Doza de Optimism

Să fii părinte e unul dintre cele mai dificile joburi pe care le-ar putea avea cineva, mai ales că, pentru asta, cei mai mulți suntem prost pregătiți. Ideea de a avea un copil este în același timp minunată și înspăimântătoare. Dar câți dintre cei ce reflectă la idea de a deveni părinți pentru prima data se gândesc că bebelușul va deveni în scurtă vreme preșcolar, puber, și adolescent?

Decizia de a deveni părinte este în mare măsură una egoistă. O persoană poate decide să aibă copii dintr-o serie întreagă de motive legate de împlinirea personală. Unii oameni țin să aibă copii deoarece un copil este un obiect al iubirii sau pentru că vor să își vadă sămânța dusă mai departe ori fiindcă ceasul biologic le sună asurzitor pe dinăuntru. Alții vor să îi  ofere puiului viața pe care ei nu au avut-o niciodată și astfel să își potolească senzația că ceva le-a lipsit mereu. Iar unii ajung să fie părinți pentru copiii altora atunci când copii erau deja pe lume și au venit la pachet.

Dacă vii dintr-o familie sănătoasă deții deja un model de creștere a copiilor pe care îl poți folosi pe măsură ce înaintezi. De asemenea e posibil să primești și din familia de origine ceva indicații prețioase. Dacă însă vii dintr-o familie disfuncțională foarte probabil, ceea ce ai învățat acolo este exact ce nu îți dorești pentru tine și noua ta familie. Și totuși dacă știi ce nu vrei nu înseamnă că știi ce vrei sau cum să obții ceea ce îți dorești.

Obiectivele parentingului sunt ușor de pus în cuvinte. Menirea noastră supremă este aceea de a crește ființe umane sănătoase fizic și emoțional, care să fie stăpâne pe propriul destin și să dea un sens vieții lor. Să începem prin a admite faptul că toți copii au drepturi și că e responsabilitatea părinților să se asigure că acele drepturi sunt liber exprimate, așa cum au fost ele enunțate în cartea sa, „Mai bun decât părinții tăi„ scrisă de Dr Janet Woititz.

Deși parentingul ar putea fi ceva nou pentru tine nu trebuie să reinventezi roata ca să ai succes. Când ai îndoieli amintește-ți că și alții s-au simțit nesiguri înaintea ta, iar asta nu i-a împiedicat să găsească niște căi de a își crește copii în mod adecvat. Întotdeauna să ții minte că supunerea copiilor nu reprezintă măsura unui bun parenting. Să știi ce e bine și ce e rău, precum și abilitatea de a face alegeri responsabile ilustrează o balanță mult mai echilibrată în parenting. Chiar și așa tot vei face greșeli. Și este important să greșești. Dacă cei mici văd că nu ești perfecțiunea întruchipată, dar că ceri iertare când o dai în bară și te corectezi, se vor simți mai liberi să își trăiască viața și vor învăța cum să ceară la rândul lor iertare și să își corecteze propriile greșeli.

Deci, fruntea sus! Fii copil cu copilul tău. Distrează-te, murdărește-ți pantofii în noroi alături de el și cine știe s-ar putea să descoperi că a fi părinte poate fi chiar amuzant

În psihologia pozitivă, comparația este o otravă pentru starea de bine. Se spune adesea că există trei comparații pentru a îți strica fericirea: să compari ceea ce trăiești acum cu ceea ce ai trăit cel mai bine în viața ta în trecut, cu ceea ce trăiesc persoanele mai norocoase ca tine, cu ceea ce visezi să trăiești. După acest triplu travaliu, există toate șansele să te simți mai puțin fericit ca înainte.

Studiile în domeniu arată că persoanele fericite își compară mai puțin soarta cu a celorlalți. Și de asemenea că se bucură de binele celorlalți. Budiștii numesc asta iubire altruistă. Descoperim în ziua de azi că a cultiva astfel de gânduri bune face mult bine celor care le nutresc.

Uneori, comparația cu alții ne poate fi de ajutor, în sensul că putem găsi în ei modele de îmbunătățire a propriei vieți și inspirație pentru a face schimbările pe care ni le doream. Alteori, însă, a te compara cu alții poate fi un mijloc de a te supra analiza, de a-ți crea idei false și de a-ți forma impresia că o mulțime de lucruri sunt în neregulă cu tine.

Dacă îți iei angajamentul față de tine să fii profund recunoscător pentru ceea ce este bun în viața ta și să îți reamintești zilnic de acest lucru, vei fi mult mai puțin vulnerabil la comparația cu alții și la invidie.

Fiecare este liber să trăiască așa cum dorește și să își îmbunătățească situația cum consideră de cuviință, deci nu lăsa pe nimeni să-ți spună că nu e suficient ce ai tu sau ce ești ca persoană. Oamenii sunt diferiți, și, dacă unii se simt mulțumiți când aleargă după bani, alții se simt mulțumiți dacă au o familie iubitoare, o profesie pe care o practică responsabil și cu drag și bani cât să-și acopere nevoile și să-și permită unele momente de răsfăț.

Să-ți dorești ce au alții este o pierdere de timp și de nervi, cu excepția faptului în care ți-ar plăcea să fii ca ei în lucrurile care contează. Dacă admiri la alții valori profunde, cum ar fi generozitatea sau loialitatea, în acest caz este benefic să te lași inspirat de ei și să te străduiești să fii și tu o persoană mai bună.

Pentru a fi fericiți, una dintre metode este de a ne compara cu noi înșine, și nu cu ceilalți. De a ne dori mereu ca mâine să fim mai buni, mai iubitori, mai generoși decât suntem astăzi. Și, nu în ultimul rând, de a face acele lucruri care ne bucură și ne confera, realmente, sentimentul de împlinire.

Fii cea mai bună versiune a ta!

Stresul este epidemia globală a timpului nostru. Și totuși, Hans Selye, cel care a formulat, în 1937, primul model teoretic și experimental al stresului, valabil și astăzi în liniile sale esențiale, considera că lipsa stresului înseamnă moarte, astfel că el a definit stresul ca sindrom general de adaptare.

Din această perspectivă, stresul nu numai că este inevitabil, dar e indispensabil ca factor de succes adaptativ. Atunci când vorbim despre stres ca factor nociv ne referim la ceea ce Selye numea “‘disstress”, care apare în momentul când resursele de adaptare ale organismului sunt suprasolicitate.

Stresul este o componenta inevitabilă a vieții. Daca înveți cum să-l gestionezi cu succes, îți poate îmbunătăți în mod semnificativ sănătatea mentală și fizică.

Toți ne confruntăm cu situații de stres, însă folosim exemple diferite pentru a-l descrie. Tu poate definești stresul ca fiind traficul bară la bară, un termen strâns de execuție a unui proiect, o boala care îți provoacă griji sau o ceartă cu partenerul.

Din punct de vedere psihologic, aceste exemple sunt interpretate ca factori de stres – adică diverse tipuri de evenimente și circumstanțe stresante. Iar a defini stresul într-un mod mai precis, acesta este un răspuns fizic automat în fața unor provocări sau a oricărei situații care îți impune adaptarea la o schimbare.

Indiferent dacă factorul de stres specific cu care te confrunți este un accident de mașină, o ceartă puternică sau durerea provocată de artrită, fiecare amenințare potențială sau efectivă declanșează o cascadă de hormoni ai stresului care produc modificări fiziologice bine orchestrate.

Cunoști cu siguranță aceste senzații. Inima îți bate mai repede. Mușchii se încordează. Respirația este accelerată, îți apar broboane de sudoare pe frunte sau îți transpiră mâinile. Însă modul și motivul pentru care aceste reacții au loc, precum și efectele declanșate atunci când aceste reacții se produc în mod repetat de-a lungul timpului - sunt întrebări la care cercetătorii încearcă de mulți ani să găsească răspunsuri.

Folosirea regulată a tehnicilor de gestionare a stresului te poate ajuta să îți calmezi sistemul nervos și să restabilești echilibrul.

Câteva metode de lucru pentru gestionarea situațiilor stresante sunt:

· Dezvoltarea abilităților de comunicare;

· Dezvoltarea relațiilor sociale;

· Schimbarea perspectivei din care privim anumite situații;

· Atunci când consideri că treci printr-o situație stresantă hobby-urile vă pot oferi momente de liniște, de relaxare.

Sportul este de asemenea foarte important, pentru că ajută la îmbunătățirea stării de sănătate fizică și psihică. Este foarte important să găsești acel sport pe care îl poți face cu zâmbetul pe buze pentru ca efectul acestuia să fie maxim.

Pe scurt dacă reușești să îmbini în mod corect viața personală cu cea profesională, atunci poți găsi acel echilibru care să te poată face să treci peste orice situație stresantă. Resursele de care ai nevoie sunt:

· Somnul - trebuie să încerci să fie de calitate;

· Viața personală - în care să încerci să găsești un partener pe care să te poți baza;

· Sportul - te poate ajuta să te descarci de emoțiile negative;

· Prietenii adevărați, cei care să îți fie aproape atunci când te afli într-o situație stresantă.

· Psihologul.

În concluzie, pentru a învăța cu adevărat să gestionezi situațiile stresante este bine să ai în vedere un plan extins la care să lucrezi alături de un specialist.

Alături de stres și oboseală, sentimentul de frustrare apare adesea datorită multitudinii de sarcini cu care ne încărcam. Îl putem însă gestiona și remedia.

De ce suntem frustrați? Ritmul alert în care se desfășoară evenimentele din viața noastră, presiunea generată de competiția din viața profesională sau multitudinea de sarcini din sfera familială sunt câteva elemente care pot favoriza apariția frustrării.

Frustrarea este acea emoție care apare atunci când nu obții ceea ce îți dorești , simți că ceva te împiedică să faci ce ți-ai propus sau ești deprivat de ceea ce îți aparține. Frustrarea apare când drumul nostru către scopurile și dorințele noastre este blocat.

Când avem de a face cu obstacole, cu dificultăți, instinctul ne spune fie să fugim, să ne îndepărtăm, fie să ocolim acel obstacol. E o emoție tare neplăcută care ne face irascibili, agresivi și neproductivi.

Și dacă totuși greșim în percepția noastră despre frustrare? Dacă privim prin niște lentile opace care ne îngustează percepția?

Frustrarea este o emoție benefică pentru că ne motivează să îndepărtăm obstacolul din calea noastră. Depunem mai mult efort și de multe ori, acest lucru ne ajută să fim cu un pas mai aproape de realizarea scopurilor noastre.

Ca orice emoție, și frustrarea a evoluat pentru a ne asigura supraviețuirea și dezvoltarea. Doar pentru că nu ne dă un sentiment plăcut, de siguranță și ne scoate din zona de confort, opunem rezistență însă asta nu înseamnă că nu ne e utilă, ba dimpotrivă.

