva, o etapă nouă în viața ta?

Te gândești vreodată, de exemplu atunci când începi o nouă relație, un nou job, te muți altundeva, că probabil și această etapă se va încheia la un moment dat?

Când închei o etapă din viața ta, cum o „așezi” în amintirile tale? Ce stare ai când începi ceva nou, după ce se termină ceva din viața ta?

Sunt curios, pentru că în episodul din această săptămână dezbatem acest subiect al începuturilor și sfârșiturilor.

Este oare orice sfârșit un nou început?

„Omul frustrat care spune ceva rău despre tot ceea ce faci sau zici, fără vreun motiv bun, din simplul motiv că ura se cultivă ușor și se exprimă la fel de ușor de la adăpostul anonimatului oferit de tastatură.”

Aceasta este definiția pe care am găsit-o pe net pentru termenul de „hater”.

Este o specie întradevăr, dar mai degrabă mi se pare că descrie un comportament, decât o categorie de oameni.

Cred că fiecare dintre noi avem momente de în care suntem „hateri”, la fel cum fiecare dintre noi are momente în care este altruist sau dornic să ajute.

Contează totuși, cred, predominanța.

Despre teoria că dacă faci ceva bine, o să ai și hateri, bănuiesc că ai auzit.

Hai să dezbatem puțin gradul de veridicitate al acestei afirmații, în episodul de podcast din săptămâna aceasta.

Trăiește clipa! Trăiește în prezent!

Sunt îndemnuri pe care sigur și tu le-ai auzit de la cineva. 🤓

Dacă nu în forma asta, sigur ai auzit vorba „O viață avem, să ne bucurăm de ea!”, o frază care este „rudă” cu cele de dinainte.

Problema cu aceste abordări este că majoritatea oamenilor le folosesc ca să evite evaluarea consecințelor. 👀

Este o abordare care apare atunci când vrem să ne „bucurăm” de ceva, despre care știm că nu neapărat este de bine, sau când vrem să scăpăm de niște responsabilități.

Ce înseamnă totuși să fii prezent, respectiv să trăiești maxim posibil clipa prezentă?

▶ Cum putem să trăim în prezent, dar să facem planuri de viitor?
▶ Cum poți fi responsabil legat de viitor, fără să apară anxietatea sau să îți stea mintea acolo?

Întrebări existențiale, demne de un episod de podcast. 🙂

„Nimic nu trebuie!”
Este o frază pe care am auzit-o de multe ori ca replică la ceea ce a spus altcineva. Știu că nu ne place autoritatea, să ni se impună lucruri, dar acest „trebuie” are un fond, care este de multe ori dincolo de teoriile dezvoltării personale.
În această lume întotdeauna este ceva pentru ceva. Asta înseamnă că toate rezultatele pe care vrem să le obținem sau le-am obținut, sunt condiționate de alte lucruri. „Trebuie” nu face nimic altceva decât să îți aducă aminte de aceste condiționări, nu contează dacă ele îți plac sau nu.

Dacă vrei să afli lucrurile interesante pe care le-am discutat cu Oana, TREBUIE să asculți podcastul. Îmi pare rău, dar nu există altă cale. Poate o pui pe mama să asculte și să îți povestească, dar probabil nu o să fie la fel.

Dacă aș spune că cineva este cu „inteligență emoțională modestă”, nu sună a compliment. Dacă spun că cineva este lipsit de modestie, iarăși nu sună bine.

Dacă spun, așa, simplu, despre cineva: e o persoană modestă, parcă tot nu sună a calitate.

În niciun caz nu sună a laudă expresii de genul „e de o inteligență modestă” sau „are un nivel de trai modest”.

Și dacă acest cuvânt sună mai mult a „sărac” în orice construcție, mai mult decât a orice altceva, atunci de ce a devenit un deziderat moral al societății noastre? :)

M-am jucat puțin cu limba română, sper că te-am stârnit într-o direcție sau alta. :)

Cred că ești pregătit să asculți discuția despre modestie. :)

De prima dată mi s-a părut ciudată această expresie.

În primul rând pentru că îndeamnă să simulezi ceva, să fii fals.

