Podcast Ceilalți

După câteva mii de kilometri parcurși, ne-am întors acasă. Portretul colectiv al tinerilor e alcătuit din multe piese de culori și mărimi diferite. Am încercat să-l schițăm într-o discuție amicală.

Ultima oprire - Cahul. Un oraș mic, despre care primim un „crash course” de la gazda noastră, imediat ce ajungem. Un sistem de învățământ concurențial și încă minat de corupție, abaterea atenției de la temele importante, de către politicieni și nevoia de schimbare radicală sunt doar câteva dintre subiectele atinse. 

Am intrat în Moldova, mai curioși decât oriunde, mai ales că ajungeam acolo pentru prima oară. Am atins, cum era firesc, și sensibilul subiect al posibilei uniri. Dar indiferent dacă politic ne putem apropia sau nu, ce s-a observat lesne a fost că avem nemulțumiri comune - exploatarea defectuoasă a resurselor pe care le avem, felul în care se comportă politicienii și nu numai. Și din Chișinău se pleacă. Întrebarea ar fi - ce motive mai sunt pentru a rămâne? În parte, episodul încearcă să răspundă la asta. 

În orașul cu cele mai multe trupe de teatru independent, tinerii simt că oportunitățile sunt, totuși, limitate și vorbesc deschis depre asta, la fel cum o fac și despre corupția politicienilor ori subiecte polarizante, cum ar fi pandemia sau nevoia educației sexuale în școli. Discuții aprinse și argumentate și o dorință de final: ca Bacăul să apară (măcar) la... meteo. 

La Ploiești am ajuns cu o senzație de familiaritate. În umbra unui București foarte apropiat, Ploieștiul se confruntă cu probleme tipice. Cine să mai rămână în el, și de ce? Tinerii care ne răspund sunt, și ei, dezamăgiți de situația care îi înconjoară, ceea ce se simte cumva și prin concizia răspunsurilor. 

Vibe-ul cu care am rămas de la Vaslui s-a păstrat și în următoarea oprire, la Galați. Discuții aprinse, controverse și multă convingere în susținerea opiniilor. 

Am plecat înspre Vaslui cu prejudecăți, dar și curioși. Prejudecățile au început să cadă una câte unda, de îndată ce am realizat că mergem pe drumuri mai bune decât la noi acasă. Discuțiile au fost aprinse și lungi (am discutat și cu câțiva tineri din Bârlad), semănând cu ceea ce erau cândva talk-show-urile autentice: dueluri verbale argumentate. Și chiar dacă o temă recurentă a discuțiilor noastre a fost plecarea tinerilor din locurile pe care le vizitam, se pare că aici cei care au rămas ne dau motive de speranță. 

București. Un oraș compozit și mare, nu de puține ori locul în care mulți tineri își pun speranțe de realizare. Am discutat cu câțiva dintre ei despre cât de multe le oferă orașul acesta care ar trebui să aibă de toate, cum se întâlnesc aici diferite culturi și cum se vede clasa politică actuală. 

Am ajuns în Slobozia, nu întâmplător, după o escală în București. Capitala atrage, ca un magent, tinerii din Slobozia, punându-le în față (cu costul unei navete rezonabile) toate oportunitățile. Ce mai rămâne, atunci, de făcut în Slobozia? Am discutat cu tineri să vedem cum arată prezentul și mai ales viitorul orașului.

De la Mediaș nu știam prea bine ce să așteptăm. Ne-a întâmpinat un oraș cochet, cu aer ușro medieval, în partea centrală, și mult civism. Am stat de vorbă cu tineri și activiști, despre problemele orașului și despre motivele de a rămâne și a „pune umărul” aici. 

Drumul nostru începe de acasă. Am discutat cu colegele noastre despre Alba Iulia și despre ce le (mai) oferă orașul tinerilor și dacă asta e suficient pentru a-face să rămână aici. Am luat și pulsul clasei politice în devenire, punând la aceeași masă doi tineri cu viziuni politice sensibil diferite. Și, nu în ultimul rând, am încecat să aflăm cum se vede România, prin ochii cuiva din Republica Moldova, dacă diferențele dintre cele două țări le apropie sau le îndepărtează. 

Tinerii sunt tratați ca un grup omogen și judecați în bloc. Florin Râșteiu și Alex Ciocan au decis să pornească în opt orașe din țară și două din Republica Moldova, ca să vorbească cu ei și să vadă dacă e chiar așa.

Ceilalți este un proiect marca Forum Apulum, realizat cu sprijinul Black Sea Trust for Regional Cooperation.

În toată această serie am încercat un singur lucru, de fapt: să înțelegem anumite viziuni, chiar și atunci (sau mai ales) când nu le împărtășeam neapărat. Să aflăm cum se formează, pe ce fond vin și dacă cei care le susțin fac asta pasiv, sau chiar sunt dispuși să-și „suflece mânecile” și să facă ceva pentru a le pune în practică. În acest ultim episod încercăm o analiză obiectivă, pe cât se poate, alături de colegul nostru Konrad (stundent la istorie) și de doi specialiști care să pună orinde în puzzle-ul episoadelor trecute - Prof. Univ. Dr. Daniel David și Lect. Univ. Dr. Constantin Vică.