Când simți că ești cuprins de frustrare, poți alege să faci ceva care să-ți distragă atenția: să ajuți pe cineva, să faci ceva ce-ți face plăcere, să te lași în voia unei pasiuni, cum ar fi: pictatul, cântatul, grădinăritul etc. După ce momentul de tensiune a trecut, vezi ce-i de făcut pe viitor pentru a nu mai ajunge în aceeași stare!

Creșterea toleranței la frustrare reprezintă uneori o adevărată piatră de încercare, însă poți începe prin a practica un sport, prin a face ceva nou, fie ca este vorba despre dezlegarea unui rebus sau de lecții de pian.

Atunci când conștientizezi că frustrarea a pus stăpânire pe tine, e momentul să faci un pas în spate, să te detensionezi și să privești apoi lucrurile cu mai multă seninătate.

Haideți să facem cât mai puțin ce trebuie și cât mai des ce ne face plăcere!

Deși sintagma, ”corpul nostru este un templu” vine din scrierile biblice, aceasta reprezintă un adevăr pe care mulți dintre noi tindem să îl neglijăm. Osho ne spune în cărțile sale că ” Corpul este puntea care te leagă de realitate, este templul ființei tale. Ori de câte ori acționezi fără respect față de corpul fizic, pierzi contactul cu realitatea, căci acest contact se realizează prin corpul tău.

Tantra vorbește despre reverența care trebuie arătată corpului fizic, despre iubirea și respectul față de trup, despre recunoștința față de acesta. Corpul este o minune a naturii. El este cel mai mare dintre mistere.

Primul lucru cu care trebuie să începi este să înveți să îți respecți corpul, renunțând la toate prostiile care v-au fost băgate în cap cu privire la el. În caz contrar, nu vei reuși niciodată să îți trezești energia lăuntrică, nici să o reorientezi către interior, nici să ajungi în lumea de dincolo. Cel mai bine este să începi cu începutul, iar începutul este corpul fizic. Nu este deloc ușor să îți accepți corpul fizic. Multe persoane îl condamnă, îl găsește plin de greșeli, nu îl apreciază niciodată, nu îl iubește niciodată, dar pe de altă parte, așteaptă ca altcineva să vină și să le iubească trupul. Dacă nu vă puteți iubi trupul, cum ar putea altcineva să vi-l iubească? Dacă voi înșivă nu vă iubiți corpul fizic, nimeni altcineva nu îl va iubi, căci vibrația voastră de respingere îi va ține pe ceilalți la distanță.

Renunță la idealul abstract. Iubește-ți corpul așa cum este, consideră-l un cadou de la Dumnezeu. Bucură-te de el și îngrijește-l așa cum merită. Fă exerciții fizice, mănâncă atât cât trebuie, dormi atât cât trebuie. Ia toate precauțiile necesare, căci acesta este instrumentul tău, la fel ca și mașina pe care o cureți, la ale cărei semnale ești atent tot timpul, ca să vezi dacă nu este ceva în neregulă. Ai grijă de corp, chiar dacă este afectat de o singură zgârietură. Ai grijă de corpul tău, și el va deveni frumos; chiar este! Este un mecanism atât de superb, atât de complex, dar care lucrează totuși cu atâta eficiență timp de 80 de ani sau mai bine. Indiferent dacă tu dormi sau ești treaz, dacă ești conștient sau nu de el, el continuă să funcționeze în tăcere. Chiar dacă nu ai grijă de el, el tot funcționează, având grijă de tine. Orice om ar trebui să fie recunoscător corpului său!

Schimbă-ți atitudinea și vei constata că în șase luni corpul tău își va schimba forma. Iubește-ți corpul și vei vedea că el începe să se schimbe. Se simte iubit, îngrijit, util. Corpul este un instrument foarte delicat, iar oamenii se folosesc de el în mod evident, fără menajamente. Schimbă-ți atitudinea față de el și vei vedea ce se întâmplă!”

Auzim foarte des în jurul nostru că oamenii sunt paranoici. Dar ce înseamnă cu adevărat acest cuvânt și de ce îi considerăm pe cei din jur așa?

Paranoia se manifestă ca o neîncredere față de cei din jur și poate ajunge până în punctul în care cineva poate crede că persoanele din jur vor voit să le facă rău.

Paranoia implică sentimente și gânduri anxioase sau îngrozitoare și gânduri adesea legate de persecuție, amenințare sau conspirație. Paranoia apare în multe tulburări mintale, dar cel mai adesea este prezentă în tulburările psihotice. Paranoia poate deveni ca o iluzie, atunci când gândurile și credințele iraționale devin atât de fixe încât nimic, inclusiv dovezi contrare, nu pot convinge o persoană că ceea ce crede sau simte nu este adevărat.

Unele convingeri și comportamente identificabile ale persoanelor cu simptome paranoice includ neîncrederea, hipervigilența, prezintă dificultate în a-i ierta pe cei din jur, atitudine defensivă ca răspuns la criticile imaginate, preocuparea cu motive ascunse, frica de a fi înșelați sau de a nu deveni victime, incapacitatea de relaxare sau argumentare. Simptomele care apar încă de la început sunt: iritabilitate crescută, prudență emoțională și ostilitate.

Paranoia poate afecta oamenii în multe feluri si este important să știm că o persoană care are paranoia va găsi adesea dificilă menținerea unei relații sănătoase, în timp ce starea nu este tratată, deoarece paranoia netratată conduce adesea un individ la furie, violență și resentimente față de ceilalți.

Paranoia conjugală conduce de obicei un individ să experimenteze sentimente de gelozie extremă într-o relație, în ciuda faptului că nu are nici o bază pentru aceste sentimente. Persoana fizică poate exercita o presiune semnificativă asupra relației urmărind un partener, acuzând partenerul de înșelăciune sau interpretând momente nesemnificative pentru a dovedi infidelitatea.

O persoană care suferă de paranoia ipohondrială poate crede că a dezvoltat una sau mai multe afecțiuni medicale grave. Această credință este adesea însoțită de suspiciunea că un medic va refuza să recunoască sau să trateze boala, ceea ce poate conduce la dezvoltarea stresului si a simptomelor fizice ca rezultat al problemelor mentale.

Tratamentul paranoiei este, de obicei, prin medicație și terapie comportamentală cognitivă. Cel mai important element în tratarea paranoiei și tulburărilor delirante este construirea unei relații de încredere și de colaborare pentru a reduce impactul gândurilor iraționale îngrozitoare și îmbunătățirea abilităților sociale. Indiferent de cât de lent este procesul, recuperarea și reconectarea sunt posibile, astfel că, dacă simți nevoia, cere ajutor specializat.

Cu siguranță fiecare persoană s-a aflat cel puțin o dată în postura de a își căuta un loc de muncă. Ideal cât și benefic pentru psihic și sănătate în general, este ca acel loc de muncă să nu fie unul aleatoriu, ci unul care se potrivește personalității noastre cât și țelurilor ce le avem. Pentru ca perioada căutării unui loc de muncă să nu fie lungă și stresantă, sunt câteva aspecte ce merită urmărite.

În primul rând este important să știi ce anume îți place, care este domeniul vizat, care sunt ariile unde excelezi, dar și pentru ce îți cer oamenii sfatul. Descoperă atât punctele forte cât și punctele slabe, pune-le în balanță, apoi gândește-te la nevoile tale financiare reale, dar și la obiectivele tale profesionale.

De cele mai multe ori, oamenii sunt blocați sau setați pe anumite poziții, însă identificarea și găsirea unor abilitați ce se pot mula de la o industrie la alta ne pot arăta calea către un job potrivit. Îți recomand să faci un pas înapoi și să te gândești ce anume te recomandă pentru jobul dorit și să descoperi care sunt abilitățile transferabile. De exemplu, o persoană care lucrează bine cu cifrele, înseamnă o atenție sporită asupra detaliilor, abilitate ce poate fi utilă și în alt domeniu nu doar în cel financiar.

Căutarea unui job dorit implică multe vise și aspirații, însă acestea trebuie transpuse în realitatea curentă pentru a nu deveni prea expus riscului de a visa prea mult. De cele mai multe ori, situația este diferită de la caz la caz, însă trebuie să știi exact unde te găsești din punct de vedere financiar în momentul căutării  unui job. Acordă-ți o anumită perioadă de timp, de exemplu 3 luni și dacă nu găsești exact ceea ce cauți, este indicat să accepți o poziție conexă cu ceea ce îți dorești, dar și cu ce știi tu să faci. Astfel, dai o șansă visului tău.

Pe cât de „la moda” pot fi joburile, pe atât de ușor putem să ne găsim în situația de a deveni irelevanți sau neangajabili din cauza neadaptării la nou, sau a deschiderii spre învățare.

Ce putem face pentru a ne feri de aceste variante sumbre? Putem începe prin a ne concentra pe dezvoltarea noastră continuă. Acest lucru înseamnă ca este important, atât să ne orientam spre dezvoltarea competențelor tehnice cât și spre orientarea competențelor interpersonale: leadership, dezvoltare personală, comunicare, lucrul in echipă, șamd.

Lumea evoluează din punct de vedere tehnologic, informațional și cultural în mod constant și din ce în ce mai repede. Așadar, pe lângă dezvoltarea competențelor existente, sau dobândirea unora noi, putem să fim atenți și la competențele transferabile dar și la pluridisciplinaritatea specifică sistemului educațional românesc. Aceste lucruri pot deveni atuuri, iar daca sunt folosite corespunzător ne pot menține relevanți pe piața locurilor de muncă.

Copilăria, etapa de început a vieții domină structura vieții de adult.

Vârsta copilăriei fericite este una dintre cele mai frumoase etape ale vieții omului, motiv pentru care fiecare adult și-o rememorează cu plăcere. În primul rând, copilăria este perioada inocenței și a grijii pentru cei dragi, pentru natură, pentru micul univers în care copilul trăiește. La această vârstă, omul matur în devenire ia în serios orice lucru, cât de neînsemnat, îl cercetează cu multă curiozitate și emite păreri una mai originală decât cealaltă. Această primă parte a vieții este crucială prin fundamentul pe care îl pune la temelia viitoarei individualități (comportament, maniere, cunoștințe, exprimare). De aceea, nu este întâmplător faptul ca poporul român a cristalizat această etapă formativă în expresia ”cei șapte ani de-acasă”

În al doilea rând, este important de menționat că adevărata conștientizare a vârstei copilăriei se petrece în a doua parte a vieții. Odată cu apariția copiilor, apoi a nepoților, omul matur își amintește cu nostalgie de vremea când era copilul inocent pe care îl întrezărește pe chipurile acestora. Grijile vieții îl aspresc și îl fac de multe ori să spună: ”ce n-aș da să fiu copil din nou”. În concluzie, copilăria și imaginea asociată a casei părintești sunt două rădăcini cărora omul le rămâne tributar întreaga viață.