Mie îmi sună ceva de genul: „Minte până devine adevărat.”

Interesant este că știu de unde a plecat această expresie din dezvoltarea personală.

Știu și cum se poate implementa într-un mod armonios și constructiv.

Din păcate însă, metodologia din spate am văzut că s-a pierdut în negura dezvoltării personale.

Hai să vedem de unde a plecat expresia și unde a ajuns și de ce consider că multă lume ajunge „fake” mai degrabă, decât să „make it”.

Adică este mai ușor să te pierzi în autoamăgire și nici măcar să nu îți dai seama, că nu ai cum să ajungi unde îți dorești.

Dar această greșeală chiar se poate evita cu un minim de efort.

Oare așa o fi?

Știu multă lume care se chinuie la joburi, în relații, în diferite situații de viață, niciunul nu moare, dar nu devine nici mai puternic, garantat.

Cum am explicat în episodul de podcast despre rostul lucrurilor, nu cred că stă cineva acolo sus să ne dea nouă de lucru și să ne testeze, apoi să dea note și fie disperat dacă nu nu ne învățăm lecțiile.

De multe ori tindem să stăm în situații dureroase, așteptând să se petreacă „ceva”. Să apară un salvator sau o schimbare de situație ca în filme.

Devii mai puternic doar dacă te antrenezi.

Nu devii puternic pentru că „rabzi” suferința.

Părerea mea. :)

De data asta nu vreau să contrazic motto-ul pe care l-am ales ca subiect de podcast. De ce? Pentru că sunt perfect de acord cu acest citat. 

Cel puțin cu modul în care eu îl interpretez.

Consider că are o profunzime pe care este mai ușor să o promovezi decât să o respecți. 

Mai mult decât atât, este mai ușor să le ceri altora, decât să fii un exemplu chiar legat de acest citat.

Motivele sunt două principale:

1. Din experiența mea de lucru cu oamenii, schimbările pe care vrem să le facem au în spate răni și impulsuri care de obicei sunt foarte personale și foarte limitate în complexitatea consecințelor.

2. Este mai ușor să vrei o schimbare în lume decât să o faci efectiv în viața ta și să devină natura ta.

Sunt multe nuanțe pornind de la aceste subiecte, te invit să le descoperi în episodul de podcast din această săptămână.

Este o frază care aduce mai multe pericole decât beneficii.

Dacă o să asculți podcastul, îți dai seama că de fapt nu are avantaje deloc, este o formă de minciună pe care multă lume o tot repetă.

Deși este una dintre frazele preferate ale multora care studiază dezvoltare personală acest „Nu există nu pot!”, nu doar că nu are baze logice, la nivel psiho-emoțional poate crea fantezii și blocaje care vor costa multe eforturi ca să le depășească cineva.

Toată logica a ceea ce spun o vei găsi în episodul de podcast din această săptămână.

Imaginează-ți că suferințele prin care ai trecut nu au nicio logică. Nu există nicio putere superioară care îți planifică ție existența, nu încearcă nimeni să te învețe ceva, nu devii deloc mai bun prin suferința prin care ai trecut.

Adică imaginează-ți că experiențele neplăcute prin care ai trecut nu îți aduc nimic în afară de sentimentul neplăcut.

Ca să poți trece peste dificultăți și suferințe, mintea ta caută un sens. Caută cu disperare să-și explice că nu ai suferit degeaba, că ai avut ceva de câștigat din asta.

Știi care este problema cu asta? Că de multe ori ne concentrăm atât de tare să înțelegem un sens viitor al lucrurilor, încât uităm că am fost co-creatori ai situațiilor de suferință.

Are sau nu are totul un scop? Care este diferența dintre a căuta un scop și a înțelege cauzalitatea lucrurilor?

Acest episod de podcast este o explorare a extremelor din multe puncte de vedere.

Oare cum ar trebui luate sloganele dezvoltării personale? Există un mod „bun” sau un mod „nasol” de a le interpreta?

Îndemnurile, sloganurile, motto-rile din dezvoltarea personală sunt bine cunoscute tuturor. Ele provin de la persoane care au descoperit anumite procese, adevăruri, legături și le-au împărtășit prin câte o asemenea frază.

