Povești cu tâlc
By Nick HOLBAN
Nu în zadar Marele Învățător, Domnul Isus, a ales drept mod de a-Și reda învățăturile folosind multe povești sau pilde.
Vă doresc tuturor audiție plăcută și cu mult folos!
Povești cu tâlcJun 07, 2021
073# Povestea a doi îngeri din parc
A fost odată un băieţel care şi-a dorit foarte mult să întâlnească un înger. Auzise el că îngerii sunt frumoşi şi buni, şi, într-o zi, a pornit în căutarea unui înger. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine gentuţa cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, ca să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin sufletul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân trist şi amărât, dar cu o faţă luminoasă, care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus gentuţa în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi, când să guste din ea, a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, băiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de minunat şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nicio ezitare şi fără nicio reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, mulţumit de bucuria pe care i-o făcuse bătrânul, din care radia atâta dragoste. Nici nu apucă bine să facă doi paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbrăţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, cu doi stropi de lacrimi în ochi, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei lui plină de fericire, dânsa îl întrebă: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”.
Copilul îi răspunse: “Am stat la masă cu un înger!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată, cu toate că e mai bătrân decât mi-l închipuiam!”.
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi fiul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a putut să nu îl întrebe: “Tată, ce ai făcut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”.
El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu un înger!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât mi-l închipuiam!”.
**
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de bunătate şi milă. Toate acestea au puterea de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt cele mai simple şi obişnuite manifestări prin care lucrează bunătatea şi dragostea divină.
072# Verdictul pe care un judecător l-a dat hoțului
Un tânăr de 15 ani a fost prins furând dintr-un magazin din America. În încercarea de a scăpa , băiatul a distrus și un raft.
După ce judecătorul a auzit cazul, l-a întrebat pe băiat:
”-Chiar ai furat ceva? Ai furat pâine și brânză și ai distrus raftul? ”
Băiatul, rușinat, cu capul aplecat, a răspuns:
”- Da ”.
Judecătorul: ”De ce ai furat? "
Băiatul: ” Aveam nevoie ”.
Judecătorul: ”Nu ai putut să le cumperi, în loc să furi ?”
Băiatul: ” Nu aveam bani "
Judecătorul: ” Ai fi putut să ceri bani părinților”
Băiatul: ” O am doar pe mama care este bolnavă la pat și nu are serviciu. Pentru ea am furat pâinea și brânza ”
Judecătorul: ” Nu faci nimic, nu ai un loc de muncă? "
Băiatul: ” Am lucrat la o spălătorie auto. Mi-am luat o zi liberă ca să o ajut pe mama și de aceea am fost concediat. ”
Judecătorul: ” Nu ai căutat altceva de lucru în altă parte?”
După încheierea conversației cu băiatul, judecătorul a anunțat verdictul :
”Furtul, mai ales furtul pâinii, este o infracțiune foarte rușinoasă. Și aici cu toții suntem responsabili de această crimă. Toți cei prezenți în această sală astăzi, inclusiv eu, suntem responsabili pentru această crimă. Astfel, toți cei prezenți vor fi amendați cu 10 de dolari. Nimeni nu va ieși de aici până când nu vor da cei 10 de dolari”
Judecătorul a scos o bancnotă de 10 dolari din buzunar, a luat un pix și a început să scrie:
” În plus că am stabilit o amendă pentru proprietarul magazinului în cauză care l-a predat poliției pe băiatul înfometat de 1.000 de dolari. Dacă amenda nu va fi plătită într-o oră, magazinul va rămâne închis.”
Toți cei prezenți și-au cerut scuze băiatului și i-au fost înmânați toți banii strânși. Judecătorul a părăsit sala de judecată ascunzându-și lacrimile.
După ce au auzit verdictul, cei prezenti in sala aveau ochii plini de lacrimi.
Judecătorul a mai adăugat : „Dacă o persoană este prinsă furând pâine, toți oamenii din acea comunitate, societate și stat ar trebui să le fie rușine!”
071# Dorința unui om bogat înainte de moarte
În fața morții timpul devine cel mai valoros dintre toate!
070# Cele trei căi ale vieții
Sunt trei perspective cu privire la viață, ambele fiind corecte...
069# Ciorbă de pietre
O poveste despre altruism!
068# Povestea celor trei iepurași
Cum e să faci față criticilor destructive și tuturor descurajărilor?
Ascultă această poveste și urmează-i povața!
067# Povestea elefantilor captivi
Nimic nu ne poate tine in acelas loc decat propriile noastre experiente neplacute ale trecutului. Ajungem sa devenim captivii propriilor noastre ganduri care nu au nimic in comun cu realitatile vietii. Povestea elefantilor, vorbeste despre anumite nimicuri ale vietii care ne blocheaza posibilitatea dezvoltarii noastre personale, si nu numai...