7 ore de Internet pe zi. Clip după clip livrat de noul algoritm al Youtube. „Kills” în lumi simulate 3D. Sunet de taste apăsate furibund și comentarii după comentarii. Muzică populară sau cântece legionare în fundal. Al șaptelea episod este o călătorie personală în „rabbit hole”-ul în care a fost atras, acum câțiva ani, Rareș. Astăzi povestește despre experiența sa trecută aproape ca și când ar fi a altuia.     

Invitații pe care i-a avut Adina în acest episod sunt diametral opuși nu doar în viziunile lor politice, dar și în felul în care aleg să se raporteze la societate. George,ca membru al comunității LGBTQ+, simte că este invizibil pentru stat și este convins că ar putea duce o viață normală doar în afara granițelor; Andrei, pe de altă parte, alege să se implice, să fie el schimbarea, iar pentru asta și-a ales cel mai adecvat „vehicul”, crede el, partidul AUR. Încă două fragmente din puzzle-ul extrem de complicat al viziunilor politice pe care le împărtășesc tinerii români.

Invitații pe care Rareș i-a avut în episodul 5 sunt Andi și Adalbert. Pe un ton calm, Andi promovează o serie de idei care inevitabil trimit la atât de vehiculata formă ideală de comunism. Modelul său e Troțki, despre care recunoaște că ar vrea să știe mai multe. Anarhismul său, temperat pe alocuri, contrastează cu dezinvoltura celuilalt invitat. Adalbert „le spune pe bune” (nu întâmplător l-ar vedea ca prim-ministru pe Mircea Badea) și își asumă marginalizarea pe care i-o aduce lipsa lui de nuanțe. Afișează de la început o mirare sinceră, că a vrut cineva să-i asculte părerile. Adalbert e „incorect politic”, atât în conținutul cât și în tonul ideilor sale simțindu-se plăcerea de a explica cum stau lucrurile da fapt.

Într-o țară în care majoritatea populației se declară creștin-ortodoxă, a milita pentru drepturile păgânilor pare un gest atât straniu cât și îndrăzneț. A avea cuvinte de laudă, chiar și parțial, pentru PSD se înscrie în aceleași aprecieri. Și totuși, invitatul Elenei din acest episod, Cosmin Olteanu, poate argumenta asemenea viziuni. În felul acesta, el completează tabloul din ce în ce mai divers al opiniilor politice pe care le au tinerii.

Discuția de astăzi îi are ca protagoniști pe colegul nostru Konrad și pe Caius – un banatist cu blazon (la propriu și la figurat). Pentru Caius, România e prost guvernată spre deloc, iar preocuparea lui principală este unificarea Banatului românesc cu cel sârbesc și o eventuală autonomie. În opinia lui, regiunea ar merita readusă la o glorie de mult apusă („make the Banat fruncea again!”), din vreme ce bănățenii de o parte și de alta a graniței, au mai multe în comun decât au cu compatrioții moldoveni ori ardeleni.  Spre final, putem auzi și opinia lui Cristi - pentru care Patria nu poate fi decât „România Mare”. Unionismul său contrastează molcom cu separatismul lui Caius.

Sorana și invitatul ei, Sami, au făcut, în diferite momente, parte din diaspora. Au cunoscut acolo, în afară, Românii diferite, totuși. Întors în țară, Sami a intrat în rândurile AUR, partidul care a produs cea mai mare surpriză la ultimele alegeri parlamentare. Discuția cu Sami reprezintă o privire în interiorul unui grup departe de a fi uniform. AUR reprezintă o colecțe de frustrări și aspirații, de revolte anitsistem și promisiuni ambițioase. O colecție care-i reprezintă cel mai bine pe „ceilalți”.

În acest prim episod, gazda noastră, Ștefania, a stat de vorbă cu trei tineri în ale căror viziuni se regăsește parțial. Pe Mihnea îl cunoaște de ceva vreme, și știa că va fi un partener de discuție de nădejde, chiar dacă părerile lor nu coincid. Mihnea este informat și articulat în exprimarea opiniilor. Pe Adrian, Ștefania spune că mai mult îl înțelege decât îl aprobă. Îi înțelege frustrările și amărăciunea; ele sunt comune, din păcate, multor tineri din generația lor. Dar, în același timp, îi și admiră curajul de a crede în luminița de la capătul tunelului. Nu în ultimul rând, Ștefania a stat de vorbă cu Dana, pe care o găsește surprinzătoare. Implicată, empatică, dar și conservatoare și, după cum reise din discuție, pe alocuri foarte precaută în a-și verbaliza opiniile. Trei voci care se intersectează doar parțial, trei moduri de înțelegere și implicare în societatea românească.

Din martie, „Ceilați”, podcastul care sparge zidurile. Un proiect marca Forum Apulum, sprijinit de TechSoup și HiveMind.