Când copiii sau adolescenții înfruntă traumatisme emoționale, necazuri și în special, stres neprevăzut, ei rămân cu cicatrici adânci și de durată.

Persoanele care s-au confruntat cu o copilărie dificilă nu-și pot aminti mare parte din acea perioadă. Își pot aminti anumite fragmente, extrem de scurte, însă le va fi aproape imposibil să le integreze într-un context. Unul dintre cele mai frecvente feluri de a simți că ceva nu este în regulă, este sentimentul că le lipsește ceva, dar nu își pot da seama ce.

Nu este neobișnuit ca persoanele traumatizate în copilărie, în special de un membru important al familiei, să fie înclinate către relații de prietenie, profesionale sau de cuplu, distructive. De ce? Pentru că vor căuta, inconștient, alți oameni care se potrivesc cu identitatea lor traumatizantă, repetându-și tiparul avut în trecut, chiar dacă, în mod conștient, se străduiesc să facă alegeri diferite, mai bune. În plus, aceste relații vor avea un impact emoțional puternic asupra persoanelor implicate și dezamăgite, pentru că nu vor înțelege de ce li se întâmplă toate tocmai lor. Alternativ relațiilor distructive, persoanele cu experiențe negative pot cădea în cealaltă extremă: izolarea și evitarea relațiilor de orice tip, pentru a-și oferi siguranța de care nu au avut parte în copilărie. Din păcate, această măsură de auto protecție conduce la izolare și depresie. Dacă unui copil i s-a implementat ideea că nu există iubire, atunci când se va îndrăgosti, nu va crede în ceea ce simte și își va respinge emoțiile.

Terapia îi poate ajuta să conștientizeze lupta pe care o duc interior și să își recapete acele părți lipsă. De fapt, acele părți lipsă sunt asociate cu anumite stări și amintiri emoționale, iar regăsirea, acceptarea și vindecarea lor ajută la regăsirea acelui sentiment de întregire, de refacere a identității.

A cere ajutor, e asul din mânecă pe care nu știai că îl ai! Folosește-l!

Un pilon important al societății este familia, însă care este secretul unui cuplu de succes în aceste vremuri schimbătoare?

Primul pilon pentru a construi o relație sănătoasă este să te iubești pe tine. Atunci când te placi pe tine ca persoană, în ciuda oricăror slăbiciuni sau defecte pe care le-ai avea, te vei simți foarte încrezătoare în propriile forțe.

Relațiile sănătoase sunt cele dintre două persoane care se plac cu adevărat. Poate fi mai romantic să vorbești despre dragoste, dar este foarte important să-ți aduci aminte că dragostea este o emoție care vine și pleacă în timp. Odată cu trecerea timpului și ținând cont de greutățile vieții de zi cu zi, serviciu, poate și apariția copiilor, timpul petrecut împreună ar putea să nu se mai regăsească pe lista de priorități. Astfel, există posibilitatea ca relația să se destrame. Trebuie să îți faci timp pentru voi, să sacrifici anumite activități pentru a fi împreună deoarece este o investiție pentru un viitor fericit. Orice relație de cuplu de succes necesită foarte multă atenție. Însă, din păcate, multe persoane tind să subaprecieze lucrurile care contează cu adevărat. Cu toții avem nevoie de relații benefice pentru a fi fericiți și sănătoși și a ne putea trăi viața la maxim.

O relație de cuplu sănătoasă, caracterizată prin iubire și armonie, îți poate aduce foarte multă fericire, te poate ajuta să devii o persoană mai bună și te poate face să simți că viața ta are într-adevăr un scop

În absența comunicării, nicio relație de cuplu nu poate fi stabilă, iar cei doi parteneri riscă să intre într-o rutină plictisitoare. Este esențial să poți vorbi deschis cu persoana pe care o iubești, fără a trăi cu frica că acesta sau aceasta te va critica. Exprimându-vă nemulțumirile și confruntându-vă problemele cu empatie, vă veți putea înțelege mai bine unul pe celălalt, întărindu-vă relația.

La fel de importantă pentru o relație de cuplu de succes este comunicarea dorințelor sexuale și a nevoilor intime. Multe persoane au concepția eronată că este „anormal” să-și comunice dorințele partenerului sau partenerei. Însă aceștia nu realizează că acest lucru ar putea stârni noi pasiuni și preveni intrarea în rutină.

Relație de cuplu de succes bazată pe dragoste. Încrederea este un alt factor indispensabil pentru o relație de cuplu de succes. Acest stâlp de temelie vă va face mai puternici și vă va permite să simțiți că vă completați unul pe celălalt. A avea încredere înseamnă a putea fi tu însuți, fără a-ți face griji că cel sau cea de lângă tine te judecă și te critică.

Criticile constructive sunt benefice. Însă partenerul sau partenera ta de viață nu ar trebui să încerce să te schimbe. Încrederea reciprocă nu poate fi atinsă decât dacă sunteți răbdători și dispuși să comunicați. Este esențial să vorbiți unul cu celălalt și să vă ascultați reciproc, evitând însă a vă judeca.

Susținerea reciprocă existentă într-o relație de cuplu este cu totul specială. Între cei doi parteneri există o legătură care facilitează comunicarea și împărtășirea lucrurilor pe care aceștia le au în comun. În orice relație de cuplu sănătoasă există încredere și iubire, iar partenerii își inventează propriul „limbaj” comun prin intermediul căruia se exprimă, se iubesc și își împărtășesc dorințele.

Dragostea și dorința pot însă reaprinde pasiunea care s-a stins odată cu trecerea timpului și întări legătura dintre parteneri. Nu strică să fii puțin inventiv și să încerci lucruri noi pentru a întări relația cu partenerul sau partenera ta. În cele din urmă, nu ai nimic de pierdut, doar de câștigat!

Iubirea este una dintre cele mai greu cuantificabile noțiuni din câte există. Fiecare persoană are tendința de a simți diferit iubirea, de a percepe diferit acest fel de sentimente și stări specifice iubirii. Însă ce ne face să ne simțim îndrăgostiți și cum recunoaștem sentimentele de îndrăgostire față de o altă persoană?

Într-un studiu desfășurat în SUA și Japonia, respondenții au completat câte un chestionar cu privire la ceea ce gândesc, simt și fac atunci când sunt îndrăgostiți. Așa cum spune și coordonatoarea Helen Fisher, rezultatele cercetării sunt mai mult decât surprinzătoare. Vârsta, genul, orientarea sexuală, apartenența religioasă sau etnică nu au influențat prea mult răspunsurile persoanelor intervievate. Studiul a dezvăluit că îndrăgostirea vine cu o dramatică schimbare la nivelul percepției personale asupra lumii, sau așa cum apare și în multe cărți de specialitate obiectul dragostei capătă o semnificație specială. Persoana adorată devine mai importantă decât orice sau oricine.

Atunci când o persoană este îndrăgostită își concentrează, aproape, întreaga atenție spre ființa iubită, toate celelalte aspecte ale vieții precum – munca, familia sau prietenii – devin secundare ca importanță. Acest tip de atenție concentrată este elementul central al stării de îndrăgostire.

Persoana îndrăgostită este predispusă să mărească chiar și cea mai măruntă caracteristică a ființei iubite. Dacă este nevoie orice îndrăgostit poate enumera câteva din lucrurile care nu-i plac la ființa iubită, dar într-o manieră excepțională nu ține cont de aceste aspecte sau se auto-convinge că nu au importanță. Unii îndrăgostiți ajung chiar să admire defectele persoanei iubite.

Una dintre cele mai specifice simptome ale îndrăgostirii este gândirea obsesivă cu privire la persoana iubită. Este acea stare în care persoana îndrăgostită simte că nu-și poate scoate din minte imaginea persoanei iubite.

Nicio altă caracteristică a iubirii nu îi este atât de specifică omului îndrăgostit precum este cascada emoțiilor puternice. Sunt persoane care se rușinează în prezența ființei iubite, în timp ce altor persoane le pălește fața sau din contră li se colorează obrajii. Dar sunt și situații în care persoana îndrăgostită începe să tremure, să se bâlbâie, sau să transpire. Lipsa poftei de mâncare și a nevoii de somn, la persoana îndrăgostită, sunt puternic corelate cu nivelul energetic crescut. Îndrăgostiții sunt predispuși la a dezvolta o formă de dependență față de persoana iubită. Deoarece dependența emoțională capătă proporții extreme, frica de separare devine greu de tolerat atunci când cei doi sunt separați.

Dificultățile deseori intensifică și mai mult focul pasiunii. Acest fenomen deosebit este numit frustrare – atracție sau efectul Romeo și Julieta. Obstacolele sociale sau fizice nu fac altceva decât să întărească relația dintre cei doi îndrăgostiți. Faptele reale își pierd din semnificație și atenția îndrăgostiților este sedusă de calitățile persoanei iubite. Freud la fel ca mulți alți oameni de știință a fost de părere că dorința sexuală este elementul central când vorbim despre dragoste. Ideea aceasta nu este cu adevărat nouă și nici surprinzătoare.

Pe cât de neașteptată poate să apară îndrăgostirea în viața unui om, tot atât de neașteptat poate să și dispară. Cât ține vraja îndrăgostirii? Probabil că nimeni nu cunoaște un răspuns general valabil. O echipă de neurologi, de curând, a ajuns la concluzia că îndrăgostirea durează între 12 și 18 luni. În timp ce Helen Fisher este de părere că îndrăgostirea de cele mai mult ori durează minim 16 luni. Dar realitatea poate infirma aceste ipoteze, și mulți dintre noi am trăit faptul că după câteva zile sau săptămâni vraja a dispărut. Și așa cum arată și studiul lui Fisher dacă relația întâmpină blocaje sau rezistențe atunci îndrăgostirea poate dura chiar și mai mulți ani. Greutățile intensifică seva iubirii.

Auzim tot mai mult despre feminism, mișcarea feministă, dar ce este ea de fapt? Feminismul este mișcarea socială care urmărește obținerea egalității în drepturi a femeilor cu bărbații, în toate domeniile de activitate.

În ultimii ani, feminismul, definit ca o doctrină care vizează emanciparea femeii în toate domeniile vieții, deține un loc proeminent în cadrul temelor de cercetare științifică abordate în mediul universitar românesc

Dacă odată cu izbucnirea, în 1789, a Revoluției franceze, femeia iese din spațiul domestic devenind luptătoare egală cu bărbatul pentru principiile întregii societăți, reformularea statutului ei social a presupus încă o lungă perioadă de timp. Situația femeii în spațiul românesc are o serie de asemănări cu cea general-europeană, dar şi o serie de elemente specifice.