066# Povestea printului
Nu exista o poveste mai fascinantă ca acestui prinț din poveste. Ea descrie pe scurt povestea Printului Vesniciei. A fost atat de indragostit de muritoarea creatiune, a fost atat de cuprins de mila pentru ea, incat s-a dezbracat de haina propriei vesnicii, a luat chipul muritoarei creatiuni, traind langa ea dovedindu-i marea dragoste printr-un sacrificiu total, dându-și viața pentru ea...
065# Povestea furnicutei harnice
Omul harnic este pretuit. Insa daca un om harnic nu munceste cu intelepciune, poate fi folosit si exploatat de oamenii smecheri si vicleni.
Ascultatnd aceasta poveste, va veti face o parere despre felul cum lucreaza sistemul acestei lumi din care facem parte cu toti.
064# Povestea copilului ce si-a dorit sa devina televizor
Tragedia tehnologiei a cazut peste multe familii dintre care cel mai multi au de suferit copiii. Cineva spunea că lucrurile ne-au fost date sa fie folosite dar oamenii sa fie iubiti. Cu regret dar lucrurile astazi stau invers; lucrurile sunt iubite si oamenii folositi! Am devenit robii propriilor noastre placeri iar cel mai mult au de suferit copii nostri!
Ascultati aceasta poveste in speranta ca inima voastra va fi sensibilizata de dorinta unui copil, care-i reprezinta pe multi altii din familiile noastr
063# De ce tipa oamenii unul la altul
O poveste despre țipete și șoapte :)
062# Viitorul - Poezie
061# Obstacole si oportunitati
Niciodata nu poti sti ce sta după fiecare obstacol sau provocare din viata! Se pare ca, cu cat este mai mare obstacolul pe atat de mare este si oportunitatea!
060# Cea mai mare rasplata
Se intampla sa intalnim in calea vietii noastre, oameni, a caror fapte par a fi iesite din comun! Ne mira si chiar ne socheaza actiunile lor! Nu putem crede ca un om poate fi in stare de asa ceva! Dar, tot ata de adevarat este ca nu intotdeauna putem sti adevarata motivatie din spatele actiunii lor. Daca pentru nimic in lume unii nu s-ar dedica ingrijirii bolnavilor cu boli incurabile, atunci altii sunt in stare s-o faca cu multa daruire! Care este motivul din spatele acestor actiuni? Aceasta poveste ne va dezvalui unul dintre cele mai profunde secrete a daruirii de sine!
Auditie placuta!
059# Recompensa
Cel ce face un bine, sie si-l face, ne spune proverbul. Povestea este despre un criminal a carui inima a fost sensibilizata de o femeie a carui copil era pe moarte. In urma acestei intalniri el s-a predat politiei! Ceea ce a urmat a uimit atat politia cat si pe femeia in cauza.
Asculta aceasta poveste si afla in ce a constat uimirea...
058# Povestea unui sinucigas
Un caz cutremurator insa providential!
057# Povestea Magarului
Se poate intampla ca pamantul aruncat peste tine cu scop de a te ingropa te poate ajuta sa iesi la suprafata.
056# Trei porti pe calea vietii
Care sunt cele trei porti prin care adeseori trecem pe calea carora avem de invatat multe lectii...
055# Cui sa-i deschizi tainele sufletului?
Povestea de astăzi ne va oferi unul dintre cele mai utile sfaturi pentru a trăi o viață liniștită și plină de pace fără a fi tulburați de reacția și părerea celor din jur.
054# Lacomia regelui Midras
Lăcomia omului nu are margini. Adeseori în alergarea noastră după bogății ne trezim cu mai multă pierdere decât câștig. Așa se face că unii își pierd copiii, alții partenerul de viață iar alții propria viață. Legenda regelui Midras, să ne fie povață pentru ca alegerile vieții să fie potrivit adevăratelor valori.
053#Poveste de Craciun
De ce a luat Dumnezeu chip de om? Aceasta a fost intrebarea eroului din povestea noastra! Afla ce raspuns i-a dat Dumnezeu in providenta Sa, printr-un stol de gaste salbatice!
052# Brutarul si taranul
Proverbul: „Nu săpa groapa altuia ca să nu cazi tu în ea”, este ca acea greblă pe care unii calcă zilnic pe ea, fără a lua învățătură. Ascultând această poveste vă veți putea da seama cât de rea poate fi o inimă de om, și cât de oarbă cu privire la propriile păcate.
051# Cum sa ma feresc de ispita
Ispitele din viata, vin fara sa ne aleaga si fara sa ne intrebe. Ce poti face in cazul lor? Aceasta a fost si intrebarea unui nepot adresata bunicului sau! Afla un sfat intelept ascultand aceasta poveste.
050# Stânci sau ape adânci
Adeseori se întâmplă să ne îngrijorăm de lucruri ce nu țin nici de puterea nici de competența noastră...