În acest episod dezbatem capcanele și nuanțele îndemnului „Nu renunța niciodată!”.

Ca să vedem până unde ar trebui să luăm mot-a-mot acest slogan și de unde poate el deveni poate chiar periculos, pentru unii.

🤔 De ce unii rezistă la un volum mare de muncă și încă au chef și stare de bine și alții ajung la burnout?

🤔 De ce unii stau în relații toxice, lucru care se vede clar din exterior, dar ei spun că sunt bine ș că se „descurcă”?

🤔 De ce unii se mută de la un job la altul, de la o relație la alta și sunt la fel de frustrați și nemulțumiți constant?

În acest episod dezbatem răspunsurile la aceste întrebări, în contextul rezilienței emoționale.

Cum te ajută reziliența legat de aceste blocaje, cum faci să nu ajungi la ele și dacă ai ajuns, cum să depășești momentul. 👀

De ce poți sta câteva ore să te uiți la filme, dar în aceeași seară nu reușești să înveți sau să citești nici zece minute?

Faptul că rezist să lucrez zile întregi, uneori cu foarte puțin somn este ceva care mă ajută enorm să cresc profesional. Faptul că pot face același lucru cu sezoane întregi dintr-un serial, nu mă prea ajută. :)

Reziliența a fost și este un subiect foarte important pentru mine.

Din acest motiv i-am dedicat un episod de podcast și o lună de practică alături de cursanții mei.

Ce înseamnă manipulare prin comunicare?

„Adevărul” și  „intențiile bune” sunt niște concepte, care deși par foarte clare pentru fiecare dintre noi, sunt foarte ușor de distorsionat, fără prea mult efort.

Mintea umană și „rațiunea” sunt uneltele prin care același adevăr poate căpăta nuanțe diferite  sau chiar semnificații opuse.

În acest episod de podcast am avut grijă să demonstrez asta. Dacă vă supărați pentru toate jocurile aproape ciudate pe care le-am prezentat, este treaba voastră. Nimic din acest podcast nu este adevărul absolut. Mai ales că am sucit adevărurile până la absurd.

Sper să fie educativ legat de cât de ușor se poate manipula adevărul, dacă nu suntem atenți, lucizi, sau cu bun simț.

Toate rezultatele pe care vrem să le obținem în viața asta se bazează pe modul în care comunicăm. Cu noi înșine și cu cei din jurul nostru. 👀

Dacă ești un comunicator bun, se spune că vei obține cam tot ce îți dorești.

Dacă știi cum să te gestionezi pe tine, cum să comunici cu alții ca să te asculte și să te înțeleagă, reușești să îi înțelegi mai bine cu cei din jurul tău și într-un final, prin modul în care relaționezi, obții ceea ce îți propui.

✅ Dar oare există niște reguli generale în comunicare?

✅ Niște standarde pe care ar trebui să le respectăm?

✅ În afară de pronunție și dicție (care sunt fără doar și poate, baza oricărui proces de comunicare verbală) mai sunt ceva repere la care să ne raportăm? Care sunt acestea?

✅ Cum ne găsim „modele” ca să comunicăm mai bine?

✅Ce înseamnă să fii un comunicator „bun”?

Despre toate acestea in podcastul de azi 🙂

Cum să îi spun că ceva nu îmi place, fără să-l rănesc?

Care este echilibrul între a comunica limitele și a impune ceva?

Cum comunic ceva care mă deranjează, dar să nu ajung la conflict?

Sunt întrebări la care multă lume nu găsește răspuns. În același timp mulți folosesc sintagma de „comunicare asertivă” ca un răspuns satisfăcător.

Totuși, ceea ce se numește comunicare asertivă poate fi de-a dreptul distructiv pentru relații, dacă analizăm conceptul din perspectiva inteligenței emoționale.

Propunerea mea? Să înlocuim comunicare asertivă cu un proces de comunicare conștientă.

Ce înțeleg prin asta și cum se poate ajunge să comunici conștient?

În episodul de podcast din săptămâna aceasta.

Teama de a fi judecat este subiectul grupului de practică „Back to yourself”, și mi-am propus să analizăm mai de aproape sindromul impostorului, un fenomen în strânsă relație cu această teamă.