În primii ani postbelici, caracteristica principală a evoluției mișcării feministe este constituită de aspirația spre integrare, reorganizare și unificare a cadrelor organizatorice ale mișcării, în tandem cu preocuparea generală pentru solidarizare în jurul unui program feminist extins, care să includă revendicarea drepturilor civile și politice pentru femei.

În cadrul mișcării feministe din primii ani postbelici se prefigurează două tipuri de discurs feminist: unul moderat reprezentat de UFR, grupare prezidată până în 1935 de Maria Baiulescu, care arăta rețineri în privința schimbării „dimensiunilor tradiționale ale existenței femeii”, susținând un activism feminin preponderent cultural și filantropic; altul reformist, dezbătut și susținut în toată perioada interbelică de liderele asociației.

Femeile în funcții politice de conducere rămân o excepție, la momentul prezent. Dar, dincolo de spațiul parlamentar, femeile sunt tot mai vizibile și mai puternice.

Noile eroine politice sunt tinere, indignate și pun ceva în mișcare - dintr-o opoziție extraparlamentară. Ele sunt opusul unor bărbați aflați în prezent la putere. Vor să schimbe ceva fără a fi mânate de o sete de putere. Acceptă sacrificii personale: ura cu care se confruntă, care este nelimitată și extrem de dureroasă. Dar tocmai prin capacitatea lor de a rezista sunt dătătoare de speranță pentru edificarea unei noi ordini politice. Ele devin un model pentru femeile tinere din întreaga lume.

Femeile trebuie așadar să fie conștiente de puterea lor și să sancționeze, în mod consecvent, politica dacă aceasta le ignoră. Este o obligație care derivă din dreptul lor de vot, cucerit cu greu și pentru care multe femei mai luptă încă în diferite colțuri ale lumii. Pentru ca un mic pas înapoi să nu devină unul mare. Pentru a se merge înainte. Spre binele femeilor din întreaga lume.

Creativitatea, ca si inteligența, este o trăsătură general umană. Toți oamenii au un anumit nivel de creativitate. În literatura de specialitate se  disting 5 niveluri de creativitate:

1. Creativitatea expresivă ce se manifestă prin modul în care o persoană se auto exprimă. Este prezentă la orice om, deoarece fiecare om își exprimă stările afective, părerile, ideile prin gesturi, mimică, intonație, cuvinte sau desen

2. Creativitatea productivă se manifestă prin capacitatea de a produce lucruri utile prin intermediul deprinderilor însușite. Cei mai mulți oameni au această capacitate, ea fiind manifestată de muncitorii din fabrică sau de femei, prin ceea ce fac în gospodărie

3. Creativitatea inventivă este capacitatea de a aduce îmbunătățiri importante unor produse. Numărul persoanelor care dispun de creativitate inventivă nu este unul foarte mare.

4. Creativitatea inovatoare poate să ducă la modificări importante ale principiilor care stau la baza unui domeniu științific sau artistic. Astfel de creativitate posedă cei care au fondat noi curente științifice sau artistice.

5. Creativitatea emergentă se manifestă prin revoluționarea unui domeniu științific sau artistic. Despre aceste persoane se spune că sunt genii așa cum au fost și Einstein, Freud, Beethoven, Shakespeare, șamd.

Creativitatea, la orice nivel s-ar manifesta, întotdeauna se exprimă printr-un produs: o pictură, o realizare tehnică, o poezie, o teorie științifică. În funcție de natura produsului vorbim despre creativitate artistică, științifică, tehnică sau organizatorică.

Pentru a se obține o operă artistică deosebită sau pentru a se ajunge la rezultate valoroase în știință este nevoie de multa muncă. Creatorul trebuie să accepte multe sacrificii, să fie perseverent. Acestea nu se pot realiza fără motivație intrinsecă și fără voință. Motivațiile care favorizează creația sunt: nevoia de a se autoexprima, de a excela, dorința de a sintetiza informațiile sau curiozitatea.

Persoanele creative în general au încredere în sine, au curajul de a-și asuma riscurile, acceptă greu restricțiile, constrângerile, sunt nonconformiste, au un nivel redus de anxietate. Din cauza acestor însușiri de personalitate copiii cu potențial creativ de multe ori sunt considerați elevi dificili.

Psihanalistul Alfred Adler are o părere deosebită despre creativitate și dorința de afirmare. El considera că de foarte multe ori rezultatele remarcabile au la bază complexele de inferioritate. Persoanele cu astfel de complexe încearcă să le compenseze printr-o activitate intensă, orientată spre obținerea unor performanțe deosebite într-un domeniu.

Creativitatea poate fi influențată de numeroși factori. Dintre aceștia fac parte condițiile socio-economice, culturale și politice dintr-o țară, colectivul de muncă, familia, școală. Aceasta joacă un rol foarte important pentru întreaga societate, pornind de la viața politică, până la cea economică sau culturală.

Mai mult decât atât, creativitatea reprezintă elementul cheie pentru dezvoltarea relațiilor cu cei din jur cât și pentru dezvoltarea personală, profesională și socială.

Într-un fel sau altul, în fiecare din nou există o doză de creativitate. Tu, cum o folosești în beneficiul tău?

Noile cercetări de psihologie indică faptul că recunoștința îi motivează pe oameni să răspundă nevoilor sexuale ale partenerilor lor romantici. Studiul, publicat în Social Psychological and Personality Science, sugerează că cei care se simt apreciați de partener și apreciativi față de partener au tendința de a avea o legătură sexuală mai puternică.

Pe parcursul unei relații romantice, oamenii vor experimenta momente în care nu se simt mulțumiți sexual, iar acest lucru poate fi dăunător satisfacției relației lor generale.

„Descoperirile recente sugerează că a avea motivația de a satisface nevoile sexuale ale unui partener poate ajuta cuplurile romantice de a tempera aceste scăderi normative ale satisfacției sexuale; "

„Recunoștința, o emoție care apare ca răspuns la recunoașterea că o altă persoană a fost benefică sau valoroasă pentru noi, este un factor care prezice o mai mare forță sexuală. Astfel, pur și simplu să simți recunoștință sau să primești recunoștință de la un partener romantic îți poate spori motivația pentru a satisface nevoile sexuale ale partenerului tău și poate ajuta la menținerea acestei motivații în timp. "

Noul studiu extinde cercetările anterioare, care au descoperit că un sentiment de mulțumire și recunoștință a fost asociat cu angajamentul relației și receptivitatea.

Însă studiul - ca toate cercetările - include câteva avertismente.

„Deși rezultatele noastre sugerează că recunoștința este asociată în mod pozitiv cu motivația de a satisface nevoile sexuale ale unui partener în timp, este posibil ca persoanele să poată fi desensibilizate la beneficiile recunoștinței dacă se confruntă frecvent sau primesc recunoștință pentru aceleași motive din nou și din nou. De exemplu, s-ar putea să vă simțiți deosebit de recunoscători pentru un partener romantic după prima dată când vă face cina, dar aceste sentimente recunoscătoare pot să nu fie la fel de puternice după ce partenerul dvs. romantic pregătește cina în fiecare seară de mai mulți ani ”, a explicat  Ashlyn Brady, autoare a studiului.

Nu uita, dragostea și recunoștința pot desparte mări, muta munți și crea miracole.

Recunoștința este una dintre cele mai puternice forțe din univers. Este forța care ne ține și care ne ajută să avem atât un psihic bun cât și liniște sufletească. Tot ceea ce suntem și tot ceea ce avem sunt daruri. De aceea este necesară recunoștința și pentru asta trebuie să învățăm cum putem ajunge la acest minunat sentiment.

Recunoștința este o activitate care crește stima de sine și promovează comportamentul moral; ajută la stabilirea legăturilor sociale, pentru că devii mai conștient de valoarea prietenilor, a sănătății, a bunurilor pe care le ai. Psihologii au descoperit un fenomen interesant: nemulțumirea creează cercuri vicioase din care devine aproape imposibil să mai ieși – rupturi, frustrări, dureri și veșnice lamentări. Recunoștința reduce valoarea comparațiilor sociale: dacă ești mulțumit cu ceea ce ai, nu vei mai simți invidia față de cei din jurul tău.

Psihoterapeutul Dimitri Avdeev spunea că problemele psihice din ziua de azi sunt direct legate de nemulțumire dar și de pretențiile noastre, din ce în ce mai ridicate. Bineînțeles, recunoștința nu este la fel de palpabilă precum sunt banii, o mașină sau o casă – de fapt, nu o poți vedea, mirosi sau atinge – însă, cu toate acestea, recunoștința are o putere mult mai mare de a-ți schimba viața decât toate celelalte lucruri materiale adunate.

Recunoștința reprezintă conștientizarea fericirii din momentul prezent. Atunci când suntem recunoscători pentru ceea ce avem deja, nu mai căutăm fericirea în lucrurile pe care nu le avem.

Astfel, această stare nu permite emoțiilor negative să ne subjuge, să ne stăpânească. Când suntem recunoscători, în sufletul nostru se instalează o stare de liniște, pace, acceptare, fericire, deoarece sunt înlocuite sentimentele negative. Ușor, ușor ne concentram pe ceea ce este pozitiv, astfel că simțim mulțumire și fericire. Fericirea este ceea ce se întâmplă acum când apreciezi ceea ce ai.

Fii recunoscător pentru viața ta. Pentru sănătatea ta, familia ta, prietenii tăi, casa ta. Mulți oameni se roagă pentru ceea ce tu deja ai. Alege să zâmbești azi luând viața moment cu moment, fără a te lamenta, fiind recunoscător pentru lucrurile mici care înseamnă mult.

Ce loc are prietenia în lumea asta ciudată în care ne chinuim să învățăm să supraviețuim printre propriile frici? Ce căutăm unul la celălalt?

Suntem făcuți să trăim în comunitate și să menținem relații cu ceilalți pentru că, odinioară, de asta ne depindea supraviețuirea. Am păstrat această tendință înnăscută și în prezent, fiindcă oamenii pe care îi păstrăm aproape ne servesc ca oglindă, ne ajută să înțelegem momentele neplăcute, ne reglează stresul și emoțiile.

Până nu demult, prietenia putea fi definită prin fapte concrete, precum: ajutorul primit într-o anumită situație, respectarea unor promisiuni sau prezența constantă de-a lungul vieții. Pe măsură ce mediul în care trăim s-a dezvoltat și nevoile noastre au urcat spre vârful piramidei lui Maslow, prietenia e tot mai greu de cuantificat și menținut.

Are sens să împărtășești detalii personale cu altcineva? Poți să fii alături de ceilalți? Ceri ajutorul oamenilor în situații critice? Te încrezi doar în propria persoană? Răspunsurile la aceste întrebări fac parte din bagajul pe care l-am primit, adesea inconștient, de la cei ce ne-au îngrijit și care au clădit fundamentul relațiilor de prietenie pe care le avem de-a lungul vieții.