049# Puterea rugaciunii
Cheia pentru a deschide cerul binecuvantarilor lui Dumnezeu se afla in inima fiecarui crestin. Daca ai ajuns in momente dificile asemenea eroinei din aceasta poveste, te indemn s-o asculti si sa inveti de la ea.
048# Povestea pachetului de biscuiti
Povestea ne vorbește de graba cu care adeseori îi judecăm pe cei din jur, uitând să mai privim cel puțin din când în când în dreptul nostru.
047# Lacătul minții
Adeseori in fata noastra nu stau nici obstacole pentru a le depasi, nici uși incuiate, nici provocari de netrecut, toate acestea le avem undeva in mintea noastr. Ascultati aceasta poveste pentru a intelege mai bine ideea...
046# Secretul succesului
Succesul, în mare parte, stă în voința de a învinge; să ne străduim deci și să stăruim. – Seneca
Adevărul e că de la Seneca până la noi, teoria succesului nu s-a schimbat. Ascultă această poveste și înțelege ce ar trebui să faci pentru a te urca pe scara succesului!
045# Toate se reântorc odată
Nu este faptă bună să nu fie răsplătită odată! Chiar dacă credem că odată cu trecerea timpului trec și amintirile despre faptele pe care le facem, ei bine, povestea de azi îți va spune contrariul.
044# Fluturele albastru
În mâinele cui este propria noastră viață și de ce depinde prezentul sau viitorul nostru? Răspunsul îl puteți afla ascultând o nouă poveste cu tâlc...
043# Neiertarea
Cel mai mare favor pe care ți-l poti face personal îl vei descoperi ascultând povestea unor studenți cărora li s-a dat să facă o temă pentru acasă. Despre ce este vorba? Ascultă! :)
042# Povestea celor Patru Lumânări
Liniștea, Credința, Iubirea, Speranța...
041# Bârfa
Testul lui Socrate pentru bârfitori. Încearcă să vezi dacă îi poți trece.
040# Povestea a doi prieteni de la care invatam cum sa trecem prin intristari si bucurii
Cel mai bun matrial pentru a ne scrie durerile pricinuite de cei dragi este nisipul! De ce? Asculta povestea :)
039# Dialog cu Dumnezeu
Află răspunsul la întrebările pe care unii oameni și-ar dori să I le pună lui Dumnezeu... Iar la sfârșitul poveștii află ce dorește Dumnezeu ca oamenii să știe!
038# Povestea unei prietenii
Un prieten adevărat este acela care sosește în timp ce ceilalți dispar...
037# Valoarea a 20$
Ascultand istoria celor 20$, vei înțelege atât valoarea lor cât și proproa ta valoare!
036# Povestea lumânării
Teama de a ne consuma ne păstrează într-o falsă siguranță, în bezna întunericului din viață. Conceptul de „mistuire” pentru semenul tău, este rostul fiecărei persoane de pe acest pământ.
Fie ca și în lumina flăcării tale, fie ea mică sau mare, mulți să-și încălzească speranțele și să să pășească cu încredere prin grosul întuneric al acestei lumi nesigure!
035# Floarea rosie cu tulpina verde
Creativitatea este un dar specific fiecarei persoane in parte! Cat de tragic este când ne este impusă o altfel de imaginație și creativitate care nu ne caracterizează.
Părinții ascultând această poveste, vor putea încă odată înțelege cât de unic este odorul lor și cât de mult ar trebui să respecte în ei această unicitate!
034# Înțelepciunea bătrânului samurai
Nu întotdeauna ofertele sau oportunitățile oferite de oameni, ne vor fi de folos. Asculta această poveste cu tâlc din care vei poate stoarce un sfat înțelept!
033# Ceea ce este mai important...
Înainte de a asculta această poveste, gândește-te la ceea ce este mai important pentru tine.
032# Factura achitata cu un pahar de lapte
Cea mai neânsemnată faptă bună, cel mai simplu gest, ne poate aduce în viitor comori de nedescris...
031# Ludwig van Beethoven
Intunericul, cat de intunecat nu ar fi, ne poate deveni si o sursa de inspiratie! Să nu ne pierdem nadejdea ci sa pasim cu credință în acest gros întuneric al vieții...
030# Feodor Dostoievski II
ro.wikipedia.org/wiki/Feodor_Dostoievski
029# Feodor Dostoievski I
Feodor Dostoievski, unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea
028# Rafael
027# Burebista & Strabalus
Sa invatam de la strabunii nostri cum se castiga încrederea și prietenia.
026# Iulius Caesar
O scurta biografie a lui Caesar...
025# Leonardo da Vinci
În fiecare dintre noi se ascunde o enigmă. Să ne lăsăm descoperiți ca, oamenii, să se bucure de ceea ce găsesc în noi...
024# Măreția și prăbușirea unui Templu
Valoarea nu ni se oferă, să n-o cerșim! Valoarea se descoperă - s-o căutăm!