După definiția din Wikipedia (și multe alte surse de altfel) este: „Sindromul impostorului (cunoscut și sub numele de fenomenul impostorului, impostorism, sindrom de fraudă sau experiența impostorului) este un tipar psihologic în care un individ își pune la îndoială abilitățile, talentele sau realizările și are o teamă persistentă interiorizată de a fi expus ca „impostor”.”

Varianta simplă: am sentimentul că nu merit apreciere și recunoaștere, deoarece rezultatele mele se datorează norocului sau altora.

Un episod de podcast cu o discuție care vă va ajuta să identificați comportamente, șabloane și poate descoperiți și câteva soluții ascunse. :)

La Mulți Aaaaaaani!

Deși eu sunt cel care împlinește 45 de anișori, vă doresc și vouă toate cele bune și să creșteți și voi mari!

Oana s-a gândit ca de ziua mea să mă descoase și să scoată de la mine informații și lucruri despre mine pe care în mod normal nu prea le discutăm.

Ce a aflat în discuția despre ziua mea de naștere?

Hai să vezi în acest episod de podcast, ediție specială!

Am dezbătut conceptul de autenticitate, de la teorie la viața de zi cu zi.

Subiectul grupului de practică „Back to yourself” fiind teama de a fi judecat, am zis că aducem cu Oana ceva informații în plus și subiecte de gândit legat de aceste concepte.

Inteligența emoțională te aduce mai aproape de tine, de trăirile tale și de felul tău de a fi, prin simplul fapt că devii mai conștient de aceste lucruri și te ajută să le și schimbi în funcție de ceea ce îți dorești de la tine și de la alții.

Dar totuși, cât de mult ar trebui să ne adaptăm comportamentele în funcție de context?

Ce înseamnă măștile noastre și cum le folosim inteligent (emoțional)?

Cum cultivăm autenticitatea?

Am atins mai multe subiecte controversate în cadrul acestui episod.

„Drumul către iad este pavat cu intenții bune.”

A fost expresia de la care am plecat la discuția cu Oana.

Înțelepciunea populară întotdeauna a fost o inspirație pentru mine. Nu de alta, dar conține o experiență de „viață” de niște mii de ani. :)

Dacă tot lucrăm la umbre luna aceasta la grupul de practică de dezvoltare a inteligenței emoționale, am zis că este binevenit să studiem și acele umbre care stau ascunse în spatele unor comportamente considerate pozitive.

De exemplu, intențiile noastre „bune”. Oare chiar sunt bune, sau este discutabil?

Nu există nimic exclusiv pozitiv sau exclusiv negativ în lumea asta. Perspectiva din care privești, intervalul de timp pentru care analizezi consecințele, obiectivele tale, preferințele tale, toate vor aduce un mix de emoții în orice situație. Un mix care, culmea, se și schimbă în timp.

Doar adu-ți aminte de ultimul moment în care ți-ai schimbat părerea despre ceva. :)

Gândirea pozitivă și ea, ca orice altceva în această lume, poate să conțină în ea sau să poarte după ea o umbră mai mică sau mai mare.

Crezi că aberez sau bat câmpii? :)

Poți asculta argumentația mea și explicațiile de la care am ajuns la concluzia de mai sus, în episodul de podcast din această săptămână despre „Umbrele gândirii pozitive”

A fi, sau a nu fi… mândru.,,

Ce înseamnă mândria, de fapt? Este de bine sau de rău? Poate fi și ceva pozitiv în această atitudine?

Nu consider că dețin adevărul absolut, în niciun caz nu ar trebui să luați o rețetă din discuție, am încercat doar să disecăm puțin acest concept.

Concluzia este că suntem mândri de ce am făcut. :)

Este interesant modul în care fiecare dintre noi definim „fițele”.

Ceea ce pentru mine poate părea o „nevoie”, alții pot interpreta ca fiind „fițe” și invers.

Care este de fapt legătura dintre stima de sine și fițe și mai ales unde este acea limită, unde putem să spunem că ele trec dintr-una în cealaltă?

Când trecem de la „mă respect” la „am fițe”?