Prietenia face dovada unei sume de calități, valori și principii extrem de importante. Aderarea la acestea și spiritul de comuniune pe care prietenia îl oferă ne poate aduce o calitate mai bună a vieții. Mintea noastră e modelată de experiențele pe care le avem, iar cele de conectare cu semenii se numără printre cele mai valoroase. Rețelele de socializare au diluat oarecum semnificația cuvântului „prieten“. Deși avem sute de prieteni online, în viața offline, prietenii cu adevărat autentici nu sunt decât câțiva. Pentru că o prietenie adevărată are nevoie de timp și dedicare.

În cuvintele lui Alfried Längle, medic și psihoterapeut austriac, „sensul se naște doar dintr-un dialog cu lumea“. Se cuvine să îngrijim relațiile de prietenie importante pentru noi, căci ele pot fi adesea masca de oxigen de care avem uneori mare nevoie.

Optimismul reprezintă credința prin care evaluăm, dintr-o perspectivă pozitivă, tot ceea ce exista în jurul nostru: persoane, relații, fapte, situații. Unii oameni cred, pur și simplu, că viitorul este mai degrabă luminos. Persoanele optimiste tind să fie mai fericite și să își atingă mai ușor scopurile.

Specialiștii explică acest lucru printr-un nivel al energiei mult mai ridicat, încredere în propriile forțe, perseverență în efort și motivație puternică în a-și duce la îndeplinire țelurile. Este însă adevărat că oamenii care văd partea plină a paharului se bucură de o sănătate mai bună decât pesimiștii? Potrivit studiilor, răspunsul este afirmativ. Optimismul ne ajută să trecem mai ușor peste o problemă de sănătate și să ne revenim mai repede după o intervenție chirurgicală.

Toți ne dorim să fim fericiți, nu? Dar cum ajungem la această stare? Unul din atributele corelate direct cu fericirea este optimismul, spune Liubomirsky, o cercetătoare americană de origine rusă, actualmente profesoară de psihologie la Universitatea din California. Aceasta spune că optimismul nu face parte din trăsăturile noastre înnăscute, dar se poate cultiva.

Sonia Liubomirsky a făcut de-a lungul timpului studii și statistici asupra lucrurilor care îi fac fericiți pe diverși oameni. Concluzia este că fericirea e un fel de „pizza“, din care jumătate e informația genetică ce ne predispune la a fi fericiți sau nefericiți, apoi 10% de circumstanțe. Restul de 40 de procente este reprezentat de ceea ce facem pentru a fi mai fericiți. Și în interiorul acestor 40 de procente putem jongla mai ales cu exprimarea recunoștinței pentru ceea ce avem.

Cei care știu să o facă sunt, în medie, mai sănătoși, mai fericiți, au o probabilitate mai mică să sufere de depresie și anxietate, de singurătate sau invidie.

Afirmația conform căreia gândirea optimistă de orice fel îmbunătățește bunăstarea individului și starea de sănătate, a fost pusă la îndoială în ultimii ani, pe de o parte, s-a arătat că în condiții de incertitudine sau risc, unele instanțe ale gândirii optimiste ajută persoanele să ia decizii mai bune prin evitarea unor greșeli costisitoare, iar supraestimarea încrederii în sine aduce avantaje sociale chiar când adevărata abilitate este dezvăluită.

Cu toate acestea, optimismul nerealist poate avea efecte defavorabile în ceea ce privește sănătatea deoarece oamenii sunt într-adevăr mai puțin îngrijorați cu privire la viitorul lor dacă sunt de părere că nu este probabil să sufere de vreo boală dar din aceeași cauză nu mai adoptă măsurile preventive necesare. De asemenea optimismul nerealist este implicat în predicția unor comportamente dezadaptative precum consumul de alcool sau de tutun. „Optimismul nerealist” este un termen umbrelă care cuprinde mai multe fenomene. De cele mai multe ori a fost definit ca fenomenul prin care oamenii consideră că sunt mai virtuoși, mai talentați sau mai plini de compasiune decât ceilalți și mai puțin predispuși greșelilor

Ideea psihologiei clasice, conform căreia gândirea pozitivă de orice fel este corelată cu bunăstarea indivizilor și calitatea sănătății, ar trebui rafinată, deoarece optimismul vine uneori cu anumite costuri foarte mari comparativ cu valoarea consecințelor.

Winston Churchill spunea că ”un pesimist vede dificultăți în orice oportunitate, pe când un optimist vede oportunități în fiecare dificultate”. Tu ce vezi?

Empatia înseamnă să poți rezona cu alți oameni. Dacă ești însă puternic preocupat de tine și de problemele tale, pierzi din vedere nevoile celui de lângă tine. Cu toții cunoaștem situația: atunci când ai suferințe fizice, sufletești, îți vine greu să te concentrezi pe altceva. Întregul organism îți cere ca mai întâi să-ți fie atenuată suferința. Prin urmare, putem fi empatici față de semeni doar atunci când propriile noastre nevoi sunt satisfăcute în așa măsură, încât să nu ne mai solicite atenția. Unii parteneri de cuplu ajung, de aceea, într-un blocaj de durată: așteaptă de la celălalt să le satisfacă mai întâi lor înșile nevoia de atenție și înțelegere, înainte ca ei să poată manifesta empatie pentru nevoile acestuia. În lupta pentru înțelegere față de propria persoană, se pierde empatia pentru partener si acesta e de altfel un argument bun pentru adultul din tine, să ai grijă de propria persoană: cu cît îți asumi propria fericire mai mult, cu atât mai relaxat poți să te întorci către partenerul tău sau alți oameni.

Gândește-te mereu: pot schimba doar ceea ce se află sub controlul meu. Pe celălalt însă nu. Deci, când vezi o șansă de a te apropria pe calea empatiei pe cel cu care dorești să comunici, nu o rata. Nu aștepta ca cealaltă persoană să facă primul pas. Venirea în întâmpinarea celuilalt este mereu un semn de măreție nu de slăbiciune.

Una dintre cele mai mari virtuți este capacitatea de a îl asculta pe celălalt. Ascultarea este puntea spre empatie. Multor oameni le vine însă greu să asculte. Ei alunecă rapid în gândurile lor. Te poți educa să asculți practicând ascultarea activă. Nu e vorba doar de o tehnică de conversație ci și de o atitudine interioară.

Interesează-te cu adevărat de ceea ce spune celălalt. Pentru a fi apt să receptezi, e necesar ca, la primul pas, să lași deoparte propriile gânduri și griji pentru o vreme. În acest scop, îți poți imagina că le pui pe acestea, pur și simplu, într-un cufăr pe care-l încui. Pentru că ești chiar tu deținătorul cheii, ai siguranța că-l

poți descuia oricând. Gândurile și grijile care te privesc sunt prin urmare depozitate în siguranță acolo. Îți reamintesc faptul că perpetua concentrare asupra propriei persoane îți va distrage atenția de la discuție. Când propriile probleme rămân în siguranță în cufăr, pe durata ascultării, te poți relaxa și-ți poți îndrepta toată atenția spre interlocutor.

Concentrarea asupra partenerului de discuție te poate aduce și într-o stare a vindecătoarei uitări de sine.

George McGovern  ne aduce aminte că empatia este născută din vechea poruncă biblică “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.” -

Unii oameni sunt prea timizi ca să le vină pe buze o laudă. A lăuda sau a fi ei însăși lăudați li se pare penibil. Din copilărie nu sunt obișnuiți cu lauda. Este o zicală: ” Dacă nu e înlăcrimat, înseamnă că nu e lăudat destul”. Unii sunt de părere că au ridicat ștacheta foarte sus, atât în ceea ce îi privește, cât și față de ceilalți motiv pentru care exprimă foarte rar laude.

Indiferent de motivul pentru care unora le vine greu să îi laude pe ceilalți sau să rostească un compliment sincer, le recomand tuturor să exerseze generozitatea. Dacă te simți vizat, încearcă să fii mai generos cu tine și cu ceilalți. Felicită-te mai des pentru ceea ce faci bine și laudă-te singur pentru faptele tale bune. Începe-ți ziua cu o laudă de sine, care miroase de fapt, foarte bine.

Laudă-te pe tine ori de câte ori este cazul. Astfel, îți va crește moralul și vei reduce din sentimentul de invidie, dacă suferi de el. Poți încerca și în materie de recunoștință: fii recunoscător pentru tot ce merge bine în viața ta și fii recunoscător pentru tot ce ai și pentru tot ce ți se pare că e de la sine meritat. Exersează și privitul foarte conștient spre lucrurile bune legate de tine și din viața ta. Plângându-te de pretinsele tale slăbiciuni și defecte ajungi să fii nerecunoscător.

Laudă-ți soțul/soția, copiii, colegii de serviciu, superiorii, prietenii, chiar și oamenii de pe stradă. Cu toții ne dorim recunoaștere. În loc să aștepți pasiv laudele, începe, în mod activ să le împarți. Părinţii laudă uneori prea mult din dorinţa, bine-intenţionată, de a întări stima de sine a copiilor. Cu toate acestea, deseori aceste afirmaţii nu sunt cu adevărat sincere şi îi învaţă pe copii să depindă de laude ca motivaţie pentru a face ceva. Atunci când ne lăudăm copiii pentru fapte cum ar fi mâncatul legumelor sau încălţarea pantofilor, ceea ce spunem de fapt este că au făcut ceea ce am vrut noi să facă. Chiar copiii mici pot recunoaşte atunci când afirmaţiile noastre nu sunt sincere şi când sunt manipulaţi.

Studiile arată că obiceiul actual de a supra-lăuda copiii îi face să simtă că li se cuvin lucrurile în viaţă indiferent de cantitatea de efort pe care au investit-o. Lăudarea excesivă a copiilor îi derutează în legătura cu valoarea proprie, din moment ce nu sunt capabili să judece singuri cât de buni sunt la ceva dacă noi le spunem mereu că fac bine. Asta nu înseamnă că ar trebui să nu îți încurajezi copilul. Copilul va înflori sub declaraţii pozitive, aşa cum facem şi noi atunci când eforturile noastre sunt apreciate de colegi de muncă sau membrii ai familiei.

Dacă e să ne gândim la felul în care ne încurajăm copiii, trebuie să lucrăm pentru a ne îmbunătăţi o nouă abordare, astfel încât nu revenim la felul de laude pe care le auzim peste tot prin jur în aceste zile.

Atunci când eşti răbdător şi utilizezi constant o abordare care îl ajută să devină conştient de propriul comportament mai degrabă decât să-l lauzi excesiv, judecându-l sau criticându-l, el va deveni treptat conştient de realitatea propriului comportament şi va începe să se controleze.

Julie Child spunea că ”totul este moderație, inclusiv moderația”

Critica înseamnă cel mai adesea a evidenția cu răutate părțile slabe sau acțiunile unei persoane. Copilăria este laboratorul în care părinţii şi familia te învaţă cum să faci faţă vieţii atunci când vei deveni adult.

Părinții pornesc de la bune intenții atunci când apelează la critică în relația cu copilul. De la detalii minore “Nu ai făcut patul suficient de bine” până la aspecte importante ale vieții copilului “Nu ai lua o notă destul de mare la examen.”, critica își face ușor loc în viața de familie. Părinții îl critică pe copil deoarece: vor să stabilească standarde ridicate pentru copil și sunt convinși că îl învață ceva cu adevărat valoros pe copil atunci când îi spun ce nu face bine. De asemenea, este posibil ca ei să fi primit același “tratament” în copilărie și să li se pară natural că fără “feedback-ul” pe care îl oferă copilului, acesta nu s-ar putea descurca singur.

Ce simte totuși un copil care este criticat constant? Sentimentul de a fi respins, de a nu fi suficient de bun pentru părinți, de a nu fi iubit de părinți, de nesiguranță în relația cu aceștia sau o lipsă de încredere în sine.

Când toate aceste emoții sunt exprimate prin conflict și rebeliune, părintele se simte îndreptățit să critice și mai mult comportamentul copilului, formându-se astfel un cerc vicios care nu se încheie daca adultul din relație nu iese din el.

Pe termen lung, copiii care au fost criticați excesiv de către părinți sau alți adulți importanți, pot avea probleme precum: tulburări emoționale precum depresie și anxietate, comportamente adictive cum ar fi dependența de substanțe, dependența de jocurile video și probleme relaționale

Critica nu este doar în familie ci și la locul de muncă. Termenul “critică constructivă” sună bine, însă realitatea este că cei mai mulți dintre noi omit cel de-al doilea termen: “constructivă”. Nimeni nu se bucură când primește sau când trebuie să facă o critică în condițiile în care relația cu colegul în cauză este una bună. Dacă te afli în situația în care trebuie să dai un feedback negativ unui coleg nu uita să iei în considerație în primul rând relația profesională ierarhică, să identifici punctele vulnerabile ale acestuia și cele de contradicție dintre voi doi. Astfel, “critica constructivă” va fi un proces foarte eficient.

Critica poate deveni cu ușurință un obicei, pe care ni-l justificam în moduri foarte convingătoare. Însă efectele sale sunt rareori benefice, așa că merită efortul să o înlocuim cu o comunicare mai eficientă. Sunt câteva metode prin care putem face asta, cum ar fi: Critică acțiunea, nu persoana; Implică persoana în a găsi o soluție; Nu te feri să îl lauzi persoana în cauză atunci când își face treaba bine; sau Imaginează-ți că persoana pe care o critici este o persoană pe care o respecți enorm.

Dale Carnegie spunea că "Orice prost poate critica, condamna și să se plângă de ceva, dar este nevoie de caracter și autocontrol pentru a înțelege și a ierta."

Ce înseamnă cu adevărat a fi un lider? Auzim din ce în ce mai des acest termen, însă se fac foarte multe confuzii pe acest subiect. ”Un lider cu adevărat bun îi face pe oamenii din echipa sa să se simtă implicați și nu dați la o parte, în așa fel încât fiecare să înțeleagă că prin munca sa contribuie la succesul companiei” ne spune Warren G. Bennis.

Ca să îi poată inspira pe alții, un lider trebuie mai întâi să-și cunoască propriile calități, dar și să aibă un echilibru între realitatea sa emoțională intrinsecă și realitatea celor pe care încearcă să îi inspire;

Deși există o serie de abilități necesare pentru ca o persoană să devină un lider de succes, Goleman spune că empatia apare mult mai des în studiile referitoare la competențele liderilor;

Un lider de excepție și cu o viziune de ansamblu reușește să facă mai mult decât să acționeze în baza unui sistem; el prevede oportunități de dezvoltare și muncește pentru a deveni mai bun, cu posibilitatea ca un număr tot mai mare de oameni sa beneficieze de pe urma muncii sale.

Calitatea de lider depinde de captarea și direcționarea eficientă a atenției, întâi cea individuală, apoi cea colectivă. O gestionare eficientă a acesteia poate fi utilă pentru luarea unor decizii inteligente la nivel organizațional;

Un lider atent are abilitatea de a se concentra în același timp asupra sa și asupra celor care îl urmează, dar în același timp poate să fie atent și la tabloul general în care ei toți evoluează.

Nu te naști lider. Leadership-ul se dezvolta într-un om atunci când acesta găsește o cauza mai mare decât el în care crede și căreia i se dedică. Leadership-ul se învață, însă esența lui se trăiește.

Cel mai bun training de leadership nu ți-l oferă o carte sau un curs, ci a sta cât mai mult în preajma unui adevărat lider, mai ales în vremuri grele, și a învăța de la el. A fi parte a întregului proces. Când petreci timp în apropierea unui lider te simți inspirat. Calitățile lui le avem cu toții în noi și când le vedem la alții care le trăiesc pe deplin, o parte din noi se trezește, cel puțin pentru o vreme.

Robin Sharma este de părere ca fiecare om poate să fie lider în domeniul lui de activitate, indiferent cu ce se ocupă și că a fi lider nu ține de o funcție, ci de o atitudine exemplară.

Albert Einstein a spus odată: „Liderul este acea persoană care reușește să scoată simplitate din dezordine, armonie din dezbinare și oportunitate din dificultate”.

Cum ar fi dacă cei care ne conduc la orice nivel ar fi adevărați lideri? Și ce s-ar întâmpla cu nivelul de performanță general dacă ne-am comporta și am munci cu toții ca niște lideri?

Focusul a fost denumit în cartea celebră a autorului Daniel Goleman: ” Motivația ascunsă a performanței” și practic ne explică cum ne putem dezvolta capacitatea de a ne păstra concentrarea. Dar dacă mușchiul atenției este ingredientul secret al performanței, atunci performanța trebuie să fie neapărat rezultatul unui antrenament intens.

De regulă, avem tendința de a crede că atenția are un buton ce poate fi oprit. Mai toți considerăm că există două stări: suntem atenți sau suntem distraţi. Toate formele de atenţie, vin din conectarea a diferite părţi ale creierului.

Fie că ne referim la sfera vieții personale sau la cea profesională, lipsa capacității de concentrare poate produce efecte negative asupra nivelului de performanță, dar și o calitate scăzută a gradului de comunicare și relaționare cu cei din jur.

Sunt convinsă că v-ați confruntat frecvent cu tentația de a verifica e-mailurile, noutățile de pe Facebook, mesageria smartphone-ului sau cu alți „stimuli” ce va distrăgeau atenția de la activitatea pe care o desfășurați la momentul respectiv.

Există trei tipuri de atenție asupra cărora oamenii trebuie să mediteze pentru a-și atinge potențialul maxim: atenția interioară, atenția asupra celuilalt și atenția asupra mediului exterior. Goleman face precizarea că o viață trăită armonios înseamnă să găsim un echilibru în folosirea acestei triple focalizări.

Atunci când mintea noastră rătăcește fără o țintă anume, suntem detașați de momentul prezent, lipsiți de concentrare și nu reușim să stocăm amintiri, să înregistrăm ce se petrece exact aici și acum. Numai cu ajutorul unei gândiri profunde, putem menține o minte focalizată.

Cei ce reușesc să găsească mai ușor o concentrare intensă sunt persoanele pasionate, cărora le place ce fac.

Este recomandat sa ne deconectăm cu regularitate de la mediul online și alți factori externi ce ne distrag atenția, fiindcă momentele de liniște ajută la refacerea capacitații de concentrare și la recăpătarea stăpânirii de sine;

Deși o minte concentrată are avantajele sale incontestabile, Daniel Goleman aduce în discuție un avantaj pe care ți-l aduce o minte împrăștiată: creativitatea.

În popor se zice că oamenii deosebit de creativi (artiștii ) sunt tot timpul cu capul în nori, adică au o minte extrem de împrăștiată. Se pare că dacă mintea lor nu ar fi fost atât de împrăștiată, nu ar fi reușit să fie atât de creativi.

Din acest motiv, ca să profitam de avantajele unei minți care hoinărește ideal ar fi să facem următoarele trei lucruri:

1. Să ne acordam un timp zilnic în care să ne lăsăm mintea să hoinărească liberă;

2. Să rezolvam sarcinile mici sau neînsemnate imediat ce apar astfel încât mintea noastră care hoinărește să poată lucra la lucruri mai importante;

3. Să încercăm să conștientizăm atunci când mintea se rătăcește, se îndepărtează de zona creativă și începe să se gândească sentimentele negative legate de sinele nostru, pentru că, din păcate, mare parte din zi mintea noastră este prinsă în acest cerc vicios din care nu iese nimic bun.

Auzim tot mai des despre inteligența emoțională. Atunci când ne gândim la ideea de inteligenta, avem în vedere IQ-ul unei anumite persoane. Nu obișnuim să luăm în calcul și capacitatea de a relaționă, ușurința manifestată în comunicare sau calitatea relațiilor pe care un individ știe să le cultive. Exact așa cum oamenii diferă ca nivel al inteligentei intelective, aceștia sunt diferiți și în privința inteligentei emoționale.

Inteligenta emoțională înseamnă înțelegerea și managementul propriilor emoții Cu cât inteligența emoțională este mai mică, cu atât suntem mai furioși, pentru că de fapt nu știm să ne controlăm emoțiile. Vestea bună este faptul că inteligența emoțională poate fi îmbunătățită. Deși copilăria este extrem de importantă în punerea unor baze solide pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, ea poate fi îmbunătățită și cultivată inclusiv la vârstă adultă.

Daniel Goleman a pus bazele studierii inteligenței emoționale, prin cartea sa publicată în anul 1995 numită Inteligența Emoțională. Astăzi acest studiu al inteligenței emoționale a căpătat proporțiile unui domeniu științific autonom în slujba căruia lucrează un număr impresionant de cercetători folosind cele mai avansate metode tehnologice. La momentul prezent, studiul inteligenței emoționale se predă în școli și universități, competențele sale au devenit criterii de angajare sau de promovare în carieră, iar programele de educație pe baza sa au devenit punctul de plecare în politicile sociale de prevenire a îmbolnăvirilor sau criminalității.