Toate acestea, analizate și dezbătute de Oana și Zoltan, într-o discuție strict din perspectiva personală a noastră.

Nu știu dacă ție îți plac oamenii aroganți sau orgolioși. Cunosc multă lume care nu îi suportă foarte bine. 🙂

Știi care este secretul totuși? 🤔

Fiecare dintre noi avem formele proprii de orgolii și aroganțe.

Dacă nu altele, cele care apar când vezi un om arogant și îți demonstrezi că aroganța lui îl face mai puțin „valoros”, decât tine, cel care nu ești arogant. 🙂

În săptămânile în care la grupul de lucru „Back to yourself” practica este pe tema stimei de sine, subiectul aroganței și al orgoliilor apare automat.

✅ Cum se leagă încrederea sau stima de sine de aroganță?

✅ Cum facem diferența între ele?

✅ Există ceva bun în aroganță?

✅ Cum îmi dau seama dacă sunt sau nu arogant în anumite momente, la rândul meu?

Oana m-a provocat la discuții despre aceste concepte, legăturile dintre ele și cum le gestionăm când apar.

În spiritul stabilit, am revenit cu seria despre stima de sine, acesta fiind subiectul grupului de lucru pentru următoarele săptămâni.

Primul episod este despre diferențele (explicate a la Zoltan) dintre stima de sine, încredere în sine și respect de sine.

Evident, Oana m-a provocat să explic și cum se leagă cele trei între ele, dar și să vă ofer soluții ca să le puteți dezvolta.

Cel mai important, am explicat „matematica” prin care se distruge stima de sine și încrederea în sine.

Am revenit cu un episod de urgență deoarece simțeam nevoia să închei seria cu fricile, înainte să trecem cu grupul de practică la subiectul stimei de sine, ceea ce se va petrece la workshop-ul „Back to yourself” de miercuri.

În acest episod am dezbătut un alt mit al dezvoltării personale și anume frica de succes.

Am discutat despre ce înseamnă de fapt frica de „succes”, ce se află în spatele acestei temeri, cum poți identifica sursa, mai exact și mai ales pașii prin care vei reuși să depășești această frică.

Am dat și multe exemple personale pe subiectul filmelor  cu teama de succes și cum o depășesc, sper să te distrezi de mine la fel de bine cum am făcut-o eu cu Oana.

Conceptualizarea este cel mai mare dușman când vrei să faci o schimbare.

De exemplu, nu ai cum să scapi de „frica de eșec”, deoarece este un concept general, nu o problemă cu care te confrunți.

Dacă înțelegi de unde vine frica ta de eșec, reușești să identifici comportamentele tale interioare și exterioare prin care generezi și susții frica de eșec, atunci o vei putea gestiona. Mai pe românește, când începi să răspunzi la întrebarea „De ce ți-e groază că se va întâmpla?”, lucrurile devin mai concrete și implicit mai ușor de gestionat.

Despre acest proces mai multe detalii în podcastul de săptămâna aceasta.

Luna aceasta lucrăm la depășirea fricilor.

Este subiectul lunii la grupul de practică „Back to yourself” și am zis să susținem procesul și prin episoadele de podcast.

Pentru primul episod din acest an și din această lună am ales acea teamă pe care majoritatea studiilor o declară ca fiind foarte răspândită prin societatea modernă. Frica de a ieși în fața oamenilor și de a vorbi în „public”.

De ce avem această teamă și de unde vine?

De ce unii o au și alții se descurcă de minune în fața altora?

Lucruri pe care degeaba le vei face și mai ales cum să faci să depășești această frică.

Hai să vedem cum putem scăpa de acest blocaj.

Dragii mei, săptămâna asta facem o „șmecherie”. 🙂

Mai exact, nu am mai înregistrat un episod nou de podcast, deoarece anul trecut am dezbătut subiectul sărbătorilor de final de an cu Oana, așa că anul acesta am înregistrat doar recomandarea caldă de la început.

Vă recomand și celor care ați ascultat anul trecut despre subiectele de sărbători, să reluați informațiile și ideile de acolo, cu siguranță este la fel de actual subiectul inteligenței emoționale de Crăciun, ca oricând.