Inteligenta noastră emoțională se compune din cinci abilități:

1. Cunoașterea emoțiilor;

2. Gestionarea emoțiilor;

3. Recunoașterea emoțiilor celorlalți;

4. Gestionarea relațiilor cu ceilalți;

5. Auto-motivarea pentru atingerea propriilor scopuri;

Se consideră că inteligența emoțională are aplicații în toate domeniile vieții deoarece a ști să lucrezi și să comunici cu oamenii eficient este o abilitate de care nimeni nu se poate dispensa. În condițiile schimbărilor rapide din cadrul organizațiilor, nivelul ridicat al inteligenței emoționale a devenit un factor important al succesului , care uneori surclasează competența tehnică profesională. După Goleman este important pentru o organizație ca să meargă bine să acorde atenție abilităților emoționale ale membrilor săi asigurându-se o compatibilitate între aceștia la nivel emoțional-afectiv.

”La cele mai înalte niveluri, modelele de competență pentru leadership constau de obicei în abilități care reprezintă în proporție de 80% până la 100% competențe relaționate cu inteligența emoțională.” ne mărturisește în cartea sa Daniel Goleman.

Nu uita că puterea e în mâinile tale! Îți poți crește inteligența emoțională dacă îți dorești acest lucru!

Sindromul burnout reprezintă o stare de oboseală fizică, psihică și emoțională produsă de un stres prelungit ce poate afecta orice persoană din orice domeniu de muncă.

Acest sindrom are variate cauze printre care putem aminti: lipsa de apreciere, lipsa de control, volum mare de muncă, suprasolicitare, programul de lucru prelungit, evenimente cu emoții negative sau presiunea timpului. Oricare ar fi cauza, nu este un sindrom de neglijat pentru că poate duce la probleme serioase, cum ar fi depresia, oboseala cronică, tulburări de anxietate și multe altele.

Sindromul burnout are trei etape de dezvoltare: epuizarea emoțională, detașarea și scăderea performanței.

Cu toate că derivă din stres, starea de burnout este o afecțiune cu totul diferită. Pe scurt, o persoana stresată caută soluții, pe când cineva ajuns la stadiul de burnout abandonează lupta, fiind total lipsit de motivație și deprimat.

Daca nu ai identificat din timp simptomele suprasolicitării și ai ajuns la stadiul de burnout, poți încerca câteva strategii de recuperare. Prima sugestie ar fi să schimbi mediul în care trăiești. Deși poate părea aproape imposibil de aplicat, această strategie presupune îndepărtarea ta de toate lucrurile care au condus la burnout. Doar ieșind din mediul nociv care te-a adus în această stare, poți gândi lucid pentru a găsi soluții.

Multe persoane când sunt în stadiul de burnout se izolează de ceilalți oameni, deși soluția este total opusă și au nevoie mai mult decât oricând să ceară ajutor. Suportul prietenilor și al familiei este necesar pentru redobândirea perspectivei, a motivației și a energiei pierdute prin burnout.

Un lucru important de care trebuie să ții cont este să cauți ceea ce nu funcționează în viața ta, pentru că e clar că ceva nu merge cum ar trebui să meargă în realitatea ta. Găsește timp pentru a-ți redefini idealurile, prioritățile și lucrurile care te motivează cu adevărat. Analizează în ce îți investești timpul și energia, vezi dacă acele lucruri, activități sunt primordiale pentru tine sau dacă nu cumva te împiedică să realizezi ceea ce îți dorești cu adevărat. Dacă îți dai seama că ai neglijat ceva important, redirecționează-ți eforturile înspre acel lucru.

Dacă burnout-ul este cauzat de locul de muncă poți să încerci să semnalezi dificultățile ce le întâmpini superiorilor tăi, pune-i la curent că ai ajuns în burnout pentru a te ajuta să îți îmbunătățești experiența de lucru. De asemenea poți solicita o reconsiderare a responsabilităților, sau de a elimina lucrurile repetitive ce nu îți mai oferă nici o satisfacție. Dacă nici una dintre aceste soluții nu poate fi aplicată, încearcă să iei o pauză de la locul de muncă. Folosește-ți zilele de concediu pentru a petrece o vacanță care să-ți reîncarce bateriile și să te ajute în regândirea priorităților și a perspectivelor de viitor.

Cea mai importantă resursă pentru tine, ești tu! Ieși din paradigmele celorlalți și mergi înspre ceea ce te face fericit! Dacă nu te pui tu pe primul loc, atunci cine?

Acest sindrom este de fapt o stare cu care te confrunți atunci când simți că nu meriți succesul pe care îl ai. Atunci când te îndoiești de realizările tale și ești convins că e doar o chestiune de timp până când oamenii o să-și dea seama că n-ai idee ce faci, atunci ești în sindromul impostorului. Studiile arată că cel puțin 70% din populația globului s-a confruntat cel puțin o dată în viața lor cu acest sindrom.

Acest sindrom este activat de nesiguranța de sine. Sentimentul de apartenență alimentează încrederea în sine, astfel că atunci când ești înconjurat de oameni care se poartă sau arată diferit față de tine, tinzi să ai mai puțină încredere în tine.

Singurul mod de a nu te mai simți ca un impostor e să nu mai te comporți sau să gândești ca un impostor. Poți face asta prin a deveni conștient de dialogul tău interior ca mai apoi să te detașezi un pic și să îți analizezi  gândurile obiectiv.

Te pot ajuta și câteva afirmații pozitive bazate pe realizările ce le-ai atins până acum și calitățile ce te definesc. Ai grijă de tine, de corpul și creierul tău: dormi suficient, hidratează-te, mănâncă bine, fă mișcare și meditează.

Atunci când purtăm dialogul interior sau scriem în jurnal, eliberăm sentimente precum teama și rușinea. Putem reduce nivelul hormonului de stres, cortizolul, prin sport, mâncare sănătoasă și orgasme.

Mulți oameni care suferă de sindromul impostorului fac greșeala să muncească în plus ca să compenseze prin muncă, neîncrederea în ei sau să dovedească celorlalți că nu este un impostor. Vor să dovedească atât de mult această valoare ce o consideră nemeritată încât încep să accepte sarcini în plus. Însă s-ar putea ca efectul să nu fie cel dorit, ci din contră să vorbim de o oboseală peste măsură, poate chiar de burnout.

Teama nu înseamnă neapărat că nu ești pregătit sau capabil, ci doar că te dezvolți. Analizează-ți gândurile când devii temător și găsește dovezi că sunt nefondate.

Nu uita că mintea ta e maleabilă și poți s-o duci în ce direcție vrei dacă ești conștient de ce se petrece înăuntrul ei!

Scopul persoanelor ce se simt furioase, nu ar trebui să fie să scape de FURIE ci să o convertească în răbdare, echilibru, acceptare și înțelegere. Pentru că furia practic este o nemulțumire, care nerezolvată se intensifică.

Pe scurt, furia apare atunci când interacționăm cu o situație sau o persoană, a cărei conținut sau reacție contravine imaginii noastre subiective despre lume și viață. Noi, într-un astfel de moment, nu facem altceva decât să judecăm ceea ce ne apare în față, pe criterii dezirabile și subiective și să reacționăm în consecință, și dacă se poate cât mai vulcanic. Enervarea este, altfel spus, o luptă pentru impunerea propriilor valori, dublată de slab conștientizare a situației și  de un slab autocontrol.

Important în astfel de momente este să ne concentrăm pe ce simțim de fapt. Atunci când suntem furioși parcă simțim că „universul are ceva cu noi”. Furia este o emoție de grad secund, pentru că în spatele acestui tip de trăire se ascund multe altele: teamă, rușine, sentiment de trădare, doliu, respingere, durere etc.

Este esențial de înțeles că e bine să ne exprimăm emoțiile negative, însă cu anumite nuanțe. De asemenea, trebuie să deschidem ochii și să conștientizăm că avem nevoie de timp și exercițiu pentru domolirea mâniei. Managementul furiei nu apare de-a gata și nici nu există soluții magice. E nevoie de muncă și răbdare.

Primul pas pe care îl poți face pentru a controla furia este să o analizezi. Astfel că de fiecare dată când ai un acces de furie, sau te simți furios, ia un carnețel și un pix și notează tot ceea ce simți. Astfel conștientizezi sentimentul și recitind după ce s-au calmat apele poți afla motivele adevărate din spatele mâniei. Acest exercițiu devenind un obicei aduce în timp mai puține reacții necontrolate pentru că vei conștientiza momentul și de fapt vei învăța mai multe despre tine, astfel încât să îți poți modela gândirea și comportamentul pentru ca astfel de momente să nu mai apară.

Nu trebuie să te lași controlat de furie ci să o controlezi tu pe ea. ” Să ții furia în tine, e ca și cum ai prinde un cărbune încins pe care voiai să îl arunci în altcineva; tu o să te arzi” ne spunea Buddha!

În fiecare minut de furie pierzi 60 de secunde de fericire. Ce alegi?

Atunci când ești în căutarea unui loc de muncă, trebuie să fii pregătit pentru a putea obține ceea ce îți dorești. În primul rînd ar trebui să afli ce îți dorești. Unde vrei să ajungi. În loc să intri pe site-urile de profil care au sute de oferte de locuri de muncă, și să aplici la orice ți se pare interesant, ar trebui să te gândești ce vrei. Din moment ce trebuie sau vrei să faci o schimbare în domeniul muncii de ce să nu o faci către ceva ce te pasionează sau ceva ce te ajută să crești din punct de vedere profesional. ”Fă ceea ce îți place și nu vei munci o zi în viața ta”, spunea acum mulți ani Confucius și încă este de actualitate.

După ce reușești să îți faci o idee despre ceea ce îți dorești, încearcă să îți construiești un CV înspre acel domeniu. CV-ul trebuie să te reprezinte cât mai bine, să fie autentic, să iasă în evidență în grămada de CV-uri ce o primește fiecare recrutor. Pe lângă autenticitate, sinceritate, profesionalismul ocupă un loc important. Folosește o poză profesională, scrie corect gramatical iar dacă ai locuri unde nu știi ce să scrii, înlocuiește-le cu o descriere a abilităților dobândite la locurile de muncă anterioare.

Dacă locul de muncă vizat este un loc de muncă unde creativitatea este un element cheie, poți opta către un CV Animat sau un Cv Video. Pe canalul de Youtube Antrenor de performanță, vei găsi numeroase videoclipuri care să te ajute în acest sens.

La momentul interviului cu angajatorul, nu uita să ai atitudinea potrivită. O atitudine deschisă, profesională, la pachet cu un zâmbet autentic deschid mai multe uși decât experiența. Siguranța în vorbire, sinceritatea, optimismul și încrederea ce se clădește de la prima întâlnire sunt elemente cheie ce te ajută să obții locul de muncă visat. Atunci când aplici la un loc de muncă ce știi clar că ți se potrivește, un loc de muncă unde mergi cu drag și ai pasiune pentru acea meserie, interviul va decurge în alt mod, pentru că deja vorbești cu inima și pasiunea ce o urmează.

De ce să fii mediocru în job-uri ce nu te motivează, în loc să fii inegalabil acolo unde pasiunea își spune cuvântul? Poți mereu mai mult!

Vulnerabilitatea ca și definiție se refera la partea slabă a cuiva, un punct sensibil.

Vulnerabilitatea nu înseamnă doar să cunoști victoria sau înfrângerea, ci să înțelegi că ambele sunt necesare; înseamnă să te implici cu toată ființa ta în ceea ce faci.

Asumarea poveștii noastre poate fi grea, dar nu la fel de dificilă cum ar fi să ne petrecem viața fugind de ea. Îmbrățișarea vulnerabilităților noastre este riscantă, dar nu este la fel de periculoasă precum renunțarea la dragoste, apartenență și bucurie - experiențele care ne fac cei mai vulnerabili. Doar când vom fi suficient de curajoși să explorăm întunericul, vom descoperi puterea infinită a luminii noastre.

Cultivăm iubirea atunci când permitem celor mai  vulnerabile și puternice părți ale noastre să fie văzute profund onorând legătura spirituală care crește din această legătură cu încredere, respect, bunătate și afecțiune.

Iubirea nu este ceva ce oferim sau obținem; este ceva pe care o hrănim și o dezvoltăm, o conexiune care poate fi cultivată între două persoane doar atunci când există în structura fiecăreia dintre ele - nu putem să-i iubim pe ceilalți decât atât cât ne iubim pe noi înșine.

Nu putem amorți în mod selectiv emoțiile, pentru că atunci când amorțim emoțiile dureroase, amorțim și emoțiile pozitive. Întunericul nu distruge lumina; o definește.  Vulnerabilitatea este locul de naștere al iubirii, al apartenenței, a bucuriei, a curajului, a empatiei și a creativității. Este sursa speranței, responsabilității și autenticității. Vulnerabilitatea este calea, dacă dorim o mai mare claritate în scopul vieții noastre.

Vulnerabilitatea sună ca un adevăr și se simte a curaj. Adevărul și curajul nu sunt întotdeauna confortabile, dar nu sunt niciodată o slăbiciune.

Transformă vulnerabilități în abilități pentru a crea cea mai autentică versiune a ta!

Este de la sine înțeles că în zilele noastre vorbim tot mai mult despre orgasme. Și este complet corect pentru că este un aspect important al experienței umane, ce a fost cercetat tot mai îndeaproape pentru a înțelege pe deplin fenomenul. Dar cum funcționează aceste izbucniri misterioase?

Pentru început, trebuie să înțelegi că răspunsul sexual al organismului este împărțit în patru etape: excitație, platou de excitare, orgasm și rezoluție. În urma excitației, creierul stimulează fluxul de sânge către organele genitale, bătăile inimii și respirația crește, iar sistemul nervos central devine pe deplin angajat, trimițând semnale de plăcere către sistemul de recompensare a creierului. Aceste mii de terminații nervoase transmit constant semnale de plăcere creierului tău, rezultând un orgasm.

Orgasmul este altfel spus, un buton de resetare a sistemului nervos.

Fericirea se bazează pe procesele chimice ce se produc în corpul nostru, iar cu cât cunoaștem mai bine aceste procese cu atât putem să ne echilibrăm emoțiile. În esență, fericirea este provocată de patru neurotransmițători: dopamină, oxitocină serotonină și endorfine. În timpul actului sexual, se eliberează acești patru neurotransmițători, de unde și starea euforică , de beatitudine la finalul acestuia.

Pe parcursul celor patru etape ce se parcurg în timpul actului sexual, se produc o serie de modificări. În pasul întâi de stimulare, excitație, dopamina este eliberată. Aceasta este hormonul dorinței, pentru ca ea se declanșează atunci când ne apropiem și anticipăm o recompensă. Platoul de excitare este cel mai înalt punct de excitare, pentru că el este predecesorul orgasmului. Ritmul cardiac, respirația, presiunea și tensiunea musculară continuă să crească pe tot parcursul etapei.

Orgasmul este faza cea mai plăcută și cea mai scurtă. Femeile sunt mai norocoase decât bărbații, deoarece orgasmele lor durează mai mult și pot experimenta orgasme multiple.

Secreția hormonului oxitocină duce la contracție și ejacularea musculară ritmică. Cu cât este mai mare eliberarea de oxitocină, cu atât este mai intens orgasmul. După aceea, suntem răsplătiți cu o bună porție de dopamină pe care o simțim ca o plăcere relaxantă.

Există aproximativ 30 de părți active ale creierului implicate în orgasm.

Sexul este un calmant natural. Declanșează în ultima etapă de rezoluție, endorfinele, care reduc durerea și stresul.

Astfel pe parcursul unei partide de sex ce aduce orgasme ambilor parteneri, se eliberează în creier toți neurotransmițătorii ce sunt responsabili cu fericirea!

Cu siguranță nu este nici o coincidență în faptul că atingerea orgasmului reușește să detensioneze mușchii, să ne destreseze și să ne încarce cu o energie pozitivă! Astfel că acesta nu poate fi decât o necesitate pentru o viață armonioasă!

John Callahan spunea că „Râsul şi orgasmul sunt cei mai buni „tovarăşi” care să te însoţească în pat.”

Zonele de confort diferă de la persoană la persoană. Acest lucru se datorează faptului că persoanele sunt diferite, astfel că au niveluri de anxietate și stres diferite, iar nivelul de anxietate al unui bărbat sau al unei femei ar putea fi peste sau sub cel al altuia.  Prin urmare, cel mai bun mod de a defini o zonă de confort ar fi o stare de spirit în care anxietatea și vulnerabilitatea unei persoane sunt minimizate la niveluri de gestionare. Este acea zonă a vieții tale în care te simți familiarizat și în control. De exemplu, unii oameni adoră să meargă la muncă în fiecare dimineață și sunt obișnuiți cu rutina de a lucra zilnic, astfel încât locul lor de muncă poate să devină zona lor de confort și să părăsească această zonă de confort pentru a deveni antreprenori poate fi  provocator pentru ei. Desigur, pentru alții, o zonă de confort ar putea fi timpul în care își iau masa sau acel moment după muncă, când se relaxează în fața televizorului sau pe social media după o zi agitată la serviciu. Desigur, zonele de confort nu sunt statice, deoarece se schimbă în funcție de zonele vieții tale cu care te simți cel mai confortabil. Dacă insiști să rămâi în zona ta de confort, probabil că nu vei crește niciodată pentru a fi mai mult decât ești. Asta înseamnă că vei fi întotdeauna blocat, nu vei avansa niciodată și nu vei crește niciodată. Majoritatea oamenilor care devin dependenți de zonele lor de confort ajung, de obicei, în imposibilitatea de a-și atinge obiectivele, deoarece sunt oarecum obsedați de a face lucrurile la fel cum le-au făcut întotdeauna chiar și atunci când nu produc rezultate. Drept urmare, nu poți explora niciodată cu adevărat ce ești capabil să faci și ce poți realiza dacă îți respecți zona de confort. Nefiind în afara zonei tale de confort, îți este mai greu să-ți descoperi pasiunea, deoarece nici o pasiune nu poate fi găsită vreodată în umbra zonei tale de confort, ea poate fi găsită doar prin părăsirea zonei tale de confort. Deși aceasta ar putea fi cea mai confortabilă parte din viața ta, nu este înțelept să rămâi blocat în ea, deoarece nu îți va permite să fii cine ești capabil să fii.  Magia este în afara zonei de confort! Îndrăznește la mai mult!  Mai multe pe https://antrenordeperformanta.ro/

Fericirea se bazează pe procesele chimice ce se produc în corpul nostru, iar cu cât cunoaștem mai bine aceste procese cu atât putem să ne echilibrăm emoțiile. În esență, fericirea este provocată de patru neurotransmițători: dopamină, oxitocină serotonină și endorfine. Cheia succesului constă în prioritizarea acestor substanțe chimice pentru a produce o varietate de efecte benefice asupra stării noastre de spirit. Cunoscută drept „hormonul fericirii“, serotonina este un neurotransmițător. Aceștia sunt elemente-cheie pentru buna funcționare a organismului, deoarece prin intermediul lor creierul reușește să comunice cu restul organelor, iar semnalele sale sunt receptate corespunzător. Serotonina este sintetizată din triptofan, un aminoacid esențial, ce este produs de organism din alimentele consumate zilnic. Aceasta, are un efect major asupra comportamentului și a stărilor emoționale, cât și în procesul digestiv. 

Femeile au mai mulți receptori ai serotoninei decât bărbații, astfel că femeile sunt mult mai deschise în ceea ce privește manifestarea sentimentelor și a entuziasmului. Însă, proteina care asigură transportul serotoninei în organism funcționează mai lent la femei decât la bărbați, acesta fiind și motivul pentru care depresia apare mai des la femei. Nivelul serotoninei crește atunci când ne gândim la lucrurile frumoase care ni se întâmplă, când ne concentrăm pe aspectele pozitive în locul celor negative, care ne copleșesc mintea și ne fac să avem o stare neplăcută.  Concluzia e simplă! Serotonina este importantă pentru buna desfășurare a proceselor din organism, este o sursă de energie și de bună dispoziție de care ar trebui să ne preocupăm în fiecare zi!  

Persoana de care trebuie să ai cea mai mare grijă, ești chiar TU!

Copilul interior este o parte din tine, nu este dușmanul tău, nu este o “entitate separată”. Este doar o parte sensibilă a ta, care rămâne blocată, inundată de un ocean de emoții. Dicționarul Cambridge definește copilul interior ca ”partea din personalitate care încă mai reacționează și simte ca un copil.”

Da, toți avem un copil interior, însă nu toată lumea și-l cunoaște și îl acceptă. Adesea, atunci când copilul interior reacționează, este vorba de o problemă înrădăcinată în copilărie.

Dalai Lama spunea că „Nu exista compasiune în absența autocompasiunii“,

Ceilalți nu au nevoie de noi ca să-i schimbăm, ei au nevoie ca noi să-i iubim, iar pentru a ne putea exprima pe deplin iubirea, avem nevoie să ne împăcam cu noi înșine.

Scoate copilul din tine la soare și fă-l să zâmbească din nou!

La mulți ani plini de fericire, copile!

Antrenor de performanta la Matinalul de la Radio Brasov

🤩DOZA DE OPTIMISM - emisiune radio, difuzată de luni până vineri la Radio Braşov și SuperFM. 

👍Prima doză de optimism este despre rolul motivației în dezvoltarea personală! Vă invit să ascultați pentru a afla mai multe!

„Motivația personală este forța ce contribuie la succesul pe toate planurile, iar acea forță este în tine! Trebuie doar să o scoți la lumină!„👊