Cei care vă aduceți aminte de ce am povestit și dezbătut anul trecut la final, sincere felicitari! Aștept feedback de la voi legat de ideile din acest episod! 🙂

Iar ceilalți, dacă sunteți curioși despre obiceiurile bune și rele, respectiv șabloanele emoționale desfășurate la final de an, în toată agitația cu care ne-am obișnuit, vă aștept la podcast! Ho-ho-ho! 🙂

Este o perioadă a… exceselor!

Atunci când se schimbă contextul, se schimbă și comportamentele. Concedii, vizite la rude, stat acasă (și mai mult decât înainte :) ), întâlniri cu prietenii, cumparaturi ieșite din obișnuințe… și toate acestea vin cu extreme.

Eu când văd cărucioarele oamenilor care par nemâncați de ani de zile, mă panichez și mă închid în casă. Poate alții se simt inspirați de ce cumpără vecinul de la supermarket și mai pune ceva în coș… fiecare cu obiceiurile lui de sărbători. :)

Ceea ce este sigur e că la majoritatea oamenilor se schimbă multe din comportamentele lor obișnuite.

Este o perioadă excepțională să ne observăm șabloanele și reacțiile în aceste contexte diferite. Și poate să mai „reglăm” limitele, în funcție de ce descoperim.

În podcastul de astăzi discutăm despre excese, dacă tot este o perioadă în care ele pot să iasă la suprafață. Să vedem dacă sunt excese, sau pur și simplu niște schimbări de moment. :)

A fost o discuție neașteptată din multe puncte de vedere. Deși în mare am stabilit că vom vorbi despre stările noastre în conexiune cu trecutul, cu prezentul și cu viitorul, dar a ieșit ceva mult mai complex decât ne așteptam.

Totul a pornit cu provocarea Oanei de a asocia stări cu anotimpurile, să explic modul în care văd eu legate trecutul, prezentul și viitorul de anotimpuri și de aici, nu am mai avut limite.

O să asiști la o discuție despre subiecte de care nu prea discut, informații mai mult sau mai puțin ezoterice, abstracte pe care le discutăm în general doar în comunitatea în care studiem dezvoltarea inteligenței emoționale în cadrul „Back to yourself”.

De data asta însă, am zis că nu mă opresc și dau totul „din casă”.

Am ajuns într-un final să discutăm și de workshop-urile pe care le-am pregătit pentru final de an, care, deși sunt despre iertare, recunoștință și bucurie, au strânsă legătură cu modul în care închei și începi anul, de asta le-am pregătit pentru luna decembrie.

Mă gândeam că dacă tot vin sărbătorile de iarnă și se adună familia la un loc, să ușurez viața unora, care au momente dificile când vine vorba de „mergem la ai mei”. 🤓

Familia poate fi un loc al bucuriei și iubirii sau din contră, a conflictelor și „frecușurilor” care nu se mai termină niciodată.

Știu că după atâta psihologie și dezvoltare personală, acum toată lumea a conștientizat că are câte ceva din copilărie care îl încurcă, într-un fel sau altul. 👀

Mulți încearcă să-și facă părinții să înțeleagă că greșesc sau că ar trebui să își schimbe gândirea.

✅ Cum arată o relație sănătoasă cu familia, care pare să vrea să te încurce pe calea ta?

✅ De ce de multe ori apropiații sunt cei care par să ne vrea răul, în numele binelui?

Mai degrabă un eseu filosofic decât un material educativ, episodul de podcast de astăzi are subiectul relației cu familia care vrea să ne îndepărteze de propria cale. :)

Atunci când respingi o situație, de fapt nu îți place de tine în acea situație. 🤓

Fiecare dintre noi avem oameni și activități care ne plac și contexte, persoane care nu ne plac.

Marele secret este că de fapt nu ne place cum ne simțim în preajma acelor oameni sau în acele contexte. Nu este despre nimeni și nimic altceva, decât despre filtrele noastre. 👀

Evident, suntem oameni și avem preferințe. Este dreptul nostru și consider că este un lucru foarte sănătos să ai preferințe clare și să fii dispus să experimentezi, în același timp.

📢 Dar motivul pentru care fugim de anumite situații și fugim către altele, sunt stările pe care le trăim acolo.

Stările în care ne place cel mai mult de noi sunt stările cărora oamenii le spun de „creativitate”, de „flow”, de „prezent”.

✅ Ce înseamnă aceste stări?

✅Cum ajungem la ele?

✅ Cum le menținem pe o perioadă mai lungă de timp?

Subiectul podcastului de astăzi. 🙂

„Iartă-mă”

O frază atât de simplă, atât de clară și în același timp controversată. De ce? 🤔

Pentru că atunci când o spui cuiva, implică aparent un act simplu din partea celuilalt, în același timp de fapt ascunde un proces emoțional foarte complex.

Nu știu dacă există o săptămână fără să supărăm pe cineva din jur măcar un picuț.

Cineva care apoi, ca să îi „treacă”, trebuie să ne ierte.

În aceeași măsură, poate zilnic avem persoane pe care, dacă vrem să mergem înainte în viață „sănătoși”, ar trebui să îi iertăm la rândul nostru.

Ce este iertarea și cum se leagă ea de traume? Mai ales, cum „dezleagă” iertarea traumele?

De unde începe responsabilitatea mea și unde se termină în procesul iertării? 🤓

Întrebări complexe și răspunsuri... destul de simple, zic eu, în episodul de podcast de săptămâna aceasta

Vindecarea este un termen care a pornit de la rănile fizice. Mă gândesc că omul primitiv care a inventat și format primele cuvinte nu medita la subiectul traumelor din copilărie și nici nu avea vreme să se plângă că iubita l-a părăsit. Sau cine știe…👀

Dar cu siguranță în zilele noastre vindecarea are conotații foarte complexe.

De la vindecarea fizică și până la vindecarea relațiilor, a copilului interior și a altor componente ale psihicului uman, am inventat tot felul de nuanțe ale procesului.

Dar am înțeles oare cu adevărat procesul? 🤔

Sau folosim cuvântul acesta fiecare cum înțelege și apoi vedem ce iese.

Oare chiar ne vindecăm când spunem că ne vindecăm?

Am dezbătut subiectul proceselor de vindecare din scoarță-n scoarță.

Poate găsești tu ceva subiecte pe care nu le-am atins, le aștept în comentarii după ce ai ascultat acest episod! :)

„A fost traumatizant pentru mine.”

„Am traume din copilărie.”

„Relația aceea m-a traumatizat”

Sunt expresii pe care le folosim cu prea multă ușurință și majoritatea într-o stare profundă de inconștiență.

Nu își dau seama oamenii cât rău își fac prin simplu fapt că tot repetă acest cuvânt.

Chiar dacă acum avem acces la foarte multe informații și cunoaștere din psihologie, nu este cazul să folosim acești termeni care țin de aspecte grave din lumea emoțională, ca expresii uzuale la fiecare pas și legat de experiențe care sunt destul de obișnuite și pe care ar trebui să le putem gestiona (mai) relaxat.

Totuși… ce înseamnă aceste „traume”? Cât de important este să tot mergi în trecut și să le „vânezi”? Cum se gestionează ele cu adevărat?

Un episod de podcast (dintr-o serie de altfel), care va pune acest cuvânt într-o perspectivă total diferită, poate chiar enervantă pentru unii. :)

Nu există lumea ideală. În primul rând pentru că idealurile fiecăruia sunt personalizate. Și dacă avem idealuri comune, tot vor fi diferențe și vom ajunge să „negociem” lumea ideală.

Și atunci de ce mai discutăm despre această abilitate din modelul Six Seconds? Dacă nu putem ajunge oricum la un consens legat de lumea ideală, ce rost mai are?

Idealurile înalte ale cuiva nu sunt despre lumea ideală, ci despre idealuri către care se îndreaptă fiecare, în funcție de propriul sistem de valori.

Cum spunea Bruce Lee: „Unele ținte nu sunt menite să le atingi. Doar să îți dea direcție.”

Cu ce te ajută idealurile înalte, ce faci cu ele și cum le potrivești cu ale altora?

Despre ultima abilitate din modelul Six Seconds în episodul de podcast de astăzi.